La 12 kilometri de Casa ”Ion Creangă”, în Târpești, comuna Petricani, unde ase ajunge pe un drum asfaltat, dar cam îngust pentru autocarele cu turiști, se află Muzeul ”Popa”, înființat de creatorul popular Neculai Popa. Dacă unora dintre românii care vizitează Casa Creangă și parcul tematic de alături, drumul până la Târpești li se pare ”peste mână”, străinii sunt foarte încântați de destinație. S-a întâmplat ca în curtea meșterului popular să se încingă hore, la care și-au dat mâna oameni veniți de pe patru continente (inclusiv japonezi), toți fascinați de frumusețea costumelor cu care au fost îmbrăcați și de autenticitatea dansurilor și tradițiilor românești. În egală măsură, le-au plăcut obiectele, vechi de peste o sută de ani, pe care le-au văzut, iar unii chiar au întrebat dacă nu sunt de vânzare. Nu sunt! Vor rămâne acolo, așa cum și-a dorit Neculai Popa, un mare român, păstrător a tot ceea ce ține de rădăcinile sale.
* Colecție particulară autorizată ca o instituție
”Colecția este de când mă știu eu și tot s-a mărit”, spune Elena Rotaru Popa, fiica artistului popular Neculai Popa. Toți cei trei copii ai meșterului – profesori pensionari acum – se ocupă cu întreținerea muzeului din Târpești. Ansamblul, care cuprinde două case și curtea cu sculpturi, a devenit loc de atracție pentru sute de turiști francezi și israelieni, care vin în fiecare vară la Petricani. Îi atrag nu doar exponatele adunate cu trudă de Neculai Popa de-a lungul întregii sale vieți, ci și măștile pe care le-a creat, dar și frumusețea tradițiilor țărănești. Și ce poate fi mai inedit decât 50 de străini dansând hora românească, îmbrăcați în costume populare?
Neculai Popa n-a fost doar un creator, ci și un cercetător – a participat la săpături arheologice -, un mare iubitor de folclor autentic, un scriitor sensibil și un om care suferea când vedea cum renunță sătenii ”moderni” la obiectele vechi din gospodărie. Într-o discuție cu Grigore Leșe, chiar a spus că românii au tristul obicei de a-și arunca istoria pe foc. Iar el a adunat ”istorie” toată viața.
Când s-a înființat muzeul din Târgu Neamț, a donat instituției peste 4.000 de obiecte. În doi ani, nu mai era niciunul și atunci a decis să le strângă el pe toate în muzeul de acasă și să nu mai risipească nimic. Așa s-a ajuns ca, astăzi, muzeul din Târpești să numere peste 3.000 de exponate, grupate în 6 fonduri: mărturii arheologice, rezultate din săpăturile organizate de Institutul arheologic din București și de Muzeul de istorie din Piatra Neamț; colecția numismatică extrem de generoasă, care cuprinde de la piese antice la piese actuale, românești, dar și străine; colecția de etnografie locală, ce conține obiecte utilitare, decorative și piese de port popular; colecția de icoane și obiecte de cult; colecția de pictură naivă românescă și cea de sculptură naivă, care cuprinde o parte din lucrările lui Neculai Popa, realizate de-a lungul anilor, în lemn și piatră.
Dar primul lucru care impresionează vizitatorul de rând este atmosfera aceea tihnită, a satului românesc autentic. În curtea lui Neculai Popa, în care-și au locuințele și copiii săi, totul este o binecuvântare, iar combinația dintre vechi și modern nu are nicio nuanță de stridență. Fiecare obiect, fiecare mască și fiecare costum popular are poveste și numai îngrijirea atâtor exponate trebuie să fie o muncă tare grea și nu pentru ”oricine”.
”Muzeul este considerat colecție particulară și de aceea probabil nici nu este promovat în mod oficial”, spune Elena Rotaru Popa.
