”Nihil sine Deo, nihil sine Rege, nihil sine Lege!”
În zilele de 11-15 martie ’93, Majestatea Sa Regina Ana a României a efectuat o vizită particulară în Capitală, fiind însoțită de dl. George Antoniade (Spania), dna Irina Ricci și dl. Nicolae Balotă (Franța), dl. David Cregean (Anglia), dna Sanda Noveanu și Sorin Radu (SUA), Dan Bădic (Elveția) și alte mari personalități. Era a doua vizită făcută de Regina Ana în România, după evenimentele din decembrie ’89. Cu acest prilej, a fost dezvelit bustul Regelui Mihai, dăruit studenților de Federația Comunităților Românești din Diaspora.
Vizita Reginei Ana a durat 5 zile și s-a desfășurat după un program bine stabilit, vizând numeroase ”obiective”: Facultatea de Drept, Casa de copii școlari nr. 9, Casa de bătrâni nr. 1 Străulești, Mănăstirea Țigănești, Complexul studențesc Grozăvești, Galeria ”Catacomba”, Colegiul ”Sf. Sava”, Muzeul de Istorie… Au fost depuse coroane de flori la Cimitirul Necunoscut de Parcul Carol. Regina a luat parte la spectacolul ”Toate-s vechi și nouă toate” și la opera ”Rigoletto” (Opera Română). A dat o recepție la Casa ”George Enescu” (Uniunea Compozitorilor din România). A primit în audiență zeci de persoane și s-a întreținut cu ziariștii. Cine dorește și alte informații despre această vizită, care a deranjat pe mulți politicieni post-decembriști, poate citi articolul ”Un triumf – vizita reginei Ana la București”, apărut în bilunarul de cultură istorică și civilizație românească ”Cuget”, din 27 martie 1993, p. 1-6.
Peste tot pe unde a trecut, Regina Ana a fost întâmpinată cu sute și mii de oameni, care i-au făcut o primire deosebit de călduroasă, transformând vizita într-o excepțională manifestare de adeziune pentru monarhie. Pe tot parcursul vizitei, s-a scandat: ”Majestate, nu pleca! Asta este țara Ta!”, ”Regele Mihai – Regele Mihai!”, ”Numai monarhia salvează România”, ”Regina Ana – Regina Ana”, ”Nu mai vrem 10 Mai/ Fără Regele Mihai!”. Protocolul Casei Regale pentru această vizită istorică a fost condus de dl. Alexander Bujaker (Germania), din partea română fiind prezenți dl. Mircea Ciobanu, dl. Valentin Hossu-Longin, dna Simina Mezinescu, dl. Floricel Marinescu, dl. Dan Noveanu și părintele Justin Marchiș. Regina Ana a discutat cu veterani de război, ambasadori, elevi, studenți, muncitori, gospodine, lideri politici, istorici, scriitori… A depus o floare și a aprins o lumânare la Troița Martirilor din Piața Universității, șoptind: ”Dumnezeu să-i odihnească!”.
Deși vizita Reginei Ana n-a însemnat o campanie electorală, nu s-au ținut discursuri patriotarde, evenimentul a fost privit în fel și chip. Unii – monarhiștii – l-au admirat; foștii feseniști, conduși de dl. Văcăroiu și activistul de partid I. Iliescu, l-au privit cu teamă. Cu frică mare. Să-i ascultăm pe câțiva regaliști, cunoscuți pentru părerile lor, care au asistat la înălțătorul moment:
Dan Grigore: ”Un om de o politețe desăvârșită și de o naturalețe perfectă, de mare suprafață și de mare calitate interioară”.
Victor Rebengiuc: ”Este o soție și o mamă superbă, care a crescut 5 copii și care, în ciuda tuturor greutăților, și-a păstrat zâmbetul și farmecul”.
Alexandrul Paleologu: ”Este Regina mea, este Regina noastră, o tânără principesă care a avut curajul nebun de a se mărita cu un Rege în momentul în care era evident că va suferi. O dovadă de mare curaj”.
Andrei Pleșu: ”Despre Regină n-ai păreri. Despre Regină ai sentimentul respectului necondiționat în fața unei vieți care e dincolo de obiectul mărunt al vieții personale”.
Sorin Dumitrescu: ”Este un om extraordinar de plăcut, de o promptitudine a răspunsului superbă. De altfel, întreg cuplul regal este cu totul ieșit din comun. Este perfectă familia în care femeia este inima, iar bărbatul este creierul”.
