Programul ”Prima casă”, anunțat și lansat cu surle și trâmbițe în urmă cu vreo câțiva ani, se vrea a fi o soluție pentru ca tinerii care au o sursă de venit stabilă să-și poată achiziționa o locuință. Sprijinul guvernului constă în garantarea, de către FNGCIM (Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii), în contul statului, a creditelor acordate persoanelor fizice, pentru construcția unei locuințe, care face parte din una dintre categoriile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările și completările ulterioare, desigur.
Un tânăr din Neamț, a cărui existență reală este cât se poate de certă, dar căruia îi vom proteja identitatea din rațiuni lesne de înțeles, stă de ceva vreme la București, angajat fiind la o multinațională. Este necăsătorit și s-a aventurat, în cel mai strict sens al cuvântului, după cum avea să constate, să-și achiziționeze o locuință prin programul ”Prima Casă”.
Părinții l-au vizitat la București prin februarie și, cum tot discutaseră despre cumpărarea unei locuințe, au intrat, într-o sâmbătă, la prânz, în sediul unei sucursale a băncii la care tânărul are cardul de salariu.
«Era ora 13.20, mi-amintesc exact, fiindcă la ora 13.30 se închidea banca și eram bucuros că reușisem să intrăm… Ne-am adresat unei consiliere, care tocmai se eliberase de un client, explicându-i că am venit pentru ”Prima Casă”. Reacția doamnei a fost: ”Dar de unde ați știut?” Nu înțelegeam… Cum să nu fi știut, când se făcuse atâta publicitate pe tema asta? ”Păi… toată lumea știe de programul ăsta”, am zis. ”Nu”, a replicat doamna consilier, ”de unde ați știut că azi e ultima zi? De luni, gata, nu mai primim dosare...”
Nu știusem de nicăieri, pentru că nu se anunțase nicăieri că nu se mai primesc înscrieri pentru ”Prima Casă”. Avusesem noroc, se părea. Și au început întrebările… Nu cred că există interogatoriu mai amănunțit decât cel prin care am trecut la bancă, la prima discuție…
Apoi, ni s-au comunicat unele instrucțiuni de întocmire a dosarului…
La dosar este obligatorie declarația pe propria răspundere, autentificată la notar, potrivit căreia afirmi că nu dețineai în proprietate o locuință, nici individual, nici în comun, cu soțul/ soția sau alte persoane în momentul în care legea a intrat în vigoare și nu ai în derulare un credit ipotecar.Trebuie completată și o cerere de credit, semnată de toți participanții care au venituri. Nu trebuie să lipsească nici documentele de identitate și certificatul de căsătorie, dacă este cazul.
A trebuit să mai pun în dosar și documente de venit, adeverință de venit emisă de angajator, pe baza formularului pus la dispoziție de bancă, în original, emisă cu maximum 30 zile calendaristice înaintea analizei, însoțită de cartea de muncă sau contractul individual de muncă – copii conforme cu originalul.
Dosarul de finanțare trebuie să mai conțină actele de proprietate ale imobilului, de la dezvoltator, cartea funciară a imobilului, actele de identitate ale actualilor proprietari ai imobilului care urmează să fie achiziționat.
Dosarul se mărea pe zi ce trecea. A trebuit și un raport de evaluare a imobilului adus în garanție, întocmit de un evaluator agreat de bancă. Am auzit că unele bănci fac evaluarea gratuit; nu e și cazul băncii în cauză, deci raport de evaluare – 400 de lei.
Între timp, m-am dus la dezvoltator, ca să vedem dacă se poate cumva ”rezerva” apartamentul la care mă hotărâsem până obțin finanțarea. Se poate, contra unui ”onorariu de rezervare”… În cazul meu, pentru un apartament cu două camere, la un preț de 68.000 de euro, acest onorariu a fost de 2.000 de euro.
Odată rezervarea făcută, a trebuit să dau dezvoltatorului restul de bani, până la incidența sumei reprezentând avansul de 5%, adică încă 1.414 euro.
M-am prezentat la notarul agreat de bancă, pentru redactarea pre-contractului de vânzare-cumpărare. Onorariul notarului a fost 380 de lei, la care s-au adăugat 80 de lei, onorariul pentru declarația pe propria răspundere. Tot de la notar am luat – contracost, se înțelege – o ”opinie notarială”, de 280 de lei.
