Dispensarul uman din Borca, monument istoric de felul lui, a căpătat o față nouă sub administrația Ovidiu-Geo Niță. Clădirea a fost reabilitată termic, adică placată cu polistiren la exterior, după care a fost tencuită și vopsită, iar la interior s-a mers pe dotările necesare unui cabinet medical: gresie, faianță, tâmplărie PVC cu geam termopan. Problema este că toate lucrările s-au făcut fără aviz de la Direcția pentru Cultură Neamț, fără să se țină cont că este vorba despre un monument – Casa Diaconescu -, strict în spirit gospodăresc și practic.
Din punctul de vedere al primarului, ”s-a pierdut un monument, dar s-a câștigat un dispensar”. Din punct de vedere al responsabililor cu patrimoniul cultural, lucrările de reabilitare a Casei Diaconescu au iz penal, însă clădirea poate fi readusă la starea inițială, chiar dacă i-a fost modificat în totalitate aspectul. Și, cum fiecare este convins că dreptatea este de partea lui, iar tabăra culturală are și legea care protejează monumentele drept argument, războiul a fost gata. Armele folosite sunt expertizele de specialitate, comandate de ambele părți. Și oarecum contradictorii, în funcție de intențiile beneficiarului.
* ”Dacă faci, te trezești cu dosar penal că de ce-ai făcut; dacă nu faci, te ia la întrebări de ce n-ai făcut”
După ce s-a trezit cu dosar penal, dar și cu o ”mustrare” pentru felul cum arată Poșta veche, clădire cu același statut de monument, dar neîngrijită deloc de proprietar (Ocolul silvic), primarul de Borca a declarat că el nu mai înțelege nimic: ”Problemele au început când era director la cultură dl. Predescu. A venit la Borca, a văzut toate clădirile de patrimoniu și mi-a spus că Poșta veche este cel mai bine conservată. E o casă vai de capul ei, n-a fost renovată de zeci de ani, arată jalnic și e în centrul comunei. O rușine! Dar, dacă un așa mare specialist spune că este în regulă, o fi! Cu dispensarul, este altă poveste. Acolo se desfășoară un act medical, nu puteam să-l las să cadă în capul oamenilor veniți la consultație! Ploua peste tot și s-ar fi dărâmat într-o bună zi. În casa aceea, s-a înființat dispensarul comunal încă din 1953, dar nu știa nimeni că e monument, nici în PUG-ul primăriei nu figura ca monument. O să insist pentru scoaterea lui din listă. O să mă duc la Ministerul Culturii să văd ce este de făcut, pentru că aici nu mă înțeleg cu nimeni. Dacă faci, te trezești cu dosar penal că de ce-ai făcut; dacă nu faci, te ia la întrebări de ce n-ai făcut”.
Privind lucrurile prin ochii primarului, la modul simplist, desigur că așa par să stea. Diferența constă în felul în care faci. Monumentele au un regim special, trebuie restaurate cu materiale potrivite și cu meseriași pricepuți, astfel ca aspectul lor inițial să nu fie modificat. Casa Diaconescu nu mai are veranda laterală, nici dantelăria din lemn, iar partea frontală a fost, de asemenea, modificată, stâlpii de susținere înlocuiți și treptele îmbunătățite cu o rampă pentru cărucioare.
Pe considerentul că ar fi dificil de readus clădirea la starea inițială și, oricum, dispensarul este util comunității, primarul a făcut o solicitare de declasare a imobilului. A comandat și o expertiză pentru a-și susține punctul de vedere. Expertul, dr. ing. Andrei Coloman Szalontay, a trecut în revistă toate ”realizările”:
«Introducere finisaje medicale (gresie, faianță, tâmplărie PVC cu geam termopan, zugrăveli sterile, etc), protecția clădirii față de infiltrații, consolidarea și asigurarea stabilității, amenajări exterioare, accese, condiții de mediu (plantații), protecție de contur a proprietății, utilizarea de materiale eficiente, dotarea cu aparatură medicală, dotarea cu tehnologie de calcul și evidență, rămânând cu o receptivitate deosebită, pentru această activitate nobilă, asistența medicală, asigurarea protecției termice integrale a clădirii, la exterior. Toate cele de mai sus s-au efectuat cu sacrificarea integrală a arhitecturii care determinase inserarea imobilului în listele monumentelor istorice din 1992, 2004 și 2010, trezindu-ne acum cu o clădire modernă rurală, care are o singură calitate, calitatea unei instituții sanitare corespunzătoare doar normativelor sanitare și de stabilitate/ siguranță în exploatare.
