Patrimoniu: Casa Hogaș – o întoarcere în timp cu 135 de ani

În zona de centru a municipiului Piatra Neamț, la doi pași de instituțiile vitale pentru urbe și pentru județ, înconjurată de clădiri din beton și sticlă, este casa lui Calistrat Hogaș. Coborând câteva trepte, pentru că șoselele s-au tot înălțat, dar casa a rămas la nivelul la care era strada cândva, și pășind peste prag, oricine se poate întoarce în timp cu peste o sută de ani. E fabulos cum, deodată, agitația dinafară dispare și vizitatorul simplu ajunge într-o altă lume, printre obiecte care „spun” povești. Iar povestea lui Hogaș a început la Tecuci, pe 19 aprilie 1847, într-o familie de preot, și a continuat la Piatra Neamț, unde tânărul absolvent de litere și filosofie avea să se căsătorească. Elena, căreia îi spunea Elencu, era fiică de preot și tocmai această alăturare de rădăcini benefice – spun muzeografii de la casa Hogaș – dintre preotul Gheorghe Dimitriu (tatăl lui Calistrat Hogaș, numit astfel după porecla bunicului său) și preotul Costache Gheorghiu (tatăl Elenei), creează acea zonă de pace și împăcare, care „rupe” Casa Hogaș de forfota orașului.

Toți cei care îi trec pragul – de la copiii fascinați încă de la intrare de revolverul expus lângă copita Pisicuței și până la adulții interesați mai mult de manuscrise și de viața scriitorului – simt că se află într-un loc special.

Nevăzând mai niciodată coadă în fața ușii, lumea este tentată să creadă că nu sunt deloc numeroși cei care vor să vadă biroul scriitorului, imensa sa pelerină cu care credea că poate acoperi un „emisfer” întreg sau cana, special făcută pentru bărbații care purtau mustață, astfel încât niciodată conținutul să nu lase urme pe prețioasa podoabă. Este, însă, doar o aparență!

În casa lui Hogaș vin, constant, oameni din cele mai diverse medii, începând cu cei din toate sferele culturale, cărora li se adaugă medici sau arhitecți, și terminând cu grupurile organizate de elevi. Toți au loc, pentru că, deși dinafară nu pare, casa este încăpătoare și foarte bine compartimentată, iar de la camera de primire a oaspeților (cea mai generoasă ca spațiu, cu o sobă nobiliară – semn al importanței) și până la biroul cel mare (primul amenajat în memoria scriitorului) se face un tur complet și rotund prin viața familiei Hogaș.

Cea mai pregnantă prezență, dincolo de cea a maestrului, este cea a Sidoniei, pe care Calistrat Hogaș a purtat-o cu el peste tot, încă de mică, și, astfel, s-a creat între el și cel de-al șaptelea copil al său (a existat și al optulea, dar a murit de timpuriu) o legătură de nezdruncinat. Puțini sunt cei care ar putea crede că Sidonia Hogaș a murit întâmplător pe 19 aprilie (1976) chiar de ziua tatălui ei. Cei mai mulți consideră această „coincidență” o dovadă a faptului că între ei a fost o relație spirituală specială.

* Urmările lucrărilor de pasaj – fisuri în pereți

Singurul factor exterior care și-a lăsat urmele pe pereții Casei Hogaș au fost lucrările de la pasajul din fața primăriei. Devierea traficului pe străzile adiacente, două dintre ele de o parte și de cealaltă a casei memoriale, pare să fi avut un cuvânt „greu” de spus, pentru că, exact în acea perioadă, au început să apară fisurile. Primele în holul de la intrare, apoi altele în camera de primire, pe același perete, pentru ca, încet-încet, să se ivească una mai „serioasă” după soba din hol și, în timp, altele pe pereții din celelalte încăperi. Situația nu este nici pe departe una gravă, căsuța din lemn dovedind, în ciuda vechimii, că rezistă încercărilor la care o supune „lumea modernă”.

De când a fost deschisă drept casă memorială (în 1967, după ce domnișoara Sidonia a donat-o Statului Român), Casa Hogaș n-a fost reabilitată niciodată. S-au făcut doar mici reparații și lucrări de întreținere, s-au înlocuit părțile din veranda dinspre curte, care începuseră să cedeze sub acțiunea ploilor și a zăpezii.

