Intrarea en fanfare a Aureliei Simionică pe post de candidat la UNPR a tulburat rău apele, într-un partid și-așa în dezintegrare. Un grup de patru domni de la vârful filialei Neamț – Liviu Bumbu, Daniel Vasiliu, Constantin Moisii și Marian Iftimie – au plecat la București, să lămurească ultimele detalii privind campania electorală. Acolo, au discutat cu conducerea partidului, până în momentul când și-au dat seama că lucrurile se hotărau în altă sală, unde doamna Florentina Moise negocia, împreună cu Ciprian Șerban (căruia i se retrăsese, teoretic, sprijinul partidului la județ), cu PSD încheierea unui protocol electoral. Liviu Bumbu și-a dat demisia din funcție, urmând să și-o dea și din partid: ”Mi-am dat demisia pentru că noi eram la discuție cu Vali Steriu și în altă parte se discuta cu PSD. Înțeleg că se fac compromisuri, dar nu accept compromiterea”, a declarat senatorul Bumbu.
Grupul celălalt, prin vocea dnei Moise, a declarat: ”Astăzi am fost învestită de București în funcția de președinte de filială. Acum (16.50) se discută protocolul. Vom merge pe liste comune la Consiliul Județean (dna Moise ar viza locul III, după unele surse, bine informate, din celălalt grup – n.red) și în unele orașe”.
”Deci, doamna Simionică nu va mai candida?”, am întrebat.
”Nu”, ne-a răspuns Florentina Moise
”Ați anunțat-o?”
”Nu, că încă nu-i gata protocolul. Dar o să facem o conferință de presă”.
Lăsând deoparte UNPR, ne întrebăm unde va candida Aurelia Simionică, dacă nu cumva va primi un loc înapoi pe lista lui Harbuz, dar din partea UNPR, sau unul la Consiliul Județean. Asta ca să fie melanjul complet.
Deocamdată, Aurelia Simionică spune că nu va rămâne în UNPr în condițiile în care va rămâne un vasal al PSD și că ”mă voi îndrepta spre o altă construcție politică sau, de ce nu, spre o candidatură independentă”.