”V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit mai săraci și mai proști” – C. Brâncuși
Pe vremea ”secerii și ciocanului”, în buricul Pietrei s-a ridicat, cu avânt revoluționar, un bloc arătos, falnic și frumos, pe care bășcălioșii momentului l-au numit ”4001”. I s-a atribuit poreclă aritmetică, pentru că, în celebrul bloc, locuiau cei mai grei activiști de partid, exegeți în industrie, agricultură, comerț, sănătate, cultură, învățământ… Retribuția lor trecea de 4.001 lei, ceea ce n-a scăpat neobservat și netaxat de oamenii muncii. Un tânăr absolvent de facultate, cu 5 ani de studii, era angajat cu 850 de lei. Un absolvent al Școlii de Partid de pe str. Karl Marx (Iași) automat devenea specialist într-o problemă, cu mașină la scară. Activiștii de partid veneau de la Bacău cu Volga sau Pobeda să îndeplinească misiile trasate de PCR – forța conducătoare din România. Era vremea când Piatra Neamț era raion, parte din regiunea Bacău. Cât privește salariile consistente ale ex-activiștilor de partid, nu trebuie să vă scandalizați. După 27 de ani de libertate și democrație, salariile ”nesimțite” sunt întâlnite și astăzi. Revenind la multcomentatul bloc ”4001”. N-a fost demolat, n-a dispărut, este exact la locul lui, vizavi de Central Plazza, cel cu patru stele pe rever. Locuiesc în el… urmașii urmașilor… Îi puteți vedea oricând, mergând la cumpărături sau la plimbare cu cățelul, în lesă, că s-au schimbat timpurile.
* Câinii lui Ceaușescu
După ultima conflagrație mondială, politicienii din târgul Pietrei, impulsionați permanent de sovieticii ”eliberatori”, au găsit de cuviință să ”radă” tot ce amintea localnicilor de România burghezo-moșierească. Așa s-a născut sistematizarea localităților din R.P.R.
În cetatea noastră, sistematizarea a început cu centrul vechi și s-a încheiat cu zonele periferice. S-au demolat, cu simț de răspundere, cinematograful ”Regal” și hotelul cu același nume, restaurantul ”Garofița” și cofetăria, Grădina Publică umbrată, scuarul cu gard de fier și tot așa. Reglementările comuniste de atunci i-au bucurat, totuși, pe băștinași. Cu prilejul demolării centrului vechi, a dispărut și statuia lui Ivan, cel cu automatul la gât, amplasată în fața T.T.-ului.
În mahalalele târgului, buldozerul, excavatorul cu șenile și camioanele rusești ”MOLOTOV” au ajuns în anul de grație ’80, vara. Amintirile legate de demolarea mahalalei Precista sunt vii în memoria mea și astăzi, nu se vor șterge niciodată. Am asistat la demolarea propriei case, ridicată de tata, dulgher de meserie, în decurs de o viață. La ”spectacol” au participat toți vecinii de pe str. Unirii: Gătej, Olaru, Iacob, Stanciu, Mihai, Simizeanu, Cucoș… E greu să descriu starea tensionată de atunci, atmosfera de îngrijorare a tuturor. Era greu de spus, după o copilărie la mahala, cum te vei descurca într-un apartament ”comunist”, de bloc, cu cheia la gât. Dar Dumnezeu ne-a vegheat, ne-a scăpat și de tăvălugul rusesc al demolărilor. Ultimele ființe care nu au înțeles nimic din demolare au fost câinii gospodarului din lanț. Puși în libertate de stăpân, nu voiau să plece nicăieri, îi lătrau pe țiganii veniți cu căruțele după lemn, fier vechi și cărămizi. Stăteau pe molozul cazelor și lătrau a jale.
La făbricuța de cherestea ”IMAL”, unde era paznic la poartă moș Curelaru, 5 zăvozi ciobănești păzeau cu strășnicie intrarea. Fabrica a dat faliment, praful s-a ales de ea, iar câinii păzeau întreprinderea socialistă care nu mai era. Un șmecheraș venit la târg a privit patrupedele inconștiente și a zis: ”Ăștia sunt câinii lui Ceaușescu!”.
Și, cum oamenii sunt sub timp, anii au trecut. Mahalagiii din Precista, duși cu asina la Paulișta, în Mărăței sau Statele Unite din Dărmănești, s-au emancipat. Învârtindu-se ei în jurul blocului, au constatat că își pot face lejer și un garaj, și un coteț pentru găini, și câteva straturi. Și au trecut la treabă, numai că nu te joci cu sistemul comunist represiv. Evident, s-a făcut: ”La loc comanda!”. La loc, în cutia de chibrituri, cu pereți de beton coșcoviți, unde ești proprietar, dar cotizezi la stat de îți sar capacele. De aceea vor oamenii casă strămoșească, ca a dacilor, sub coasta pădurii, pe pământ.
