În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Deși sunt asociate sărbătorilor creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. În credința populară, Sânzienele erau femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui. Spre deosebire de Rusalii, care sunt considerate rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot fi și aspre, pedepsindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”. Sânzienele pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără rod și florile fără de leac, acolo unde oamenii nu le respectă ziua.
Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie. Atunci, ele cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și pasările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
În ajunul sau în ziua de Sânziene, străbunicii noștri aveau o serie de practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.
În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene, pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau că se va duce repede, atunci când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.
Fetele strângeau flori de Sânziene, pentru a le pune sub pernă în noaptea premergătoare sărbătorii. Ele știau că, astfel, își pot afla ursitul în vis. În unele zone, fetele își făceau coronițe din Sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.
Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. Astfel, în seara din ajunul sărbătorii, sătenii agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit. Dacă, a doua zi, ei găseau în coronițe păr de la anumite animale sau puf ori pene de la păsări, considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Se crede că, dacă încetează cucul să cânte înainte de Sânziene, vara va fi secetoasă.
Pentru a fi sănătoși și pentru a avea spor în muncă, la seceriș, oamenii se încingeau peste șale cu tulpini de cicoare.
Pentru pomenirea morților, se făceau și se mai fac pomeni îmbelșugate, iar mormintele erau împodobite cu flori frumos mirositoare.
- Practici magice de Sânziene
Pentru a fi plăcute feciorilor, în această zi, fetele se spălau pe cap cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scăldau, ritual, în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprindeau focuri, în care se aruncau tămâie, busuioc, rășină de brad, se buciuma și se strigau descântece în jurul focurilor.
Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate pentru diverse practici magice.
Sărbătoarea Sânzienelor era considerată și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcție de momentul când răsărea Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
