O inedită expoziție itinerantă, “Aurul și argintul antic al României”, va putea fi vizitată, în intervalul 21 septembrie – 30 octombrie, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț.
„Complexul Muzeal Județean Neamț expune artefacte eneolitice, vechi de aproape 7.000 de ani, unice prin măiestria realizării lor. «Vasul cu suport și colonete», descoperit în cunoscuta așezare de la Izvoare, vasul-suport denumit sugestiv «Hora de la Frumușica», «Soborul zeițelor» de la Poduri sunt doar o parte dintre piesele emblematice care au luat naștere din mâinile olarilor cucutenieni. Descoperirile comune, dar mai ales cele de prestigiu din acropola și necropola de la Brad, ne spun că pe terasa Siretului s-a aflat, începând din eneolitic, dar excelând în epoca dacică clasică, un centru de putere. Liderii acestei comunități și-au etalat obiectele de prestigiu, din aur sau cupru, argint sau bronz, făcându-și cunoscută autoritatea”, a precizat Lucian Uță, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal.
Muzeul Național de Istorie al României a demarat acest proiect expozițional în decembrie 2013 și, până în prezent, expoziția a fost itinerată la Timișoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Pitești, Iași, Constanța, în câteva zile la Piatra Neamț și apoi la Suceava.
Vernisajul expoziției are loc pe 21 septembrie, de la ora 17:00, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț, perioada de vizitare fiind cuprinsă între 21 septembrie – 30 octombrie 2016. Orarul de vizitare va fi între 10 și 18, până pe 2 octombrie, și de la 9 la 17, începând cu 4 octombrie. Biletul pentru adulți va costa 8 lei, în cazul grupurilor organizate, formate din minim 10 persoane, acesta costând 5 lei pentru fiecare persoană. Pensionarii plătesc 3 lei, iar elevii și studenții au intrarea gratuită. Taxa foto percepută pentru această expoziție este de 15 lei, iar cea video de 20 de lei. (A. AMARIEI; M. CONSTANTINESCU)