În tradiția populară, luna iulie, luna lui Cuptor, este dedicată muncilor agricole. Chiar în prima zi, este celebrată sărbătoarea Ana-Foca, denumită în zona Moldovei și Sărbătoarea Focului. Obiceiurile îi îndeamnă pe oameni să nu lucreze în vie, deoarece soarele va arde și le va pârjoli toată recolta.
În aceeași zi, este sărbătorit și Cosmandinul, sărbătoare cu dată fixă, 1 iulie, provenită din contopirea sfinților creștini Cosma și Damian numiți și ”Sfinții doctori fără de argint”. Sărbătoarea era considerată un timp ritual extrem de favorabil pentru practicile de medicină populară. Numele celor doi sfinți erau invocate în descântecele de lingoare (febră tifoidă) și de răul copiilor (epilepsia).
Fiind o lună călduroasă și secetoasă, oamenii sunt îndemnați să fie cumpătați și atenți la toate semnele naturii. E o lună plină de tradiție și este dedicată secerișului.
Temerea principală a oamenilor de altădată era aceea de a nu-și pierde recolta obținută cu atâta trudă. De aceea, luna iulie este plină de tradiții și obiceiuri care interzic lucrul, din dorința de a nu chema grindina sau incendierea grânelor.
Oamenii sărbătoresc în prima zi a lunii sărbătoarea Ana-Foca sau, cum este cunoscută în Moldova, sărbătoarea focului. Credințele populare spun că Ana-Foca este aducătoare de arșițe, care pârjolesc și usucă recolte, în special vița-de-vie. Bătrânii spun că aceluia care nu păzește Ana-Foca și lucrează la vie, toate grânele îi vor fi arse. Pe lângă foc, celebre în această zi mai sunt și tunetele.
Întâia zi a lunii mai este cunoscută și sub denumirea de Cosmandin, zi consacrată leacurilor băbești și ritualurilor de medicină populară. Denumirea sărbătorii este, de fapt, o contopire a numelor sfinților Cosma și Damian, ”doftori fără de arginți” sau ”fără de parale”, despre care se povestește că umblau prin lume și îi tămăduiau pe bolnavi, fără a le lua acestora vreo plată. De aceea sunt adesea invocați când se prepară leacuri din plantele tămăduitoare și, uneori, sunt pomeniți în descântece.
Se spune că, atât cât e de cald în luna lui Cuptor, tot atât va fi de frig în Făurar.
* Superstiții până la Sfântul Ilie
Sfântul Ilie este sărbătorit de bunicii noștri ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă.
Calendarul creștin-ortodox ne semnalează ziua lui pe 20 iulie. Cu toate acestea, sătenii de altădată respectau o mulțime de reguli, care le dădeau siguranța că lucrurile privind semănăturile, ploile, seceta, furtunile se vor desfășura fără pagube majore. Una dintre sărbători am menționat-o – Pricopul.
Bătrânii satelor de altădată făceau și prognoze meteo. Astfel, ei interpretau diferite manifestări ale naturii.
Dacă vara apăreau vârtejuri în aer, însemna că va urma o perioadă de secetă. Tot vara, dacă vor fi nuci și alune multe, înseamnă că va urma o iarnă grea.
Când norii, în timpul verii, sunt ca berbecii, e semn că va fi vânt.
Cât de sus va fi vara cuibul șoarecului pe iarbă, atâta va fi neaua de mare în iarna viitoare. Dacă șoarecii își adună spice multe vara, e rost de iarnă grea.
* Superstiții legate de măr
Unele obiceiuri de pe la sate erau legate de măr, considerat fructul Sfântului Ilie, deoarece bătrânii spuneau că din „el a gustat prima dată”.
Bunicii își învățau nepoții cum că Dumnezeu i-a spus Sfântului Ilie: ”Pân’ de ziua ta să nu mănânce merele, tocmai de ziua ta să le guste întâi”.
Erau interpretate chiar și visele legate de mere. Se spune că cine visa mere, acela era ferice, că nu avea păcate.
În alte părți, de visai mere, însemna că o să primești oaspeți.
Sătenii se păzeau să nu taie mere cu cuțitul pân’ de Sântilie, pentru că, altfel, bătea piatra.
Nu se scuturau merii, nu se loveau merele unele de altele. Credința era că vor
veni furtuni cu grindină și vor strica toate culturile.
De Sântilie, se duceau întâi mere la biserică, apoi, după ce erau sfințite, se dădeau de pomană și, la urmă, mâncai și tu.
* Aflarea ursitului
Merele, în această perioadă, erau folosite și în descântecele de iubire.
Dacă cineva dorea să afle că este iubit, lua un sâmbure de măr, îl înțepa cu un ac deasupra lumânării. Dacă pocnea sâmburele însemna că era iubit; dacă nu, nu.
Se ajungea și la gesturi extreme din partea celor care doreau afecțiunea unei persoane. Aceștia se înțepau la deget și lăsau trei picături de sânge într-un măr. Dădeau apoi mărul să fie gustat de persoana pe care o doreau.
* Legende și superstiții legate de grindină
Se spunea că piatra (grindina) o fac copiii care au murit și au fost îngropați nebotezați. ”Este păcat să iei gheața căzută pe pământ în mână sau în gură”, îi povățuiau bătrânii de altădată pe copii. Cine ia piatră din Cer în gură nu are voie să intre șapte ani în biserică.
Gheața care cade din Cer este făcută departe, într-un loc unde Soarele nu luminează niciodată.
Se spunea că Dumnezeu bătea cu grindină un sat dacă, acolo, vreo fată a făcut
un copil și l-a pierdut (avortat) și l-a îngropat în ascuns.
Piatra trimisă de sus avea rolul ”să sfarme pământul”, ca să scoată la iveală, să dezgroape ce are ascuns.
Pentru a feri satele de altădată de bătutul gheții, pietrarii săvârșeau un ritual. Ei posteau trei ajunuri, unul după altul: ajunul Crăciunului, ajunul Sfântului Vasile cel Mare și ajunul Bobotezei. După aceea, pietrarul alunga grindina, fiind îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos, neavând nimic pe dedesubt. În mână, ținea un lemn scobit, care avea grâu sfințit de la doisprezece Liturghii.