Tot prin notar – căruia i-am achitat de fiecare dată un onorariu de 80 de lei – am obținut și extrasele de carte funciară. Spun ”extrasele”, deoarece au fost mai multe. De ce? Păi, fiindcă, până să primesc vreun rezultat de la bancă, expira extrasul anterior. La un moment dat, a trebuit să fac și un act adițional la pre-contract, că și acela expira…
Am tot așteptat până prin luna mai, când, trecând pe la bancă, mi s-a comunicat că… banca terminase banii pentru Prima Casă.
”Păi, de ce mi-ați primit dosarul, dacă știați că nu mai aveți bani?”, am întrebat. Consiliera băncii m-a lăsat interzis: ”Nu știam…”
Cum Dumnezeu să nu fi știut? Era o bancă totuși, adică fix locul în care se știe, în fiecare secundă, câți bani sunt în fiecare cont sau depozit și unde sunt acei bani. Consiliera s-a precipitat să mă liniștească: ”Dar stați calm, că mai avem bani pentru creditul ipotecar… E adevărat, aici avansul e ceva mai mare, 35%…”
Mi-a mai dat speranța că se vor suplimenta fondurile pentru ”Prima Casă” – auzise ea, ”dintr-o sursă foarte serioasă” – și am continuat să aștept.
S-au suplimentat fondurile, așa cum era de așteptat, fără să fi avut o sursă foarte serioasă… – și, într-un târziu, dosarul meu a fost trimis către Fondul Național de Garantare.
Către Fond se transmit doar documentele de identitate, declarația notarială pe propria răspundere, extrasul de carte funciară, ante-contractul de vânzare-cumpărare, raportul de evaluare al imobilului și copiile actelor de proprietate ale locuinței ce urmează să fie achiziționată. Fondul nu verifică și eligibilitatea financiară a clientului, asta ține de normele interne ale fiecărei bănci înscrise în programul ”Prima Casă”.
După 5 luni de la începerea demersurilor, în iulie, dosarul meu a fost aprobat. A trebuit, ulterior, să semnez 3 contracte: contractul de credit, convenția tripartită de garantare, contractul de vânzare-cumpărare. A trebuit să constitui un ”Depozit colateral”, de 1.800 de lei, la bancă și a mai trebuit să fac și asigurări apartamentului, 412 lei.
Fondul Național de Garantare, odată cu aprobarea, a emis și factura aferentă comisionului de garantare, adică 338 de lei, pentru lunile iulie – decembrie. După achitarea acestui comision, Fondul a semnat contractul de garantare, l-a trimis la bancă și aceasta a pus la dispoziție creditul. Puteam, în sfârșit, să semnez contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului. Cheltuisem deja 19.500 de lei.
Da, numai că mai era un mic impediment: trebuia să virez pe loc TVA-ul către dezvoltator, fiindcă banca îi vira contravaloarea apartamentului fără TVA!
Vă imaginați cum te simți când ți se spune ”Veniți mâine să semnăm contractul, dar să aveți dovada că ne-ați virat în cont 14 mii de lei”?!…
În pre-contract, pe care l-am citit cu mare atenție, scria că, la semnare, va contribui și cumpărătorul cu o sumă, dar nu se preciza cât va fi acea sumă și nici ce reprezintă ea. Fapt de înțeles, din punctul dezvoltatorului de vedere, fiindcă, dacă ar fi scris în pre-contract, negru pe alb, că trebuie să achit pe loc și în întregime TVA-ul, zău că m-ar fi bătut gândul să renunț.
Evident, m-am împrumutat de la un amic mai prosper, cu condiția să-i returnez banii în două luni… Am devenit proprietar, după ce am dat peste 33.000 de lei cash, cu rate pe următorii 30 de ani, dar proprietar. Sigur, trebuie să mai găsesc o soluție și să-mi mobilez locuința…»
Ce urmează? Urmează ca părinții tânărului să se împrumute la rândul lor, ca să restituie împrumutul… Cum? De unde? E treaba lor! Statul le-a sprijinit fiul să-și ia prima casă? Le-a! Ce mai vor?
Mesagerul de Neamț
