– Ne-ați putea da niște detalii despre dosarul dvs. care a dus, în cele din urmă, și la acea condamnare cu executare?
Nu e un lucru prea plăcut să povestesc și nici nu vreau să fac prea multe comentarii. Ce pot să vă spun este că s-a făcut o eroare grosolană din punct de vedere juridic și, în perioada cât am fost închis, firma mea de la Agapia, pe care o făcusem de la zero și care a fost evaluată, de bancă, cu un patrimoniu de 28 de milioane de dolari, s-a distrus pur și simplu. Și, odată cu ea, au dispărut și cele 400 de locuri de muncă. La vremea respectivă, aveam 400 de angajați.
A fost un dosar fabricat și faptul că nu am vrut să mă aliniez și nici să accept compromisuri m-a pus în situația de a fi oprit. Și, inevitabil, să pierd munca de o viață. După o hotărâre a Judecătoriei Târgu Neamț, sentința penală nr. 561, din 15 septembrie 1997. Eram absolvit de toate infracțiunile care mi le-au pus în cârcă, dar, la această decizie, domnii procurori au făcut recurs și am ajuns la Tribunalul Neamț. Acolo, prin decizia penală nr. 593/A, din 11 noiembrie 1997, se consideră că sunt vinovat și mi se dă o pedeapsă de trei ani. Fac apel – și eu, și procurorii – și ajungem la Curtea de Apel Bacău, care, prin decizia penală nr. 751, din 5 februarie 1998, mă condamnă la 4 ani de închisoare. Când s-a dat sentința de la Curtea de Apel Bacău, eu deja făcusem 1 an și vreo două luni de închisoare. Deci, eram arestat, fără să existe o hotărâre judecătorească definitivă. Un abuz! Am ajuns în situația de a face și de a solicita, la instituția recursului prin anulare, care, la acea vreme încă funcționa, fiind declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. A fost admis recursul prin anulare împotriva celor trei sentințe penale. Procurorul din ședință a susținut recursul, a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și restituirea cauzei la procuror, pentru completarea probatoriului. În acest context, Curtea Supremă de Justiție, Secția Penală, în ședința publică din 8 februarie 2000, dă decizia nr. 492 la dosarul 787/1999, prin care, în numele Legii, admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 561 din 15 septembrie 1997 a Judecătoriei Târgu Neamț, a deciziei penale nr. 593 din 11 noiembrie 1997 a Tribunalului Neamț și deciziei penale nr. 751 din 5 februarie 1998 a Curții de Apel Bacăun privind inculpatul Gârbea Valentin. Casează hotărârile atacate. Asta a fost finalitatea acestui dosar.
– De ce nu ați încercat să dați statul în judecată?
Foarte multă lume m-a întrebat asta, mai ales că a fost vorba de privare de libertate și am rămas fără munca mea de-o viață. Dacă făceam acest pas, cine urma să-mi plătească despăgubirile? Românii, inclusiv dvs.! Și atunci? Nu era demn și nici normal să fac asta. Am lăsat lucrurile așa. Din nefericire, am asistat la jaful de la Agapia, fiecare a furat cât a vrut.
– Cine a furat, dle Gârbea?
Au furat toți cei care au trecut pe acolo, sub diverse forme, de chirie sau închiriere. Dar, în mod sigur, dl lichidator Gâdioi știe mult mai bine. O să vă dau un singur exemplu. O instalație de prelucrare în lemn, de făcut binale – o noutate în domeniu, la acea vreme, pe care am cumpărat-o din Italia cu 100.000 de dolari – era în curs de montaj atunci. În timp, dl. lichidator a vândut instalația cu 25 de milioane lei! Cam asta s-a întâmplat la Agapia. Nimeni nu s-a sesizat și toată lumea este bine mersi. Totul mi s-a tras de la o listă a Partidului Țărănist, unde figuram că aș fi susținut sau sponsorizat, sub diverse forme, PSD și atunci trebuia să dispară toți acești susținători între ghilimele.
– Va urma –
