* PNL a ales jocul amânărilor
Multă lume, inclusiv Mesagerul de Neamț, a taxat, pe bună dreptate, atitudinea filialei Neamț a Partidului Național Liberal, care nu s-a prezentat la constituirea mai multor consilii locale, reținând atenția cele din Piatra Neamț și Roznov, dar și Consiliul Județean. Dincolo de ridicolul situației de la Piatra Neamț, unde nu a participat la validare chiar primarul ales, este clar că există un interes de altă natură în această atitudine.
În primul rând, PNL-ul a găsit prilejul cel mai bun să se vorbească despre el ca un actor principal pe scena politică nemțeană, lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp. Chiar dacă e înjurat că blochează ceva, înseamnă că are puterea să facă acel lucru. Iar dacă blochează acum, pentru o vreme, constituirea Consiliului Județean, cât să se fandosească un pic cu stil, atunci atrage atenția PSD-ului că nu poate trece, bugetul, de exemplu, fără să negocieze cu el și că, dacă nu e ascultat, PNL e dispus să blocheze o împărțire de sume care să dezavantajeze chiar primarii săi.
În al doilea rând, o asemenea atitudine tranșantă îi fidelizează membrii de partid, dornici să știe că există o conducere care este vie, nu cum s-a întâmplat până nu demult. Liberalii nemțeni sau, altfel spus, nemulțumiții de PSD simt că au acum un sprijin în dorințele lor.
În fine, dar nu în ultimul rând, toată tevatura cu constituirea consiliilor locale are un caracter pur politic. Liderii PNL cu acces la informații de la nivelul de vârf al partidului știu că, pentru toamnă, se preconizează ca doar două, hai maximum trei partide, plus UDMR, să mai joace în jocul alegerilor parlamentare. Exemplul disoluției UNPR în doar câteva zile este unul clar despre ce se poate întâmpla cu un partid politic, care, până de curând, se împăuna cu al treilea grup parlamentar. Din această cauză, PNL încearcă să le arate celor de la PMP și ALDE că au toate șansele să sfârșească la fel.
Dar, în acest moment, jocul PNL nu merge atât de departe.
Liberalii nu fac altceva decât să marcheze teritorii. În perioada când vorbesc despre discuții pentru programe comune de dreapta, liberalii fac un recensământ al celor care vor să negocieze, pentru că, indiferent ce vor spune unii și alții, oameni din PSD s-au oferit să negocieze o înțelegere, sau au dat de înțeles că vor o înțelegere (că altfel nu s-ar fi deplasat până la Capitală pentru discuții), sau au putut afla cine nu este foarte sigur pe poziția lui în PNL și vrea să și-o consolideze prin discuții cu ”dușmanul roșu”. Această poziție asumată a partidului vine să împartă scena politică nemțeană în două: cine este acum cu PSD rămâne acolo și cine este cu PNL rămâne acolo.
Este, indiscutabil, un joc riscant, într-un zonă în care asemenea subtilități nu prind nici măcar la membri de partid, mulți dintre ei cu coronițe la alegeri, după ce au migrat chiar din PSD. Este, însă, cum spuneam, un joc politic asumat, care merge într-un cadru legal prost făcut, dar legal.
Până la urmă, totul se va tranșa la votul pentru parlamentare, unde nici măcar nu există o miză foarte mare, fiecare partid știind de pe acum cam pe ce se poate baza, în discuție rămânând unul sau două posturi de deputat.
* PSD a ales să facă majorități
Cu mult pragmatism, PSD a ales să facă înțelegeri, pentru a crea majorități în cât mai multe primării din județ, la nivelul Consiliului Județean având o majoritate fragilă cu un ALDE care suferă la nivel de reprezentare. Numai că un singur vot în plus nu-i dădea siguranță lui Ionel Arsene că va deveni președinte la județ, așa că situația apărută la Piatra Neamț i-a picat mănușă.
În momentul când a avut posibilitatea de a ceda către PMP un post de vicepreședinte la Consiliul Județean, pentru a avea control în Consiliul Local Piatra Neamț, a valorificat șansa, fără nicio șovăială. Mai rămâne de văzut dacă se vor ține de cuvânt (și de vot) toți. Până atunci, să remarcăm două lucruri care jenează PSD-ul, chiar dacă nu va recunoaște asta niciodată.