Ion Caramitru: ”Ea este întruchiparea principiului echilibrului, ceva din eternul feminin care asigură transportul de energie către ceilalți”.
Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici: ”O persoană de mare calitate, care a dus o viață frumoasă, demnă, trecând peste tot felul de dificultăți, înghițind foarte multe jigniri. O persoană care, deși n-a trăit în România decât foarte puțin timp, a iubit această țară. A fost un exemplu de soție, de mamă și, dacă ar fi fost pe tron, ar fi fost un exemplu de regină. Noi am avut noroc de regine mari”.
Din păcate, România a rămas fără Regină. Regaliștii o regretă, firesc, normal, dar nu cred că republicanii se bucură.
În timpul vizitei particulare din primăvara lui ’93, Regina Ana a României a fost pur și simplu șocată de numărul mare de tineri ce au venit să o vadă. Paradoxal, printre ”curioși”, erau și mulți ”decreței” din vremea lui Ceaușescu, cei intoxicați cu o istorie falsificată, cu materialism dialectic și istoric, cu socialism științific, cu citate interminabile din gândirea Tovarășului. Acesta era indiciul că ”tineretul studios”, în marea lui majoritate, se săturase de minciună, dorea adevărul pe care să-și clădească speranța. Un student din Capitală, intrat în Aula Universității s-o vadă pe Regină, spunea: ”Dacă mâine generația care a adus comunismul în România s-ar sfârși, atunci monarhia ar reveni în cel mai scurt timp în țară”. Personal, îl cred. Subsemnatul a făcut, la Iași, Facultatea de Istorie, în perioada ’57-’62, deci cinci ani. Deși am avut profesori de mare calibru, niciodată în Amfiteatrul II-7 din Universitate, ”amfiteatrul istoricilor”, nu s-au pronunțat nume precum Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I; erau înlocuite cu ”monarhia lacomă și reacționară”, după care erau prezentate averile imense pe care le-au tocat toți regii (v. cartea lui I. Scurtu, ”Monarhia în România (1866-1947), ed. Danubius, București, 1991).
Surprinsă de curiozitatea tineretului din România, Regina Ana, care face parte din istoria neamului, a rostit un emoționant discurs: ”Dragi compatrioți, aceasta este a doua mea vizită pe tărâmul care a devenit patria mea, cu mulți ani în urmă, când am devenit soția Regelui Mihai. Sunt profund înduioșată că mă aflu din nou printre frați și, în mod cu totul special, mă bucur să văd astăzi, aici, atât de mulți tineri (educați în comunismul eliberator – n.n.). În acele zile întunecate și sângeroase din Decembrie ’89, soțul meu și cu mine, precum și întreaga noastră familie, am urmărit fără întrerupere și cu sufletul la gură desfășurarea evenimentelor. Cu speranță și durere. În acele zile, noi speram că țara se va rupe definitiv de trecutul odios care ne-a chinuit timp de aproape o jumătate de secol. Durerea noastră a fost pentru sângele vărsat de cei care și-au dat viața eroic, pentru cei mult prea tineri. Ei sunt, pe drept, adevărații succesori ai tuturor celor care au murit pentru Țara Românească.
Eroismul și sacrificiul tinerilor au atras admirația și respectul tuturor românilor. Comunitățile românești din diaspora și-au rostit dorința de a dărui, într-o formă concretă, expresia sentimentelor sale. Ei s-au hotărât să dăruiască studenților din București un bust al Regelui Mihai, pe care ei îl socotesc un simbol al luptei românilor pentru libertate și democrație…”
O nostimadă, auzită la emisiunea ”Profesioniștii”, realizată de Eugenia Vodă, de la TVR, singurul interviu, de altfel, acordat de Ana de România presei românești. Ajunsă la New York, Regina Ana a fost invitată de o amică din anturaj la o cuafeză celebră, unde a prezentat-o simplu: ”Queen Anne”. Noua clientă s-a așezat pe scaun, și-a așteptat rândul. Apoi coafeza aglomerată a strigat: ”Queenie!”. Traducere în românește? ”Reginuța!”. Adică urmează ”Reginuța!”. Așa s-a coafat cea mai longevivă regină din România peste Ocean, la yankei. Întâmplarea a amuzat-o grozav pe suverană și a narat-o de multe ori, când dorea să distreze audiența. Și mai avea un ”defect”: Regina iubea munca și o practica. Incredibil, nu?
Prof. Dumitru RUSU
