În credința populară, în lunea după duminica Tomei, se sărbătorește Paștele Blajinilor. În lumea de odinioară, Blajinii mai erau cunoscuți și sub numele de Rohmani. Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ.
Cea mai însemnată zi din această perioadă, adevărat prag dintre „Săptămâna Albă” și „Săptămâna Neagră”, este ziua de luni, din a doua săptămână după Paști. I se spune „Paștele Blajinilor”, „Paștele Rohmanilor” sau „Mătcălăul”.
„Mătcălăul” e patronul fetelor care, în această zi, se prind „mătcuțe”, adică surate, surori de cruce, e o „ființă parte omenească și parte îngerească, un tânăr frumos și nemuritor, care umblă prin lume, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”. „Mătcălăul” e frate mai mic cu Paștele.
Tot în această zi de luni, se crede că sufletele morților sunt slobode și se întorc acasă, spre a se ospăta din hrana ofrandă, iar dacă cineva uită să împartă de pomană vin noaptea și o cer.
De Paștele Blajinilor, nu se pomenesc doar morții cunoscuți pe linia ascendentă a unei familii, ci întregul neam al strămoșilor comuni: Uitații, Neștiuții, Albii.
Peste zi, aveau loc adevărate serbări câmpenești, unde se mâncau ouă roșii, spre bucuria „Blajinilor”. Exista credința în popor că aceștia sunt fericiți atunci când îi văd pe oameni că le țin sărbătoarea.
În tradiția populară, Blajinii sunt descriși ca ființe incapabile de a face rău. Ei trăiesc dincolo de lumea văzută, pe unde se varsă Apa Sâmbetei în delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocupările Blajinilor sunt postul și rugăciunile pentru cei vii. Deși sunt virtuoși, ei nu știu cum să calculeze data Sfintelor Paști. Oamenii le vestesc acestora că a venit Paștele aruncând coji de ouă roșii în apele curgătoare.