”Avem un site, dar nu eu mă ocup, și așa află străinii despre noi. Cât despre condițiile în care funcționăm, ni se cer autorizații la fel ca unei instituții, dar aici numai pentru întreținere trebuie o mulțime de bani, iar investițiile sunt alt capitol. De exemplu, în vara asta, trebuie să rezolv cu centrala termică, așa cum îmi cer cei de la ISU, dar ar trebui refăcut și gardul și asta este o problemă. În zona noastră, nu mai știe nimeni să împletească nuiele așa, cu cunună, și ne va fi dificil să găsim pe cineva prin țară, pe undeva. De fiecare dată când trebuie făcut ceva, îmi dau seama cum se pierd tradițiile. De exemplu, când am montat războiul de țesut, nicio femeie n-a vrut să vină să pună firele în urzeală și, cu mare greu, am prins două bătrâne care știau. Astăzi nu mai țese mai nimeni”.
* Casele și poveștilor lor
Odată intrat pe poarta din stejar masiv – și ea sculptată de meșterul popular -, turistul ajunge în fața ”casei cu măști”. Este casa în care au locuit Neculai și Elena Popa, formată din hol, o cameră în dreapta și una în stânga, și cămara din spate, care are ușă direct spre curte. În fiecare cameră sunt păstrate mobilierul și obiectele vechi, dar și măștile și costumele pe care meșterul le-a făcut pentru tinerii care mergeau cu colindul și cu uratul, de Crăciun și de Anul Nou.
”Tineri de astăzi consideră că este o rușine să meargă cu Steaua sau cu Plugușorul”, spune Elena Rotaru Popa.
”Am devenit, ca nație, foarte admirativi la obiceiurile de import și le neglijăm tocmai pe ale noastre, cele care ne definesc. Au venit de câteva ori grupuri de copii de clase mici și am încercat să intru în lumea lor. Am ales o mască și am vrut să să-i dau «viață», conform rostului pentru care a fost creată. M-am aplecat, să nu fiu mai înaltă decât ei și i-am întrebat «Copii, când se poartă măștile?». «De Halloween», mi-au răspuns în cor. Mi s-a părut sfâșietor de trist”.
Măștile făcute de Neculai Popa și de soția sa Elena, pe care a învățat-o cu timpul acest meșteșug, rezistă, în bună stare, de zeci de ani. Și sunt grupate în două mari categorii: cele antropomorfe (bătrân, babă, drac, cucoană, Anul Nou, Anul Vechi, doctor, ofițer, evreu, negustor, țigan, țigancă, harap, etc.) și cele zoomorfe (urs, țap, berbec, capră).
”La noi în zonă, n-a făcut nimeni, niciodată măști, numai el s-a încăpățânat, însă acum nu are cine să ducă mai departe acest meșteșug”, spune Elena Rotaru Popa.
Casa cu măști nu găzduiește, însă, doar figurinele cu nasul coroiat și ochii roșii, care se poartă de Anul Nou și nu de Halloween, ci și o colecție de veste brodate, precum și o parte din sculpturile lui Neculai Popa, dispuse atât în exterior, cât și în interior. Și, de la acoperișul din draniță până la cerdacul din lemn și treptele din piatră ”respiră” aer românesc, din Ținutul Neamțului.
Alături, într-o clădire mai nouă, acoperită cu tablă Lindab, care însă nu-i dă o notă nepotrivită și nu-i strică aspectul, este Casa colecțiilor.
Construcția a fost ridicată între anii 1974-1976 și fiecare încăpere este expresia pasiunii de colecționar pe care a avut-o Neculai Popa, de mic copil și până la sfârșitul vieții sale.
”Totul s-a clădit sub ochii mei, cu eforturile părinților și, unde n-au putut ei, au plătit oameni să facă”, a adăugat Elena Rotaru Popa. ”Le-a fost greu, cu 3 copii de purtat în școală și cu toate cheltuielile. Anul 1952 a fost cel mai dificil. Atunci tata a fost arestat, a primit 3 ani și jumătate de închisoare și confiscarea bunurilor, și nu i s-a mai dat nici salariul de dascăl la biserică. A avut noroc, însă, pentru că înainte mai erau intelectuali adevărați, care l-au sprijinit în tot ceea ce a făcut. El însuși era genul de om care nu se descuraja și făcea lucrurile așa cum simțea, fără prejudecăți legate de ce ar spune lumea sau de vârstă. De exemplu, s-a apucat de sculptură la 40 de ani, dintr-o întâmplare, și a început cu imitații”.
