Panteliile sunt surorile Sfântului Ilie și reprezintă un punct culminant al sărbătorilor de vară. Sunt sărbătorite de două ori, cu șapte zile înainte de Sfântul Ilie și la șapte zile după Sfântul Ilie, în perioada 13-27 iulie.
Cea mai rea și amenințătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, sărbătorită pe 14 iulie. Pe cei care nu respectă ziua Ciuricăi, aceasta îi ciuruie în bătaie. Copiii bolnavi sau cuprinși de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de flori, ca să se vindece.
* Ciurica sau ziua femeii
De mai bine de 100 de ani, Ziua femeii o sărbătorim pe 8 martie, dar, în tradițiile și credințele străvechi ale poporului român, 8 martie era asociată cu una din așa-numitele Zile ale Babelor.
„Ziua când bat femeile pe bărbați” era în calendarul popular însemnată pe 15 iulie. Pe atunci, se credea că femeile au și ele o zi a lor, pentru a-i bate pe bărbați. Se spune că totul a plecat de la o ceartă domestică: o femeie povestea că, până ce nu a început să țină această zi, era bătută mereu de soțul ei. După ce a început să respecte Ciurica, bărbatul ei nici măcar nu o mai certa.
Bătrânii de altădată povesteau despre cum „în ziua de Ciurica, femeile să ciuruie boabe de porumb prin curte și să-i ia de păr pe bărbați și să-i bată, ca să le meargă bine tot anul”.
De ziua Ciuricii, nevestele aveau o mare libertate de mișcare, ele fiind practic stăpânele bărbaților. Ele le puteau porunci soților lor aproape orice, iar, în caz de nesupunere, îi puteau chiar bate, fără ca aceștia să riposteze. Dar, preventiv, unii bărbați administrau o bătaie bună nevestelor cu câteva zile înainte de Ciurica, considerând că pe 15 iulie acestea nu vor mai îndrăzni să ridice mâna asupra lor.
În credința strămoșilor noștri, se spunea că, dacă soții se certau în această zi, se vor certa tot anul!
* Superstiții de Ciurica
Sărbătorită înainte cu două zile de Marina, pe Ciurica – este vorba despre Sfinții Chiric și Iulița – au târnuit-o (au luat-o de păr) jidovii, iar Circovii au căznit-o prin roate și cercuri. Această sfântă a bătut pe dracu-n cap cu ciomagul și cu un ciocan, când a vrut să toace.
Creștinii îi prăznuiesc pe 15 iulie pe Sfinții Chiric și Iulița, mucenici care au pătimit în primele veacuri ale creștinismului.
În tradiția populară, oamenii asociază această zi cu pericol de diferite întâmplări. În popor, sărbătoarea se mai numește Chirică șchiopul.
Cine va fi bătut în această zi, tot anul va fi ciuruit.
Ciurica îi apără pe cei slabi de bătaia celor puternici.
Ciurica este o zi a femeilor, o zi în care au dreptul să-și bată bărbații, în care ele au o superioritate asupra bărbaților, în care sunt stăpâne pe bărbații lor, le pot porunci și, în caz de nesupunere, chiar îi bat.
Dacă femeia își bate bărbatul în această zi, tot anul îl va putea bate.
În această zi, bărbații o cam șterg de acasă, de teamă ca nu cumva nevestele să-i ia la trei păzește din lucru de nimic.