Acum, mai ales că fisurile din pereți impun luarea unor măsuri, este pentru prima dată când imobilul ar putea beneficia de un proiect complet de reabilitare.

„Acolo sunt necesare niște ranforsări pentru întărirea structurii de rezistență, exact cum s-au făcut la Muzeul de etnografie și la cel de artă”, a declarat Dorin Nicola, directorul Complexului Muzeal Județean Neamț. „Proiectul de reabilitare este, însă, în discuție la Consiliul Județean, nu ne ocupăm noi direct, ci doar furnizăm documentele care ni se cer, printre care istoricul monumentului și planurile clădirii”.

În istoricul imobilului, se precizează: „Sidonia Hogaș, profesoară de muzică la Școlile Normale și, apoi, la Liceul de fete din Piatra Neamț, moștenește toată proprietatea  familiei (casa cu anexe, curtea cu acareturile, tot ce se vede în jur). Trăiește singură aici, nu se mărită niciodată și se îngrijește de memoria tatălui ei; păstrează arhiva scriitorului și dă informații despre el istoricilor literari și editorilor, îi păstrează obiectele personale și ale familiei (mobilele, fotografiile, actele, etc.), organizează chiar o expoziție permanentă în biroul lui Calistrat Hogaș (în 1939) și scrie cartea de memorii «Tataia. Amintiri despre C. Hogaș». În 1967, la vârsta de 85 de ani, Sidonia donează statului casa și întreaga proprietate (clădirile, curtea, chioșcul/ ”pavilionul”, fântâna, etc.), cu scopul de a fi organizat muzeul memorial. Peste doi ani, în anul 1969, se deschide oficial Muzeul Memorial «Calistrat Hogaș» din Piatra Neamț. Sidonia petrece ultimii într-un apartament de bloc și moare în 1976, la vârsta de 94 de ani.

De-a lungul celor peste patru decenii de existență, muzeul și-a câștigat o faimă națională binemeritată, în primul rând datorită prestigiului personalității pe care o reprezintă. Muzeul Memorial este singura construcție din Piatra Neamț care mai păstrează intactă arhitectura specifică târgului moldovenesc de la sfârșitul secolului XIX (casa a fost reconstruită în 1880), constituind astfel o referință istorică prețioasă”.

Proiectul de reabilitare, care va beneficia de finanțare europeană, este în faza în care „caută” specialiști: un proiectant, un expert și un executant. Prin urmare, la acest moment nu se știu exact costurile. În schimb, se știe exact ce trebuie făcut: reparații la acoperiș (astereala e deteriorată pe 10% din suprafață), și la coșurile de fum; tâmplăria trebuie înlocuită pe alocuri, pereții au nevoie de plombări, tencuieli și vopsit, ceardacurile din față și din spate au podelele putrede, în aceeași stare fiind și scările și stâlpii. Podurile, atât cel al casei, cât și cel al anexei, trebuie ignifugate, iar unele porțiuni din fundațiile celor două imobile (anexa nefiind deschisă publicului, dar utilizată pentru documente și arhivă) au nevoie de consolidare. Chioșcul din curte trebuie refăcut, soclul gardului consolidat, iar partea metalică vopsită, însă unul din lucrurile importante, dincolo de o eventuală amenajare peisagistică, este realizarea unor canale de drenaj pentru apa de ploaie, care se adună ca într-o scoică, având în vedere diferența de nivel dintre curte și străzile din vecinătate.

Bineînțeles, ieșind din spațiul unde vremurile au rămas cu 135 de ani în urmă, în lumea contemporană, agitată și aglomerată, ar fi nevoie de niște locuri de parcare rezervate muzeului și, desigur, de o reclamă stradală corespunzătoare.

Pentru cine nu știe, Calistrat Hogaș nu a murit în casa care-i păstrează memoria, ci într-o vilă din Roman, situată în imediata apropiere a Colegiului ”Roman-Vodă”. Pe 8 octombrie 1917, la împlinirea a 42 de zile de la dispariția tatălui ei, Sidonia obține aprobările necesare și îi aduce trupul la Piatra Neamț, unde va fi reînhumat în Cimitirul Eternitatea.

Cristina MIRCEA