* Între lege și abuz
După Revoluție sau ce-o fi fost, locatarii pietreni au devenit cetățeni europeni cu numeroase drepturi. Cei mai vocali au fost locatarii de la parter, care au cerut, la unison, extindere de balcon cu destinația de spațiu comercial sau bar. Apariția balcoanelor la parter i-a deranjat pe locatarii de la etajul 1, care s-au plâns peste tot. Reclamau ”spargerea liniștii” și defrișarea spațiului verde din fața blocului. Iaca na! ”Obraznicii” de la parter au cerut și alte lucruri: ”Fiecare cu ușa lui! Câți locatari, atâtea intrări în bloc! Fraierii de la etaj n-au decât să-și facă scară suspendată sau de incendiu! Adică de ce să intru eu în casă pe aceeași ușă pe care pătrund în bloc toți vecinii, să fac zece pași pe coridorul comun și să mă chinui să nimeresc gaura cheii de la ușa apartamentului, când pe palier lumina e chioară? Nu mai bine sar din stradă direct pe canapeaua din sufragerie?”. Ba da, nene! Ai cap de ministru! Încurajat, grosierul își continuă disertația: ”Eu balcon îmi fac cât îmi trebuie. Dacă e nevoie, înconjor, încolătăcesc apartamentul cu un balcon!”. Te pui cu Ghiță venit la târg? Pe noi, cetățenii de rând, nu prostia ipochimenului ne miră, ci de unde face rost de autorizație.
Se desprinde o singură concluzie: avantajul de a locui la parter îți dă dreptul la un balcon ”apendice”, cu ușă secundară de intrare în casă și, eventual, curticică, în care să te simți ca la mama la țară. Dacă faceți o plimbărică prin aristocratul cartier Precista din Piatra, veți vedea peste tot balcoane ridicate la parterul blocului, într-o stare deplorabilă: fără uși, fără geamuri, fără trepte, neterminate. Acestor părăgenituri nu ai cum să le cânți: ”Ușă solidă și sigură, cinste cui te-a pus în fața blocului!”. Chiar dacă are curticică împrejmuită, băncuțe, confort și atmosferă bucolică. Mare dreptate a avut Nicu, fiul Tovarășului, când ne-a spus-o de la obraz: ”Bă, voi n-o să fiți în stare nici măcar să văruiți blocurile ridicate de tata!”. Și cam așa s-a întâmplat, după sute de ”proiecte” realizate de guvernanții actuali. Când te uiți la blocurile comuniste azi, văruite în zeci de culori africane, nu poți să te gândești decât la cel mai veritabil kitsch. Motivațiile ”Îmi pun ușa unde vreau!” și ”În apartamentul meu, fac ce doresc!” denotă clar gradul de civilizație al locatarului, cu mașină Mercedes în dosul blocului, pe iarbă, că loc de parcare cumpără doar fraierii.
* Colosul prăbușit
”România, te iubesc!” este un program marca Știrile ProTV. Cu fiecare ediție, echipa emisiunii își propune să facă dezvăluiri remarcabile și să arate românilor realitatea care nu se vede cu ochiul liber. Duminică de duminică, Cristian Leonte împreună cu invitații săi, corespondenții Știrilor ProTV Paula Herlo, Anca Nastasi, Alex Dima, Rareș Nastase și Cosmin Savu, aduc în atenția publicului subiecte impresionante pe teme sociale copleșitoare. Pe 10 aprilie 2016, echipa ”România, te iubesc!” a vorbit telespectatorilor despre platforma industrială din Săvinești, despre colosul chimic care a fost, dar nu mai este.
Întinsă pe o suprafață mai mare de 600 de hectare, în apropierea municipiului Piatra Neamț, cu o istorie de peste 75 de ani, platforma chimică Săvinești a rămas astăzi doar o umbră a ceea ce a reprezentat odată pentru economia țării. Cum am trăit în colonia Săvinești câteva cincinale bune, vă pot nara cu ușurință istoria localității. Au existat și barăci, și vile, și grădiniție, și școli, și, și, și… Bărbații care nu treceau pe la faimoasa cârciumă ”Zorile noi” nu erau considerați masculi adevărați. Localnicii îi numeau pe muncitorii veniți la Uzină, de aiurea, palaizări, iar aceștia îi calificau drept țărănoi.
Povestea Colosului chimic prăbușit a început cu ambiția liderului comunist Ghiță Dej de a face produse finite și de a se desprinde de sub influența sovietică. Valeriu Momanu a fost inginerul care a apăsat maneta de pornire a Combinatului, vineri, 13 aprilie 1959. În 1978, a fost stabilită la Săvinești Centrala de fire și fibre sintetice. Aici munceau 40.000 de oameni din toată țara, într-o industrie cu mare căutare. Fabrica era unică în Europa. Nicăieri în Europa nu se mai găsea o unitate care să producă articole chimice la nivel de caprolactamă, toată gama de fire și fibre nylon, din cele mai fine, pentru ciorapi de damă, până la cele pentru anvelope. Fabrica se numea pe atunci (1966) UFS Săvinești și exporta produse în Italia, Elveția, Danemarca, Austria, RFG, Turcia. Fabrici de fire și fibre chimice și artificiale mai erau la Roman, Iași, Câmpulung Muscel, Corabia, Vaslui, Brăila, Suceava, Dej, Viscofil București și Lupeni. Toate aceste fabrici au fost închise sau efectiv au dispărut (?!)
Pe cine am incomodat așa de rău, fraților, de am fost puși la zid? Chiar așa, pe cine? Minunații noștri politicieni, care ne pretind, din 4 în 4 ani, să-i alegem, unde se aflau la vremea dezastrului? Floarea industriei nemțene, Combinatul de Fire și Fibre Sintetice, Combinatul de Îngrășăminte Azotoase, Institutul de Cercetare și alte firme de prestări servicii… sunt amintiri. Tot ce se mai poate vedea azi e un teren viran, moloz, hale care abia mai stau în picioare. Se vorbește despre un asasinat economic, fără incompetenți, răuvoitori sau vinovați.
Prof. Dumitru RUSU