Casa colecțiilor s-a ”născut” după ce Neculai Popa și-a dat seama că muzeul mic, inițial, pe care îl fondase în 1964 în casa învățătorului din sat, este neîncăpător. A construit un spațiu în curtea lui, în care să expună atât piese arheologice, cât și numismatică, etnografie, obiecte religioase, inclusiv Evanghelia veche de 200 de ani, și pictură naivă. Colecțiile ”Popa” aproape nu se pot povesti. Ele trebuie văzute și simțite, pentru că au darul de a transmite privitorul aerul satului, dar și al epocii în care satul începea deja să piardă teren în favoarea așezările urbane care aduceau, pe simțite, ”modernul” până în tindele țărănești.
”Din tinerețe mi-au plăcut datinile și obiceiurile strămoșești”, spunea meșterul într-unul din interviurile sale. ”De aceea am făcut muzeul. Mi-am dat seama că numai păstrând tradiția putem dovedi că am existat ca popor. Și Iorga spunea că o națiune care nu-și păstrează istoria poate să dispară! Regret că tinerilor le e rușine cu portul nostru tradițional. Port național mai frumos ca în România nu există nicăieri. Și Apostolul Pavel îi povățuia pe credincioși să păstreze ce este bun. Ai noștri, însă, în loc să țină ce-am avut noi, tezaur și bogății, se leapădă de ele. Tinerii au început să îmbrățișeze ce vine din străinătate. În schimb, străinii apreciază mai mult decât noi ce avem noi aici”.
Pentru ca ansamblul să fie, cu adevărat, complet, Neculai Popa a început să împodobească și curtea, cu sculpturile sale, care au între un metru și 2,5 metri, și reprezintă de la figuri umane, până la idoli.
”Neculai Popa a fost un sculptor popular veritabil, un creator cu mari calități, ce-și manifesta talentul cioplind, în special în anotimpurile prielnice, bucăți de piatră (gresie) pe care le procura din satele de munte din vecinătate”, se arată în pliantul de prezentare a Muzeului Popa. ”Folosind forma pietrei pe care o cioplea, renunțând la asemănarea mimetică, la conformitatea absolută cu natura, în favoarea expresiei, el se menține totuși în limitele unor reprezentări plastice în care se recunoaște neapărat modelul. Deseori forma pietrei îi sugera chiar subiectul, stimulându-i bogata imaginație”.
* Repere biografice
- 1919 – pe 13 august, se naște Neculai Popa, în satul Târpești;
- 1934-1938, urmează școala de cântăreți bisericești la Piatra Neamț, în perioada când director era preotul Constantin Matasă;
- 1937 – face primele sondaje arheologice în satul natal;
- 1938 – se încrie ca voluntar în armată și ia parte la operațiunile militare din cel de-al Doilea Război Mondial;
- 1944 – în luna august, este rănit și lăsat la vatră;
- 1952-1957 – este arestat și condamnat pe motive politice, pentru că era membru al Partidului Țărănesc și se opunea comunismului;
- 1958 – încep cercetările arheologice în zona Petricani;
- 1961-1965 – se realizează primele săpături arheologice de amploare în satul Târpești, sub conducerea prof. dr. Vladimir Dumitrescu (Institutul de Arheologie din București); în aceeași perioadă, debutează ca sculptor și începe să participe la expoziții zonale și naționale, la festivaluri de artă și folclor din țară și din străinătate;
- 1972 – încep să vină primele grupuri de turiști străini care vor să viziteze casa creatorului din Târpești, pentru a vedea lucrările sale și obiectele tradiționale, adunate în cadrul colecțiilor muzeului, organizat de el în sat;
- 1976 – este inaugurată Casa colecțiilor, cel mai mare muzeu personal din România, care adăpostește peste 3.000 de exponate, începând de la ceramica Cucuteni și obiecte dacice, până la obiecte populare de lemn, ceramică, fier, bani, împletituri și straie.
