Peste Vale, paradisul pietrenilor de altădată – o istorie de mai multe veacuri

Deunăzi, într-o gazetă locală scria negru pe alb: ”Ștrandul Tineretului din Piatra Neamț, mai nou, se va numi Peste Vale”. Nimic nou, nene! ”Toate-s vechi și nouă toate”, vorba lui Eminescu.

Demult, demult, spațiul cuprins între Cernegura – cel mai înalt munte din urbea noastră – și Bistrița cea zglobie era numit Peste Vale sau Lunca Bistriței. O știu toți pietrenii grizonați trecuți prin viață. Există și habarniști în problemă, care scriu Peste Vale cu literă mică și sunt confuzi.

Hai să vă narez o ”cestiune” simpatică.

Pe vremea copilăriei mele – m-am născut în timpul dictaturii carliste -, pe malul Bistriței, în dreptul actualului Târg de mașini, funcționa o căulă pe șprangă și scripet. Căula era condusă de moș Grigore Șum, Dumnezeu să-l odihnească, că era om bun. Un plutaș hârșit prin multe puhoaie. În ”fișa lui de post”, prima obligație era să treacă oamenii de pe un mal pe altul cu ambarcațiunea sa primitivă. Non-stop, și ziua, și noaptea. Și bătrânul se executa cu brio.

Dacă nu era în peisaj, băgai degetele în gură, fluierai ca plutașii și apărea din șira lui, de sub pădure. De ce se trambalau oamenii de pe un mal pe altul? Din varii motive.

În primul rând, muncitorii din satul Bâtca Doamnei, care lucrau în ”puchinoasele” făbricuțe de cherestea, se întorceau acasă, după tura de noapte. Apoi, în zilele de sărbătoare, 1 Mai și Paște – care, de multe ori, picau în aceeași zi – lumea bună ieșea la iarbă verde. Cu toate bunătățile pământului: vin-pelin, ouă roșii, cozonac…

Bărbații veneau Peste Vale să joace popice la complexul organizat de muncitorii de la ”Mucava” și să bea un șpriț rece. Soțiile dumnealor, mari iubitoare de natură, admirau mestecenii albi, brazii falnici, pinii cu ace lungi și arinii. Copiii erau cei mai vocali, culegeau bureți, fructe de pădure, flori sălbatice și beau apă rece de la izvor. Femeile în vârstă, religioase, urcau la schit, se rugau pentru iertarea păcatelor și aprindeau lumânări în cimitir celor plecați dintre noi. Ce s-o mai lungim, vara, Peste Vale era extrem de plăcut și odihnitor.

Situația se complica atunci când apăreau norii și ploaia. Atunci începea dezastrul. Toți petrecăreții se buluceau spre căulă. Și începea nenorocirea, ca pe Titanic. Moș Grigore era total depășit. Căula nu putea lua decât 20 de oameni. Atât. Înjurături, acuze, fluierături. Ca la actualul miting de protest de la Mioveni. Tinerii, majoritatea buni înotători, se aruncau în apă și ajungeau dincolo. Spectacol măreț, domnilor! Cel mai vesel moment era când furioasa ploaie se dovedea a fi un fâs, era trecătoare. Ca o hotărâre de partid.

Primarul pietrean Dimitrie Hogea, născut în cetatea noastră la 1 noiembrie 1840, într-o casă mică de lângă Biserica ”Sf. Gheorghe”, lipită de fosta Grădină Publică, ne-a lăsat două cărți valoroase. Prima se numește ”Amintiri din trecutul orașului”, un volum de 250 de pagini, și o broșurică intitulată ”Gh. Panu la Durău”, mult mai subțirică. În ambele lucrări, găsiți date prețioase despre paradisul numit Peste Vale, uitat de mult. Deși Hogea a fost primar în timpul primei conflagrații mondiale și a avut multe belele pe cap, n-a uitat să fie un povestitor talentat. S-a mânjit și cu ceva politică, dar e treaba lui.

În perioada interbelică, de câteori se construia un pod peste Bistrița, politicienii implicați se dădeau rotunzi, atenționând poporul, cum se sacrifică ei, ca să nu mai plătească taxe la căule. Că erau mai multe pe râu, nu una. Așa a procedat un politician țărănist, tare în clonț, cu un tată bine plasat, atunci când pietrenii au inaugurat podul de peste Bistrița (Căprioara).

Despre Raiul de Peste Vale ne-a lăsat vorbe răsucite și presa nemțeană din perioada interbelică, considerată epoca cea mai prosperă a României burghezo-moșierești. În primăvara anului ’25, ne-a vizitat urbea prof. univ. A.C. Cuza, cu vederi politice de dreapta-dreapta. Bineînțeles ”factorii de răspundere” din târg, cu temenele până la pământ, l-au invitat Peste Vale. Bairam mare. S-a băut, mâncat și glumit pe săturate. La întoarcere în târg, pentru ca distracția să fie completă, câțiva cheflii din anturaj au spart câteva geamuri, la evrei.

Lumea în care trăim e plină de tot felul de oameni. Cu gânduri, mentalități, pregătiri și percepții diferite. Dacă întrebați 10 trecători de pe ulița dumneavoastră de unde vine vocabula Neamț, denumire purtată de județul nostru, majoritatea celor interogați vor da din umeri a dispreț și vor continua mersul spre nicăieri. Unii, totuși, vor răspunde din mers: ”Trăiește matale cu 500 de lei pe lună și atunci să te văd dacă mai faci poezii”. Sau: ”Feciorul meu a terminat două facultăți și e șomer. Mergi la el, întreabă-l, e deștept și sigur știe”.

Paradoxal, sunt și pietreni care știu să interpreteze. ”Denumirea de Neamț vine de la cavalerii teutoni care au construit Cetatea Neamțului”. Altă ipoteză auzită peste tot: cei care au ridicat cetatea de pe dealul Pleșului ”au fost sașii lui Johannis – evident, înaintașii sibianului de la Cotroceni, n.n” – completează teribiliștii. Au și argumente: toponimele ”Sasca” (pârâul din com. Vânători Neamț), dealul ”Sasco” și satul ”Săscuța”. Se înțelege că teoria germanofililor e combătută dur de admiratorii slavilor, care susțin că ”Neamț” e cuvânt de origine slavă și are semnificația de loc ”tăcut”, ”liniștit”, ”mut”. Date suplimentare despre de unde vine numele ”Neamț” găsiți în lucrarea ”Reflecții istorice privitoare la Cetatea Neamțului. Pagini de istorie militară medievală”, semnată de dr. Vitalie Josanu (Ed. Crigarux, 2009).

Aserțiunea ”Perla Moldovei e amplasată la confluența Cuejdiului cu Bistrița” a declanșat o adevărată confruntare de idei. Recunoaștem că, aici, Natura, Istoria și Omul au ctitorit o așezare minunată, ce îmbină vestigiile trecutului cu noile construcții moderne, dar nu putem pretinde că știm totul despre această cetate și oamenii ei. Știm că Bistrița e un cuvânt de origine slavă și înseamnă ”râul care curge repede”. Nu știm, în schimb, nimic despre Cuejdi, afluentul râului pomenit. Nu știm cum se scrie, cu ”e” sau cu ”i”, nici ce înseamnă. Exegeții pretind – și probabil așa este – vocabula Cuejdi vine de la ungurescul ”Kovesd” și se traduce ”apa care trece printr-o zonă stâncoasă, pietroasă”.

Prof. Dumitru RUSU

sursa foto: Biblioteca Județeană ”G.T. Kirileanu” Neamț