Hristos s-a înălțat! Astăzi, 9 iunie, sărbătorim Înălțarea Domnului, cunoscută popular și sub numele de Ispas sau Paștele Cailor. Tot astăzi, în bisericile creștin-ortodoxe, se duc slujbe de pomenire a eroilor neamului romanesc, a celor căzuți în război. Sărbătoarea Înălțării Domnului cade întotdeauna în Joia celei de-a șasea săptămâni de după Paști, simbolizând înălțarea la cer, cu trupul și sufletul, a Mântuitorului Iisus Hristos.
* Tradiții și obiceiuri de Ispas
În ”Calendarul Popular al românilor”, Înălțarea Domnului este cunoscută și ca ”ziua de Ispas”. Legenda spune că Ispas a fost de față la Înălțarea Domnului și martor la ridicarea sufletelor morților. El este descris ca fiind un om vesel și credincios. De aceea, toți oamenii încearcă să fie bine dispuși de Ispas și, totodată, să-și pomenească moșii și strămoșii, ale căror suflete se înalță în această zi la ceruri.
În ceea ce privește adevărul religios, Evanghelistul Luca ne oferă informații despre Înălțare. După Înviere, Hristos li s-a arătat celor unsprezece ucenici la Ierusalim, le-a vorbit, le-a cerut de mâncare și a mâncat înaintea lor.
În noaptea și ziua de Ispas, se fac numeroase obiceiuri și practici magice de apărare: culegerea și sfințirea florilor, frunzelor și ramurilor plantelor apotropaice (alun, nuc, leuștean, paltin), lovirea vitelor și oamenilor cu leuștean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele și să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor și femeilor cu leuștean, îmbunarea spiritelor morților cu pomeni oferite din inimă, slujbe creștine.
De Ispas, oamenii își puneau la brâu frunze de nuc, pentru că se credea că și Iisus ar fi avut, atunci când s-a înălțat la ceruri. Bătrânii de altădată băteau copiii cu leuștean, ca să fie feriți de rele și de boli.
La fel, și vitele erau bătute cu leuștean, ca să se îngrașe, să fie sănătoase și ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălțare, se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: ”Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în acest furnicar!”.
Formula tradițională de salut în cele 10 zile care despart Ispasul de Rusalii este ”Hristos s-a Înălțat!”
* ”Moșii de Ispas”
Obiceiul ”Moșilor” la români reprezintă o sărbătoare ale cărei rădăcini se pierd în negura istoriei. Pe parcursul unui an calendaristic, țăranii din satele noastre țin 19 zile pentru ”Moși”.
În aceste perioade, se credea că cerurile sunt deschise, sufletele morților vin acasă, iar pentru a se întoarce de unde au plecat, li se aduc ofrande bogate în alimente și băutură.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, obiceiul a fost atestat atât în mediul rural, cât și urban, în zilele de ”Moși” consemnându-se adevărate petreceri în aer liber, cu lăutari și bună dispoziție. Dintre toate acestea, a ajuns până la noi doar împărțitul pomenilor pentru sufletele celor plecați.
Se împart de pomană îndeosebi plăcinte, lapte, pâine, ceapă verde și rachiu, iar ciobanii dau și primesc miei și caș. De Ispas, femeile cu rude care au decedat în anul respectiv trebuie să dea de pomană celor săraci băutură, azime și ceapă verde. Se spune că, în ziua sărbătorii de Înălțare, sufletele celor morți se înalță la cer și, pentru a putea străbate acest lung drum, au nevoie de merinde.
Astfel, în noaptea premergătoare Ispasului, se culeg plante cu proprietăți apotropaice (alun, leuștean, nuc, paltin) cu care împodobesc casa, gospodăria și mormintele, le poartă în sân sau se încing cu ele.
În unele zone, ziua de Ispas este considerată și o sărbătoare a câmpului, a holdelor și a fânului.
