Cea de-a șasea ediție a Târgului de carte Libris a fost deschisă joi, 15 septembrie, publicul pietrean putând vizita expoziția de carte deschisă în Parcul Tineretului până duminică, 18 septembrie.
Printre premierele ediției din acest an, se numără prezența editurilor Junimea și Polirom, o serie de lansări de carte în liceele din municipiu, dar și premiile oferite, la final, participanților din întreaga țară.
„Participă 32 de edituri, vor fi lansate 114 cărți semnate de 103 autori, vor fi 47 de moderatori, iar lansările de carte vor însuma 36 de ore. Ne bucurăm de parteneriatul cu cei de la Inspectoratul Școlar, în baza acestuia având loc o serie de lansări în liceele din oraș. Tot o noutate pentru acest an este standul numit «Poezie la minut», în care perechi de poeți și artiști plastici vor oferi unicate de pictură și versuri în original. Este o sărbătoare a cărții la Piatra Neamț”, a spus, în deschidere, Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț.
Dacă președintele Mihai Apopii a amintit de parteneriatul cu cei de la Inspectoratul Școlar, Cristian Livescu, președintele filialei Neamț a Uniunii Scriitorilor, a solicitat sprijinul tot inspectorului școlar general, Viorel Stan, prezent la inaugurarea târgului de carte. „Fac apel către cei de la Inspectoratul Școlar să ne sprijine în încercarea noastră de a-i determina pe elevi să-și facă propria bibliotecă, nu pe cea moștenită de la părinți sau bunici”, a spus Cristian Livescu.
Unul dintre stand-urile care speră să atragă publicul este „Poezie la minut”. „Vine cititorul, ne spune ce fel de carte caută la târg, ce și-ar dori, iar noi, artistul plastic și poetul, încercăm să creăm ceva pe loc, spontan. Totul se va concretiza într-o felicitare pe care i-o vom oferi cititorului”, a spus pictorul Petru Diaconu.
Andreea AMARIEI
Un comentariu
Interesant.
Parca la deschidere a fost mai putina lume decat in anii trecuti, dar mai vedem si in zilele urmatoare.