- ”Atunci când ești disperat, riști să uiți cine ești și de unde te tragi”
”Dacă arta populară l-a cucerit de când era copil, de abia când și-a descoperit pasiunea pentru arheologie a început cu adevărat să și creeze. În anii 1960, în comuna Petricani, au fost deschise situri arheologice conduse de profesor doctor Vladimir Dumitrescu, iar arheologia a schimbat pentru totdeauna viața lui Neculai Popa. Când s-a deschis situl, a manufacturat câteva figurine asemănătoare celor descoperit acolo și le-a îngropat ca să le facă o bucurie arheologilor ce se găseau într-o perioadă de stagnare cu săpăturile. Gluma a fost gustată, dar mai mult decât atât a fost încurajat să creeze mai departe. Așa a ajuns chiar să-i fie organizată prima expoziție personală, după care au urmat numeroase ale expoziții individuale și de grup, Neculai Popa reprezentând prin creațiile sale România la diferite expoziții internaționale în țări precum Franța, Germania, Canada, SUA sau Japonia. Și aceste opere semnate de către domnia sa i-au adus admirație, dar și premii și distincții importante. A schimbat, prin talent și prin creativitate, modul cum îl priveau comuniștii. Din proscris a devenit unul dintre cei mai apreciați artizanii români.
Prezența siturilor arheologice i-a făcut foarte atenți pe soții Popa la tot ce înseamnă tradițional. Au văzut cum, odată cu trecerea timpului, oamenii se debarasează de ceea ce considerau a fi învechit, fără să realizeze valoarea etmografică a obiectelor. Ori ei știau și apreciau aceste obiecte, pentru că au văzut și reacțiile străinilor la ele, dar, mai mult decât atât, erau documentați. Pentru ei, tradiția și arheologia au fost pasiunea care i-a unit și au muncit împreună pentru orice obiect aparent neînsemnat. Au tot adunat de-a lungul timpului de la monede la costume populare, de la unelte la fiare vechi de călcat, de la picturi naive la icoane. Mie mi-au plăcut foarte mult două dintre obiectele utilitare: o moară pentru grâne din piatră și un strung manual pentru lemn. Ambele erau funcționale și extrem de ingenioase.
Soții Popa au mai donat din exponate și altor muzee, căci, muncind ca arheologi amatori, au dat peste lucruri de valoare. Astfel, vei găsi în muzeul Popa și fotografii cu artefacte sau monede care au ajuns în muzeele de stat, cum e Muzeul de Istorie din București sau Muzeul de Istorie din Piatra Neamț.
Soții Popa fac parte dintr-o generație greu încercată, una care a prins ambele războaie mondiale, dar și una care a trăit pe propria-i piele istoria plină de frâmântări a secolului XX. Sub ochii lor s-au destrămat nu doar țări și s-au retrasat granițe, nu doar că s-au schimbat regimurile politice, dar au văzut cum valorile tradiționale autentice au fost serios amenințate. Au realizat cât de important este să le cunoaștem și să le păstrăm, astfel încât, indiferent de vremuri, să știm care ne este baza, să ne regăsim rădăcinile, căci atunci când ești disperat riști să uiți cine ești și de unde te tragi și, ca atare, să fii mai ușor de manipulat. Muzeul lor se dorește a fi un loc în care să ne regăsim. Și ce poate fi mai frumos decât un muzeu în care afli despre tradiție și istorie prin prima unor meșteri populari, adică prin ochii și sufletul nobil a celor care au trăit istoria?”
(Adela Pârvu despre Muzeul Popa, Târpești, județul Neamț, România)
Cristina MIRCEA
