Cam așa poate fi sintetizată întâlnirea dintre reprezentanții mediului de afaceri – selecționați atent, ca părere personală, poate ar mai fi trebuit chemați și vreo doi lichidatori, ca reprezentanți ai celei mai infloritoare afaceri din Neamț- și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean. Întâlnire s-a desfășurat fără presă, deci fără presiune și într-un spirit declarat constructiv. Organizată într-un fel sub egida Camerei de Comerț, dar la inițiativa lui Arsene, întâlnirea poate să constituie un început de bun augur pentru reconsiderarea importanței investitorului în Neamț, al celui care crează și menține locuri de muncă, al celui care dă salarii și crează plusvaloare. Dar și pentru recâștigarea încrederii acestora în seriozitatea autorității județene.
Ionel Arsene a spus de vreo două ori în timpul întâlnirii că el vrea să învețe de la managerii care au dovedit că știu și pot și reprezintă un model de succes. Replica a venit imediat și ea reprezintă de fapt ceea ce gândesc majoritatea oamenilor care doresc să construiască un viitor în județ: a trecut vremea lui „Vreau”, a venit vremea lui „Trebuie”.
TREBUIE să fie construită/reparată/modernizată infrastructura rutieră, care este o rușine, TREBUIE rezolvată problema gunoaielor în județ ( președintele a fost îndemnat să „penalizeze” primarii care nu respectă legea), TREBUIE să devină mai performante și mai flexibile serviciile oferite de administrația publică, să se deschidă spre mediul privat în mod egal, fără să se țină cont de carnetul de partid al acționarilor, TREBUIE să se rezolve problemele din sănătate și învățământ, TREBUIE făcute consultări reale, care să nu fie doar monologuri fără finalitate, TREBUIE un plan de dezvoltare pe perioade medii și lungi, TREBUIE legi simple și sprijin pentru investitori, mari sau mici.
Este clar că întâlnirea s-a constituit într-o surpriză pentru unii dintre participanți („este prima dată când ne-a chemat cineva la început de mandat să ne asculte, mai rămâne să vedem dacă vom fi și auziți”, după cum ne-a declarat unul dintre participanți), a fost o tatonare pentru alții („Să vedem dacă se va pune și ceva în practică” a spus un altul), iar alții au luat doar notă de ea.
Un semn de bun augur a fost că au participat la întâlnire și o parte dintre șefii compartimentelor de resort din Consiliul Județean, care în felul acesta nu mai pot spune că nu au primit semnale clare din partea mediului de afaceri. Care, în mod clar nu prea are motive să-i crediteze foarte tare, știută fiind reticența funcționarului în fața soluțiilor mai directe din mediul privat. Poate de aceea a venit si propunerea din partea a două firme prestigioase din Neamț să plătească doi oameni, care să țină legătura între Consiliul Județean și mediul de afaceri, care să netezească asperități, să cizeleze orgolii și să identifice oportunități de dezvoltare și colaborare.
În măsura în care părțile s-au ascultat și auzit și întâlnirea nu s-a dorit să fie doar una formală, toată lumea va avea de câștigat. Mai ales Ionel Arsene, dacă nu va ceda presiunilor celor care s-au dedat de ani buni doar la contracte cu dedicație și care văd bugetul ca pe un bun în mare parte personal.
Valentin Bălănescu