Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos este una dintre cele mai mari sărbători creștine. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul se ruga pe Muntele Taborului, avându-i alături pe ucenicii săi, Petru, Ioan și Iacob. În timp ce se ruga, hainele și fașa Mântuitorului au început să strălucească, iar un nor mare a venit deasupra ucenicilor. Din el s-a auzit o voce spunându-le: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit; pe Acesta ascultați-L!”. Hristos le-a poruncit atunci apostolilor să nu spună nimănui de întâmplarea aceea până la învierea Sa din morți. „Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El și, răspunzând”.
Prin acest semn dumnezeiesc s-a creat continuitatea dintre cele două Testamente: Vechiul Testament, reprezentat prin Ilie și prin Tăblițele Legii aduse de Moise și Noul Testament sau Legea Iubirii, reprezentat de Mântuitorul Iisus Hristos și cei trei apostoli: Ioan Evanghelistul, Iacov și Petru.
Această mare sărbătoare creștină s-a împletit cu vechile credințe ale acestui neam, iar din acest melanj mistico-religios au luat naștere tot felul de credințe.
Femeile, mai ales în mediul rural, nu mai lasă noaptea ferestrele deschise, nu atât de teama frigului care se instalează spre toamnă, ci din credința că, în miez de noapte, duhurile rele se trag, de frig, în case și că membrii familiei atinși de ele rămân o vreme cu membrele înțepenite sau strâmbe, de parcă i-ar fi tras curentul.
Se spune din bătrâni că, durerile de cap ivite în această zi persistă tot anul.
Dacă se spală în zorii zilei cu roua din grădină, luată de pe florile abia îmbobocite, chiar și bătrânele cu chipul zbârcit pot redeveni frumoase sau măcar vor fi privite cu mai multă plăcere de omul iubit.
Se spune că tinerele necăsătorite evitau să se privească în oglindă în seara premergătoare sărbătorii, de teama că vreun duh necurat ascuns acolo să nu le fure frumusețea, lăsându-le strâmbe și pocite.
O altă credință din popor se referă la privitul fetelor nemăritate într-o fântână nouă. Tinerele fete priveau în miez de noapte într-o fântână nouă, din care nu s-a mai băut apă. Ele făceau aceasta după ce posteau în ajunul Probejeniei, la lumina unei lumânări, în speranța că apa se va tulbura ușorși va lăsa să se întrevadă chipul ursitului. Metoda era folosită și de văduvele tinere, dar femeile vârstnice spun că „vedenia” apare numai dacă au fost credincioase defunctului și nici măcar în vis nu au păcătuit.
În ceea ce privește mersul vremii, bătrânii de altădată spuneau că, dacă în ziua de Probejenie timpul se schimbă brusc, aspectul său nou se va mențineacelași până la 15 august, când se serbează Adormirea Maicii Domnului.
În poveștile spirituale populare se spunea că, Schimbarea la Față este o zi sfântă în care se deschid Cerurile, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea porțile Raiului.
În popor există credința potrivit căreia, cine se roagă să scape de un viciu, de o patimă în această zi, va obține ajutorul divin pentru reuși.
În unele zone există sărbătoarea onomasticii pe 6 august a celor care se numesc David sau Cristina.
