Luna plantării arborilor, sărbătorită an de an, în perioada 15 martie – 15 aprilie, a fost marcată în toate ocoalele silvice din județul Neamț, îndeosebi cu ajutorul copiilor, de diverse vârste școlare. Toate acțiunile s-au dovedit a fi un succes, bucurându-se de sprijinul și entuziasmul celor mici și trezindu-le interesul și pentru viitor în acest tip de acțiuni.
La Ocolul Silvic Pipirig, Luna plantării arborilor s-a sărbătorit prin acțiuni de plantare, din care una s-a remarcat în mod deosebit, adunând ”la treabă” elevi de la Liceul Tehnologic Pipirig, Colegiul Tehnic ”Ion Creangă” – de altfel, parteneri tradiționali ai ocolului silvic -, precum și elevi de la școala generală ”Ion Creangă” din Târgu Neamț, bobocii anului 2016, în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Vânători Neamț.
Per total, 71 de elevi au luat parte la eveniment, cu receptivitate pentru informațiile oferite de lucrătorii silvici și cu entuziasmul specific vârstei. Sub atenta îndrumare a silvicultorilor din cadrul Ocolului Silvic Pipirig, copiii au plantat aproximativ 900 de puieți de molid și paltin de munte, pe o suprafață care a fost parcursă cu ultima tăiere în urmă cu doi ani.
Elevii au fost împărțiți pe grupe și fiecare grupă a fost condusă de câte un cadru tehnic, iar ”concurența” s-a dus pe cine reușește să planteze mai bine și mai repede puieții crescuți cu grijă în ultimii trei ani, în pepinierele silvice ale Direcției Silvice Neamț.
Munca a fost nu doar utilă, ci și plăcută, fiindcă de-a lungul timpului petrecut la plantare, copiii au adresat întrebări personalului de specialitate, fiind foarte interesați să afle lucruri legate de viața pădurii, de lucrările care se execută pentru creșterea acesteia, de la sămânță până la dezvoltarea arborelui matur.
La finalul ”zilei de lucru”, cu satisfacția muncii bine făcute, elevii și silvicultorii au schimbat impresii, păreri și s-au tras multe învățăminte. După toate, concluzia la care s-a ajuns a fost unanimă din partea copiilor: ”Venim și la anul!”.
* Plantările continuă
În primăvara acestui an, Ocolul Silvic Pipirig va planta o suprafață totală de 41,4 ha (împăduriri integrale, în completarea regenerării naturale) și 3,7 ha (completări curente în plantațiile tinere). Vor fi plantați 206.000 de puieți, din care 76% sunt produși în pepiniera proprie a Ocolului Silvic Pipirig, iar ceilalți provin din celelalte pepiniere ale Direcției Silvice Neamț.
Sub aceeași egidă a Lunii Plantării Arborilor, în perioada următoare, Ocolul Silvic Pipirig va organiza și alte activități. Printre acestea, vor avea loc acțiuni de ecologizare în fondul forestier, în zonele frecventate de turiști și în cele limitrofe drumului național 15B, acțiuni la care vor colabora și elevii școlilor generale din comuna Pipirig.
Apoi, împreună cu Primăria Pipirig și factorii locali, se vor desfășura acțiuni de plantare în completarea regenerării naturale în fondul forestier proprietate publică a comunei. De asemenea, vor fi organizate concultări publice cu cei interesați de certificarea pădurilor. Nu în ultimul rând, vor fi derulate acțiuni de amenajare a spațiilor verzi de la cabanele și cantoanele aparținând Ocolului Silvic Pipirig.
”Sperăm ca, prin aceste activități, să reușim să facem cunoscută munca silvicultorilor și, în plus, să insuflăm copiilor dragostea de pădure, de natură, să-i ajutăm să înțeleagă rolul acesteia și, sperăm noi, prin aceasta, din rândurile lor să se ridice generații noi de oameni dedicați pădurii – silvicultorii”, a declarat ing. Valentin Tămăslăcaru, șeful Ocolului Silvic Pipirig.
* Ocolul Silvic Pipirig administrează o suprafață de 14.400 ha, situate în raza administrativă a Primăriei comunei Pipirig, din care 10.824 ha reprezintă fond forestier de stat, 1.076 ha – fond forestier proprietate publică a comunelor Pipirig și Hangu, iar 2.500 ha reprezintă fond forestier privat al persoanelor fizice din comunele Pipirig, Hangu și Poiana Teiului.
Mesagerul de Neamț