Obiceiuri de altădată – Ziua dinților

Ziua dinților, după cum îi spuneau străbunicii noștri, era ținută în popor pe 11 aprilie. De remarcat că această zi coincide cu pomenirea Sfântului Antipa din calendarul creștin-ortodox.

Sfântul Mucenic Antipa, episcopul Pergamului, este cunoscut în toate Bisericile creștine, deoarece a fost contemporan cu Mântuitorul Iisus Hristos și cu Sfinții Apostoli. S-a născut în perioada anilor 1-10 d.H. și a murit ca martir în anul 92 d.H., în timpul persecuției lui Domițian. Se spune că a fost hirotonit ca episcop al Pergamului de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, drept care este și pomenit în Apocalipsă, în capitolul 2, versetul 13, unde este numit ”Antipa, martorul Meu cel credincios”.

În ”Viețile Sfinților”, ni se relatează că ”Sfântul Antipa s-a rugat multă vreme, chinuindu-se pe boul cel roșit de foc – fiind chinuit pentru că nu se lepădase de Hristos. S-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, de nesuferita durere a dinților, cum și pentru lăsarea păcatelor, ca să dobândească milă la judecata care va să fie pentru toată lumea.

Isprăvindu-și rugăciunea, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, adormind cu somn dulce și s-a suit la cer, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească”.

 * Superstiții și obiceiuri în Ziua dinților

 Prin bătrâni, se spunea că nu e bine ca pruncii care nu împliniseră un an să se uite în oglindă. Altfel, le cădeau mai repede dinții de lapte, iar ceilalți le-ar fi crescut mai greu și cu mari nevoințe.

O altă vorbă care circula zicea că pruncii cărora le cresc prima dată dinții de sus vor ajunge preoți sau, de erau fete, se vor căsători cu un preot.

Copiii la care apărea strungăreața erau… meniți să fie mai iubăreți decât cei fără strungăreață.

„Cititul” dinților, practicat de oamenii de altădată, le arăta care copil va fi un om norocos și care va avea ambiție să mute și munții. Despre copiii cărora le creșteau dinții din față rari, se zicea că vor fi oameni norocoși în viață.

Despre cei cărora le creșteau dinții din față lungi, se spunea că vor fi oameni ambițioși.

În unele zone, existau obiceiuri ca dinții care cădeau să fie strânși și depozitați cu mare atenție. Apoi, la decesul persoanei, dinții erau aruncați în sicriu. Exista credința că aceștia puteau fi folosiți și pe cealaltă lume.