Bâtca Doamnei – colț de oraș doar în campania electorală

Pe nea Mitică Pricope îl găsești plimbându-se pe uliță. De fapt, nu e uliță, ci e strada Pârâul Doamnei, dintr-un cartier al municipiului Piatra Neamț. Pare să aibă în jur de 60 de ani, deși poate fi și un om muncit, pe care anii au uitat să-și mai scrie numărul corect. Un camion trece pe lângă nea Mitică fix în momentul când vrem să-l abordăm. Ne îmbracă un nor de praf, de-ai zice că David Copperfield tocmai a făcut un număr de magie și-a vrut să-l facă să dispară pe nea Mitică, să nu ne mai povestească despre cum e viața în cartierul privilegiat Bâtca Doamnei. Magia n-a reușit.

Noi ne scuturăm hainele, nea Mitică e învățat, așa că face doar un semn a pagubă. ”Cum să fie? Ca la țară. Aici m-am născut, aici am trăit o viață întreagă și nimic nu s-a schimbat. Vara te îneci cu praf, toamna e plin de bălți. Noroc că iarna se acoperă toate și nu mai vezi nimic. Atunci e bine, că n-am rămas înzăpeziți niciodată, și chiar pare frumos”, explică nea Mitică.

Cum Bâtca Doamnei e unul dintre locurile vânate din Piatra Neamț, am vrut să știm cum de nu au încă asfalt pe stradă, că doar scrie clar că e stradă și nu uliță. ”Da’ nici apă sau canalizare n-avem. Își aduc aminte de noi numai când vin alegerile. Ne promit, vin, măsoară și după aia uită cu totul de noi pentru patru ani. Ne-am învățat deja. Eu cred că nu mai prind asfalt în viața asta”. Face același semn a pagubă, după care își continuă plimbarea pe ceea ce se vrea o stradă, prăfuită, cu gropi și bolovani la tot pasul.

 * ”Din câte știu, drumul acesta figurează ca asfaltat”

Prețul unui metru pătrat de teren în Bâtca Doamnei e între 20 și 30 de euro, doar e cartier al Pietrei, cu aer curat, peisaj de munte și liniște, ”facilități” pe care nu le găsești în buricul târgului. De aceea nici prea multe terenuri scoase la vânzare nu mai găsești în zonă. Dacă străbați întreaga stradă, n-ai să vezi vreun anunț cu teren de vânzare și nici vreo casă care să te aștepte să te muți în ea.

Vezi, în schimb garduri, din lemn, albite de praf. Buruienile de pe marginea drumului par stropite cu var stins. Ridicând privirea, vedem pomi doldora de fructe.

Toate par din plastic din cauza stratului gros de praf care le acoperă. Gândul la câtă apă trebuie pentru a le spăla înainte de a le mânca dispare, lăsând loc amuzamentului că, în Bâtca, nimeni nu plătește apa, că-i din fântână. În Bâtca Doamnei, apa curentă rămâne un vis frumos. Bine că în Văleni a ajuns mai repede civilizația din acest punct de vedere.

E pustiu pe drum. E cald, iar praful se lipește de piele, amintind de stratul gros de nămol de la mare. E zi de lucru, lumea e la serviciu, nu în drum, ca-n Văleni. Aici, oamenii muncesc, pentru că trebuie să plătească taxe de oraș, doar sunt într-un cartier al Pietrei.

În fața unei case, doi bărbați. Par tată și fiu. Sau, poate, bunic și nepot. Tânărul cară o roabă cu ceva. Lucrează la casă. Mașina îi peste parcată în drum și, la cât praf are pe ea, se încadrează perfect în peisaj. Ne privește circumspect. E un alt lucru pe care locuitorii din Văleni și cei din Bâtca îl au în comun. Nici el nu vrea să ne spună numele, dar, când îl întrebăm cum e viața în selectul cartier, chipul i se luminează și începe să râdă. ”Așteptați să treacă un camion. Se aude cum vine…”

Stăm câteva secunde. Același nor de praf, pauză câteva secunde, gest reflex de scuturat hainele și părul, tuse înecăcioasă și reluăm discuția. ”Așa e în fiecare vară. În casă am bolovani pe mobilă, nu mai pot să spun că am doar praf. Și e copilul mic, deci vă dați seama cât de plăcut să e inhalezi permanent tone de praf. Să vedeți ce frumos va fi în curând, când încep ploile și totul e o mocirlă. Când au fost inundațiile, am avut un metru și jumătate de apă în casă, dar ne-am învățat deja. Așa e viața la Bâtca”, ne spune, cu un zâmbet complice.

Iată cum pietrenii din Bâtca mai au ceva în comun cu cei din Văleni – nu au drum asfaltat, nici parc de joacă pentru copii. Și, la urma urmei, unde ar putea să aibă un parc de joacă, de vreme ce norii de praf sunt la ordinea zilei și nu s-ar putea juca nici dacă ar avea un loc special amenajat.

Aceeași întrebare legată de planurile de asfaltare, același răspuns ca al vecinului de cartier, ba chiar cu detalii suplimentare. ”În fiecare campanie vin și ne promit că asfaltează. Numai anul acesta nu s-au mai obosit. Cred că le-a fost rușine să ne mai mintă în față, așa că n-au mai zis nimic. Eu am auzit, dar e numai zvon, că drumul acesta figurează ca asfaltat. Dacă e așa, nici copilul meu nu va vedea asfalt vreodată pe aici. Așa a fost de când mă știu, de 30 și ceva de ani, de când am făcut ochi aici. Vă aștept să vă cumpărați teren aici și să devenim vecini. De fapt, încercați să căutați teren aici și veți vedea că nu veți găsi. Doar stăm în oraș și e căutată zona”, spune ironic și se întoarce la treabă.

 * Groapa de gunoi de la capătul cartierului

Pârâul șerpuiește de-a lungul drumului. Se văd mai puțini bolovani în apă decât pe strada Pârâul Doamnei. Ne continuăm drumul până la capătul cartierului. E zi de ridicat gunoiul. Sacii și pubelele sunt scoase în fața caselor. Chiar pare ca la țară, doar că multe sate în Neamț au drumurile asfaltate, au apă curentă și canalizare. Mai spre capătul cartierului, pe malul apei, e groapa de gunoi a locului. Așa aflăm unde ajung resturile care n-au încăput în sacii scoși în fața porții. Candele din plastic, resturi din construcții, pet-uri, toate zac aruncate de-a lungul apei și acoperite de un strat gros de praf.

Facem cale-ntoarsă. Tânărul ne salută din mers, după care așteaptă să treacă un alt camion și să-l acopere un nor de praf, pentru a se face nevăzut. Acum i-a reușit magia lui Copperfield.

Noi n-am reușit să dispărem chiar atât de repede din zonă. Nu mai vedem nimic, iar gropile din drum nu ne încurajează să orbecăim de teamă să nu stricăm mașina. Plecăm c-un gust amar dintr-unul din cele mai râvnite cartiere ale Pietrei. N-o fi centrul urbei, cu bulevardul Ștefan, ticsit de vile și căsuțe cochete, dar rămâne unul dintre cele mai râvnite locuri din oraș, cu prețuri la teren ce se pot compara cu cele din străinătate, chiar dacă nu le vezi sensul la o simplă vizită în celebrul cartier. Strugurii nu mai sunt acri pentru că nu ajungem la ei, ci sunt acri și amari pentru că Bâtca Doamnei e cartier al Pietrei doar în campania electorală, iar în rest e sătuc înecat de praf.

Andreea AMARIEI