Știre: Primăria Piatra Neamț, executată silit pentru peste 42.000.000 lei – mesagerulneamț.ro
Reacții imediate: presa preia ”in corpore”, cu sau fără citare, materialul din mesagerulneamt.ro, apar sute de comentarii, candidații se trezesc din letargie.
Reacție administrativă: Primăria face conferință de presă, la care participă Dragoș Chitic, candidat și primar, Florin Fecic pe post de secretar- omul bun să dea explicații care să-i scoată pe șefi din belea- și Bogdan Pușcașu pe postul care-l prinde cel mai bine, de fost bancher care acum explică creditele luate în calitatea neangajantă de city manager.
Ce am aflat din conferință: că e bine! Adică, în acest moment nu suntem afectați, putem continua cu micile reparații de trotuare și străzi, cu mesele la Central pentru pensionari și alte asemenea acțiuni care dau bine înainte de campanie! Dacă nu intervine nimic nou, abia prin noiembrie o să fim nevoiți să plătim, iar dacă suntem cuminți, cuminți, se va face și o reeșalonare, ca să plătim în rate. În cazul în care mai avem și un administrator al dezastrului priceput, totul va fi în regulă, că el nu caută vinovații (da oare de ce nu căutăm vinovații, domnule primar?) și se pot scoate chiar și foloase din treaba aceasta. (”Faptul că preluăm acest credit poate prezenta și câteva avantaje: tranșăm odată pentru totdeauna această problemă, a riscului financiar iminent, și, prin preluarea și achitarea acestui credit, bunurile pe care societatea le-a pus gaj – telegondola, telescaunul și clădirile de la stațiile de sosire – trec în mod automat în proprietatea municipalității și avem șansa, așa cum s-a întâmplat și cu ștrandul municipal, să putem să le gestionăm mult mai eficient și sunt convins că o vom face în perioada următoare. Vă asigur că, așa cum am rezolvat problema E.On, care era o problemă mult mai dificilă, pentru că era vorba de peste 60 de milioane de lei, vom găsi o soluție și pentru creditul de la Alpha Bank”– dixit fericit Dragoș Chitic).
Adică, partea bună e că Primăria va deveni fericita posesoare a unei datorii de 10.000.000 Euro și proprietară unor instalații necesare pentru a gaja cu ele vreun un alt credit, asta dacă scapă – greșesc eu cumva? – de pe urma falimentului, care este la ușa Perla Invest. Și unde este altă poveste, din care, dacă se dorește, se poate găsi și aici ceva bun.
Întâlnirea hoțului cu prostul pare a fi una foarte fericită în acest caz.
Reacție de partid: într-un comunicat, Ionel Arsene cere demisia lui Dragoș Chitic, nu oricând, ci imediat. Să nu cumva să mai apuce să candideze. Probabil că atunci când a formulat această cerință a fost sfătuit de agamanii de la societate, inclusiv de cei din partea PSD sau care au ajuns în PSD mai nou.
Întrebări de bun simț:
Stimați gestionari ai dezastrului din Primărie, stimați politicieni de toate culorile, păi cum mama naibii reușiți să vă dați curați și neștiutori, în condițiile în care știți foarte bine cauzele dezastrului financiar de la Perla Invest, societățile primăriei și de la Primărie?
Stimați lideri de partide, cum mama naibii vă faceți că nu știți despre matrapazlâcurile din respectiva societate, când despre ele s-a scris la greu – scuze, am uitat că nu citiți decât propriile elucubrații de partid autosponsorizate – despre fapte de natură penală, despre vânzări de spații și terenuri, despre învârteli cu TVA-ul, când prin sedii de partid se împărțeau terenuri și sedii de la Perla Invest, chiar de către cei care nu-și plăteau datoriile la societate?
Consilierii locali din ultimul mandat plasați responsabil în AGA de la Perla Invest: Ouatu, Trapiel, Vârlan, Grigoraș, Cazacu, Deaconu, Timaru. Și care ar trebui să fie cei mai în măsură să convoace o conferință de presă și să explice în ce măsură au fost obligați să voteze diverse chestii. Sau, poate, le-au făcut din proprie inițiativă.
Valentin Bălănescu
Un comentariu
Declaratiile conducerii Primarie, politica si manageriala,tin de domeniul unor elucubratii. Nu e nimeni vinovat? Nu exista o responsabilitate? Presupun ca Primarul, City managerul, membrii AGA si cei ai Consiliului de administratie isi iau, neobrazat indemnizatiile sau, dupa caz, salariul, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat…
Nimeni nu simte ca in loc de obraz subtire are o forma agravanta de soric(pielea care acopera trupul porcului)?
Fereste-ne Doamne de acesti iresponsabili in gestionarea banilor publici.