După aproximativ trei luni de asigurare a managementului în regim interimar la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, medicul chirurg Alexandru Juncu a înaintat o foarte seacă demisie către conducerea Consiliului Județean Neamț.
”Și-a dat demisia domnul director? Posibil să fie cumva la mapă”, a fost reacția doamnei președinte Emilia Arcan. ”Evident că nu ne-am gândit la posibilul său înlocuitor, de vreme ce nu am primit demisia dumnealui. Eu sper ca domnul Juncu să revină asupra decizie, până la organizarea concursului, dar, dacă va fi cazul, vom găsi o persoană”, a adăugat aceasta.
Motivul cel mai la îndemână pentru această demisie îl reprezintă posibila demnitate de consilier local pe care dr. Juncu a obținut-o în alegerile din 5 iunie. Cum, însă, demisia sa a fost discutată de mai multe ori până acum, probabil că există și alte rațiuni care ar putea fi la fel de valabile. Una din ele ar putea fi rolul tot mai mic al directorului spitalului în fața Comitetului Director și a consilierilor de tot felul. O alta ar putea fi discutata numire pe un post de director la spital a unei persoane asupra căreia ar plana acuze penale mai vechi.
Contactat telefonic, dr. Alexandru Juncu și-a motivat decizia cu mandatul de consilier local de Piatra Neamț pe care l-a obținut.
(V.B.)