Social-democrații s-au repliat cu eleganță după demisiile pe bandă rulantă, depuse sau în stand by, ba chiar se poate spune că s-au repliat cu multă eleganță, dat fiind că, în această seară, au informat că și-au desemnat președinte nou pentru organizația Piatra Neamț. Luminița Vîrlan este cea care vine să-și pună priceperea, know-how-ul și atuurile din CV în slujba și pentru PSD Piatra Neamț.
“BPJ PSD Neamț a desemnat-o președinte interimar al PSD Piatra Neamț pe doamna Luminița Vîrlan“, anunță un comunicat al filialei.
“Biroul Politic Județean al PSD Neamț a decis să o desemneze în funcția de președinte interimar al organizației municipale PSD Piatra Neamț pe doamna Luminița Georgeta Vîrlan. Avem încredere că sub coordonarea doamnei Vîrlan, PSD Piatra Neamț va reuși să confirme statutul organizației social-democrate de principală forță politică a municipiului Piatra Neamț și să dea viitorul primar al pietrenilor în persoana domnului Liviu Harbuz.
Decizia Biroului Politic Județean al PSD Neamț a avut în vedere atât experiența politică a doamnei Vîrlan, cât și pe cea managerială, pe care a demonstrat-o cu desăvârșire din funcția de conducere a Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, instituție de prestigiu a județului nostru.
În același timp, suntem convinși că experiența doamnei Vîrlan, alături de profesionalismul și devotamentul domniei sale, vor reprezenta un plus de valoare pentru organizația PSD Piatra Neamț. Sub îndrumarea doamnei Luminița Vîrlan, PSD Piatra Neamț va continua să fie aceeași echipă unită ca și până în acest moment.
Îi urăm colegei noastre mult succes!“, se arată în același comunicat.
Cu Luminița Vîrlan președintele organizației municipale și Liviu Harbuz candidatul pentru Primăria Piatra Neamț, se poate considera că PSD este acum condus de ceea ce, deseori, a fost numit “Partidul Rareș”. Pour les connaiseurs, asta poate fi de bun augur. Poate. Nu înseamnă că și trebuie să fie…
(Dana OSTAHIE)
Un comentariu
Dezastru și bulibășeală generală, totul sa făcut anapoda, bani mulți cheltuiți fără folos, în final a mai dat o lovitură financiară, câteva coli de tablă ruginită și ceva reparații la intrarea în oraș dinspre Bacău = 50000 euro. Oare va da socoteală vreodată Carabelea, pentru tot ce a făcut rău în Piatra Neamț.