Consilierii locali din Piatra Neamț se întrunesc, joi, 21 aprilie, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, după cum am fost anunțați încă din 14 aprilie. Pe ordinea de zi ce va fi supusă dezbaterii și votului în plen sunt nu mai puțin de 33 de proiecte de hotărâre.
Cum am primit numai titlul proiectelor, fără rapoarte de specialitate sau expuneri de motive pentru a înțelege și noi ce urmează să se voteze pentru comunitate, am încercat să obținem informații suplimentare marți, 19 aprilie. Tot 19 aprilie este și prima zi în care, de la ora 16:00, urmează să se întrunească și comisiile de specialitate, care se vor întâlni și miercuri, pentru a analiza proiectele de hotărâre și pentru a le aviza. Sau nu.
De la serviciul de Comunicare am aflat că mapa nu le-a fost trimisă încă, așa că ne-am încercat norocul mai departe, la cei direct implicați în aprobarea proiectelor. La ora 12:00, consilierii locali nu primiseră nici măcar vreun antet de document aferent proiectelor de hotărâre.
Ca să nu se spună că suntem noi cârcotași, am apelat la lege, mai precis la cea a Administrației Publice Locale (215/2001), din care aflăm următoarele: „Art. 39 (3) Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unității administrativ-teritoriale, cu cel puțin 5 zile înainte ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zile înainte de ședințele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziție consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi”.
Continuarea vine în articolul 44 din aceeași lege: „(1) Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 39 alin. (2) (n.red. ședințe extraordinare) și (4) (n.red. ședințe de îndată)”.
Ajungem la concluzia că, la Piatra Neamț cel puțin, proiectele se verifică și se aprobă pe repede-înainte de vreme ce, cu două zile înainte de ședință și cu patru ore înainte de prima întrunire a comisiilor de specialitate nimeni nu știa nimic despre ce conțin respectivele proiecte. Deducem că celor din Consiliul Local le este dor de emisiunea televizată „Surprize, surprize” și că reușesc acum să și-l mai aline cu proiecte studiate pe ultima sută de metri.
Asta ca să nu mai vorbim, încă o dată, de respectarea legii.
Andreea AMARIEI
Un comentariu
In momentul convocării Consiliului materialele aferente proiectelor de hotarare existau, altfel nu putea fi intocmit convocatorul. Acestea au mai suferit insa modificări, corecturi, inclusiv in urma deciziilor comisiilor de locuinte, respectiv parteneriate care s-au intrunit vineri și luni. Marti la ora 15,00, inaintea sedintelor comisiilor de specialitate, unde consilierii ar trebui sa studieze materialele și să primească lămuriri, toata documentația fusese transmisă acestora. Varianta “surprize, surprize” poate fi valabilă doar in cazul consilierilor care nu participă la sedintele comisiilor de specialitate.
Florin Fecic