Absolventă a două facultăți, cu masterat în programare pe calculator, om de bază într-o companie care se ocupă cu comerțul de cereale prin mai toată țara, Roxana Lungu a lăsat totul, pentru un post de agent de poliție la Doljești.
S-a hotărât să se înscrie la concurs din dorința de a face ceva nou, care să-i ofere șansa de a studia permanent și de a evolua. ”La firma la care lucram nu aveam unde să mai urc și atunci am căutat altceva. Am văzut, pur și simplu, anunțul, m-am uitat dacă îndeplinesc condițiile și m-am hotărât. Mi-am luat concediu, am început pregătirea fizică pe stadionul din Roman și m-am apucat de învățat”.
Roxana Lungu a ales Postul de poliție Doljești dintr-un singur considerent: este cel mai apropiat de casă. Locuiește cu părinții, la Sagna, și nu știe, în acest moment, dacă va face naveta sau va primi o locuință de serviciu la Doljești, unde, de altfel, a depus o cerere la primărie. Pe de altă parte, deși a intrat în ”marea familie a Poliției Neamț” cu cea mai mare notă dintre toți candidații (9.77), va avea certitudinea că rămâne în sistem abia peste câteva luni, după ce va trece de perioada de instruire și de cea de tutelă. Dar ea – fire pozitivă – se vede de pe acum nu doar polițist deplin, ci și student la academie peste un an, dacă altfel nu va reuși să acceadă în corpul ofițerilor.
* ”Tata mi-a spus că cine învață matematică poate învăța orice”
Roxana Lungu s-a născut pe 28 aprilie 1987, într-o familie obișnuită, cu 4 fete, a făcut școala în Sagna, liceul la Roman și a optat pentru Facultatea de matematică din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași. După absolvire, s-a înscris la master, la ”calcul științific și ingineria programării”, și s-a angajat la Comfert Bacău, firma la care a lucrat până s-a hotărât să dea examen de admitere în poliție.
”În anul II de master, m-am înscris și la Facultatea de drept din Galați. Am putut să le fac pe toate, pentru că serviciul era lejer. În plus, aveam punct de lucru la Sagna, practic la doi pași de casă. Pe șeful meu nu-l interesa dacă stau doar 5 minute la birou sau 8 ore, important era să-mi fac treaba. Și reușeam să mă ocup și cu partea comercială, și cu documentele, calculațiile și contractele, doar că ajunsesem la punctul maxim, de unde nu mai aveam unde evolua. M-am gândit că în Poliția Română e altceva, pentru că fiecare zi e o nouă provocare. Din exterior, lucrurile par simple, însă, când începi să înțelegi sistemul, îți dai seama că nu e deloc așa și nu e o muncă pentru oricine. Consider că tenacitatea și imparțialitatea sunt principalele calități pe care trebuie să le aibă un polițist. Și, bineînțeles, să-i placă studiul, pentru că este un domeniu în care ai mereu ceva de învățat. Când m-am înscris la facultate, tata mi-a spus că cine învață matematică poate învăța orice. El este economist și toate patru avem pasiune pentru științele exacte. Sora mea, următoarea după mine, are 26 de ani și este programator în Iași. Cealaltă soră, care are 22 de ani, a terminat economie și administrarea afacerilor și a dat licența anul acesta, iar cea mică este în clasa a X-a la Colegiul «Roman-Vodă». Toate am avut note bune; eu am luat bacalaureatul cu 9.65 și am dat 5 probe scrise, nu ca acum. N-am fost niciodată tocilarul clasei, dar am fost responsabilă. Și nu știu ce spun alții despre părinții lor, dar eu am niște părinți extraordinari, care m-au susținut întotdeauna. E adevărat, de mici am știut fiecare ce avem de făcut – ne lăsa mama niște liste lungi când pleca la serviciu, dar am fost tratate cu blândețe dacă nu reușeam să ducem la bun sfârșit toate treburile. Nu era nicio dramă. Când am spus acasă că mă duc la examen pentru poliție, mama gătea, spăla, mă chema la ora 12 la masă, eu nu făceam nimic pentru că aveam de învățat. Și chiar am învățat, ca să înțeleg. Statutul polițistului l-am citit tot, nu doar paragrafele menționate în bibliografie. Apoi, când am ajuns la infracțiunile silvice, m-am apucat de căutat modele, să văd cum arată un aviz pentru cherestea, un proces verbal, o factură. N-am învățat doar infracțiunile pe de rost, că niciodată n-am vrut să-mi torturez creierul. Am căutat Codul penal adnotat și l-am studiat în detaliu. Degeaba citești despre furt și cum se pedepsește, dacă nu știi ce este furtul. La testul scris, au fost 60 de întrebări, cu o singură variantă corectă de răspuns, și eu am greșit 3, desigur din neatenție. A fost greu, dar nu imposibil. Am luat 9.55 la test și 10 la probele sportive. Mi-au prins bine antrenamentele. La 6 dimineața, eu și paznicul deschideam stadionul din Roman. Iar seara mă mai duceam o dată. Mi-am dat seama că, într-adevăr, sportul este sănătate. Când alergi dimineața, te tonifici fizic și psihic și altfel începi ziua. De fapt, dintotdeauna am făcut sport și mi-au plăcut călătoriile. Am un grup de prieteni, nu mulți – că, atunci când sunt prea mulți, deja e greu să mai fie toți de acord și apar divergențele – și mergem în plimbări și în drumeții pe munte. Sportul și călătoriile sunt următoarele pasiuni după lectură”.