A dispărut clădirea monument istoric „CASA DIACONESCU”, rămânând în loc, o „CASĂ DISPENSAR”.
Am pierdut un monument istoric și am câștigat o instituție sanitară care se străduiește să-și mențină nivelul performant profesional aferent DISPENSARULUI MEDICAL al comunei BORCA».
Pledoaria din expertiză – o expertiză care, deși nu și-a propus, a reușit să evidențieze exact modul cum a fost ”sacrificat” monumentul prin intervențiile la care a fost suspus – n-a convins specialiștii din Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Suceava. La începutul lunii mai 2015, după ce au analizat cererea primarului, specialiștii au soluționat-o ”nefavorabil”. Primarul a contestat decizia la Ministerul Culturii, unde solicitarea lui a intrat în dezbatere abia în vara acestui an, iar ”verdictul” a fost adus la cunoștința Direcției pentru Cultură Neamț acum câteva zile și trebuie transmis Primăriei Borca.
”Comisia națională a constatat că intervențiile sunt reversibile, iar Casa Diaconescu merită să facă parte din patrimoniul cultural al județului”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț. ”Primarul poate contesta, însă, și această a doua decizie, în termen de 30 de zile, la Ministerul Culturii, după care nu mai are vreo cale de atac în afară de instanță”.
* Dosar penal de 35.000 de euro
În timp ce solicitarea de declasare se plimba de la o comisie la alta, dosarul penal întocmit pentru intervențiile neautorizate asupra Casei Diaconescu mergea înainte, cu expertiza lui – una întocmită de un arhitect care a conchis că imobilul își poate recâștiga valoarea arhitecturală, iar valoarea distrugerilor cauzate prin intervențiile de modernizare se ridică la 35.000 de euro. Probabil doar o altă expertiză va putea stabili dacă suma în cauză – care, oricum, va trebui plătită de primar și de alți responsabili – acoperă readucerea clădirii la arhitectura de monument. Bineînțeles, nu va putea fi la fel ca acum mai bine de o sută de ani, când era iluminată cu lămpi cu petrol, dar va putea avea, din nou, stâlpi din lemn încrustați la intrarea principală, cu elemente de scândură traforată în formă de acarde, lucarne decorative, turnulețul decorativ – similar celor cu clopot de la școlile rurale, veranda laterală – care avea același model cu intrarea principală și jgheaburi cum au fost cele inițiale, inspirate din arhitectura Imperiului Habsburgic.
Până ce lucrurile se vor așeza și instanța – ori cea care va soluționa dosarul penal, ori cea care va judeca solicitarea de declasare făcută de primar – va da un verdict, Casa Diaconescu rămâne un fel de struțo-cămilă în mijlocul comunei. Are vechime – un element de bază pentru menținerea ei în listă -, dar nu mai are nimic din arhitectura specifică, în afară de turnulețul decorativ, care pare de-a dreptul stingher, deasupra unei intrări cu niște stâlpi care nu ”spun” nimic despre trecut.
În plus, vorba expertului Szalontay, care, cel puțin după nume, pare să fie un bun cunoscător al stilului ”împrumutat” de la Imperiul Habsburgic, ”prin intervențiile de după 1992, au dispărut total valorile arhitecturale, artistice de pe clădire, făcându-se loc termosistemului plat și tâmplăriei PVC”. Și toate intervențiile s-au făcut în numele sănătății populației din Borca, de parcă ar fi fost crucial dacă dispensarul își păstra veranda din lemn și dantelăria aferentă sau avea polistiren pe pereți și ferestre termopan. Așa se întâmplă când ”utilitatea publică” este vârf de lance și devine o armă nemiloasă care spintecă, fără regret, trecutul.
Cristina MIRCEA
