Șase pietreni își încearcă norocul pe cont propriu pentru alegerile din 5 iunie de la Piatra Neamț. După cum a informat Valentina Baciu, președintele Biroului Electoral Municipal Piatra Neamț, lista candidaturilor pentru Primăria municipiului reședință de județ și pentru Consiliul Local Piatra Neamț rămâne definitivă miercuri, 4 mai, de la ora 16:00, însă numele vor fi aceleași cu cele valabile și astăzi, 3 mai, având în vedere faptul că toate contestațiile depuse până acum cu privire la candidați au fost respinse de instanțe. Astfel, cei doi candidați independenți la Primăria Piatra Neamț sunt Andrei Ignat și Traian Cociorbă. Pentru Consiliul Local Piatra Neamț s-au înscris alți 4 independenți: economistul Robert Codrin Șuba, inginerul mecanic Florin Florescu, operatorul chimist Adrian Chitoșca și profesorul Adrian Alui Gheorghe, cel care ocupă acum funcția de manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”. (Andreea AMARIEI)