* ”Întotdeauna am făcut lucrurile din convingere”
Fire directă, cu convingeri ferme, Roxana Lungu este genul de om care știe exact ce vrea de la viață. Nu consideră că o femeie care, la vârsta ei, are un soț și un copil este realizată. Ea nu se grăbește și nici nu crede că măritișul e un scop în sine. Mai întâi trebuie să găsească persoana cu care să se înțeleagă fără multe ”negocieri” și care s-o completeze firesc. De altfel, se uită că printre foștii colegi de liceu există unii care deja au divorțat, semn că nu au făcut alegerea corectă. În schimb, îi plac foarte mult copiii și chiar este înconjurată de copiii prietenelor ei. Își dorește ca într-o zi să devină mamă și să-și educe micuții exact așa cum a fost ea tratată acasă: cu blândețe și cu înțelegere. ”Tata spunea că un copil trebuie îndrumat, ajutat și abia în ultimă fază obligat. Eu n-am ajuns niciodată în faza asta. Întotdeauna am făcut lucrurile din convingere. E adevărat, n-am avut niciun fel de lipsuri, copilăria mea a fost foarte frumoasă, tocmai de aceea mă simt și acum foarte bine acasă, și mi-am spus că sunt datoare să răspund prin studiu la ceea ce mi se oferă. Desigur că, în timp, mi-am dat seama că, de fapt, această «datorie» este, în primul rând, față de mine, pentru că mie îmi folosește să știu și să vreau să știu mai mult. Când un părinte îți oferă tot, nu cred că poți considera o realizare faptul că ai luat o notă mare. Mă uit câte discuții și câte dezbateri sunt acum pe subiectul bacalaureatului, dar eu consider că este un examen de nivel mediu, pe care trebuie să-l promovezi obligatoriu. În fond, de asta ai fost 4 ani la școală. Nu i se cuvine nimănui o cunună de lauri pentru că a luat bacalaureatul!”.
Hotărâtă că toți cei care încalcă legea trebuie sancționați, Roxana Lungu pare deja pregătită pentru cariera de polițist, chiar dacă – după cum spune singură – mai are foarte multe de învățat. Nu i se pare o tragedie dacă un șofer mai calcă uneori linia continuă, însă condamnă cu fermitate alcoolul la volan, de exemplu. Și orice tip de comportament care poate aduce atingere siguranței sau vieții unui om.
Proaspăta polițistă ”stagiară” știe că nu se ”înhamă” la un lucru simplu, că-și asumă niște riscuri, dar nu se teme de viitor, pentru că, în fond, asta și-a dorit: ”Nu mi-e frică nici de ideea că voi purta armă într-o zi, nu mi-e frică nici de oameni, mi-e frică doar de Dumnezeu. Sunt romano-catolică, merg în fiecare duminică la biserică și mă rog. Nu m-a obligat nimeni, dar așa simt. Am o bunică în vârstă de 95 de ani și cum ar fi ca ea să meargă la biserică și eu nu? Sunt convinsă că, dacă ai credință și te rogi la Dumnezeu, El te ajută, te apără și te îndrumă”.
Cristina MIRCEA
Un comentariu
Am dat in facultate in ea