Este vorba, în primul rând, despre modul greșit în care s-a întocmit lista la Consiliul Județean, unde, pe locuri eligibile, au apărut oameni despre care se știa că vor renunța și primari despre care se știa că vor câștiga alegerile. Așa că, în acest moment, s-a ajuns cu lista pe la poziția 30 și cu foarte puțini supleanți rămași. Iar dacă un Dan Constantinn va fi declarat incompatibil, plus încă vreo doi, ca să respecte tradiția, mai trădează unul și gata lista! Nu mai are PSD-ul supleanți! O situație îngrijorătoare, ca să nu mai vorbim despre oamenii de pe listă.
A doua problemă reală pe care o are PSD poate fi localizată la nivelul Consiliului Local Piatra Neamț. Chiar dacă ar avea ocazia, cu greu ar putea numi doi viceprimari care să aibă cât de cât cunoștințe de administrație locală. Așa că au ajuns la varianta Luminița Vârlan, un compromis care îl va mulțumi în primul rând pe Dragoș Chitic, căruia nominalizarea PSD-ului îi convine cel mai mult. Ar mai fi Victor Marghidan, consilier local deja, dar care nu are vâna necesară pentru a se bate cu un primar dedicat scaunului său. Va fi greu și jenant pentru un partid ca PSD și o filială ca Neamț să aibă majoritate și să nu o poată folosi sau să aibă doar impresia că o folosește. Această situație, la fel de neplăcută ca aceea de la județ, are o cauză deja cunoscută: neînțelegerile dintre echipa lui Ionel Arsene și Liviu Harbuz, candidatul de la Piatra Neamț.
* ALDE nu a ales nimic
Partidul lui Tăriceanu nu a ales să facă nimic după alegeri, din moment ce Ion Asaftei a ajuns consilier județean și se vede deja vicepreședinte al Consiliului Județean. ALDE a primit ce i s-a dat, în măsură direct proporțională cu noncombatul din campanie, în cazul lui Asaftei, și oarecum invers proporțională cu zelul depus pe teren, în cazul lui Iacoban.
* PMP a ales să ia tot
Marea surpriză a alegerilor locale, cei care nu au fost luați în calcul de nimeni ca posibili parteneri de discuții, au fost cei de la Partidul Mișcarea Populară. Înainte de alegeri, nimeni nu lua în serios un partid format în proporție de 90% din oameni despre care nu mai auzise nimeni în politică, în marea lor majoritate tineri și fără experiență. Nici măcar Laurențiu Dulamă, om cu multe campanii electorale alături de Gheorghe Ștefan, nu a fost luat în calcul. Din nefericire pentru cei care i-au ignorat, cei de la PMP a obținut trei locuri în Consiliul Local Piatra Neamț și două în cel județean, bașca locuri importante în mai multe consilii locale comunale.
Din această cauză, imediat după validarea rezultatelor, telefonul lui Dulamă a sunat ca la gară. Toată lumea și-a adus aminte de el. Brusc, amenințările ”că te dau afară de la Parking” au fost transformate într-o glumă de campanie, iar promisiunile au curs din toate zonele, fără număr.
Cu gândul la alegerile parlamentare, când e nevoie de oameni pe cât mai multe funcții de conducere administrativă pentru a putea obține voturi, PMP a ales oferta PSD-ului, care i-a facilitat accesul în conducerea județului, plus posibilitatea de a pune viceprimar la Piatra Neamț. Ce-i drept, pe asta o putea obține și de la PNL.
În loc de concluzii, mai facem niște precizări.
Județul Neamț a devenit mai atipic decât era în privința alegerilor, atât din partea tagmei politice care propune candidați, cât și din partea alegătorilor, care-i votează. După era în care a fost considerat un județ eminamente roșu, după deceniul în care a fost considerat județ eminamente portocaliu, Neamțul a devenit nuanțat. Scorul deosebit de strâns obținut de cei doi autoproclamați ”granzi”, PSD și PNL, s-a dorit a fi un semnal din partea cetățenilor, că nu mai riscă să se lase cu ochii închiși pe mâna niciuna dintre ei și, în absența unor instrumente de control (altele decât instituțiile scrise cu litere mari), oamenii au preferat să îi facă să se țină sub control reciproc. Într-un județ în care lipsa perspectivelor este la nivel de flagel, oamenii au folosit alegerile pentru scopul pentru care au fost ele instituite: să atragă atenția – prin vot sau prin absența lui – că este cazul să se renunțe la jocuri meschine și CINEVA să mai facă și treabă. Asta ar putea fi un semn de maturitate. Sau de scârbă.
Pe de altă parte, cei doi ”granzi” au demonstrat până acum că n-au priceput nimic din semnalele de la alegerile locale. Sau n-au vrut să priceapă.
Valentin BĂLĂNESCU