Autoritățile de la Târgu Neamț se plâng că au necazuri cu hoții de produse agricole.
Prima măsură a fost aceea de a bloca accesul în albia Ozanei, care, din câte se pare, constituie traseul preferat al hoților.
„Am convocat o ședință cu Poliția Locală și cu Jandarmeria, pentru că oamenii au probleme mari cu aceste furturi agricole. Prima măsură pe care am luat-o a fost să desființez cele 4 rampe care facilitează accesul pe albia râului Ozana. Aceste rampe facilitau hoții de culturi agricole să ajungă pe terenurile agricole ale cetățenilor. Am blocat acele rampe și am săpat șanțuri. De asemenea, avem patrulă mixtă de jandarmi și polițiști locali zilnic, până la ora 24”, a declarat viceprimarul Vasile Apopei.
Probleme ridică și cerșetorii din localitatea vecină, Vânători-Neamț.
„Lor le convine să scape de ei, dar nouă nu, pentru că vin pe capul nostru. Am să solicit primăriei de la Vânători să-mi ofere date dacă cerșetorii rromi din comună, care au fost sancționați de atâtea ori, beneficiază de ajutoare sociale”, a mai adăugat viceprimarul Vasile Apopei. (C.T. STURZU; M. CONSTANTINESCU)