Când ne gândim la sistemul medical din istoria recentă a României, cei mai mulți dintre noi avem în minte imaginile dinainte de 1989: cozi lungi pe holuri meschine și întunecoase, pachetul de Kent și punga de cafea, oameni neputincioși, suferinzi și umiliți chiar de cei care ar fi trebuit să-i înțeleagă cel mai bine. Acum, în capitalismul de tranziție, au apărut clinici private, centre medicale moderne, majoritatea cabinetelor și-au schimbat fața, dar sunt încă destule care arată mai rău ca acum 25 de ani, iar unii au rămas tributari ideii de pachet de Kent. E adevărat, astăzi se numește ”comision” sau ”sponsorizare pentru un congres internațional”. Pacientul este ”dirijat” spre anumite centre, spre anumite farmacii, i se prescriu anumite medicamente și, așa, boala și suferința lui produc bunăstare. Despre lipsa de ”sănătate” dintr-un sistem care ar trebui să fie sănătos pentru a fi și eficient, despre mituri și dezinformare, despre adevăruri care merită spuse, am discutat cu Daniela Pepene, managerul Centrului medical Katimed.
- După ani de experiență și de ”luptă” în sistemul de sănătate, cu siguranță aveți o imagine corectă asupra modului cum este tratat pacientul, ca om în primul rând, atunci când ajunge la ușa unui medic. Mai ales dacă este în vârstă și are mai multe afecțiuni.
– Când vedem bătrâni neajutorați și cu o mulțime de boli, uneori neîngrijiți și flămânzi, este firesc să ni se facă milă de ei. Este evident că nici speranță nu mai au, că sunt avizi de sentimente de siguranță și confort, de înțelegere și mângâiere! Mulți compatrioți se plâng de numărul prea mare al pensionarilor, am ajuns să calculăm ”cât îi costă” pe bugetari! Cu alte cuvinte, AM ÎNCEPUT SĂ TRĂIM PREA MULT!!!
Este adevărat, majoritatea pensionarilor nu mai sunt productivi social și economic, dar își asumă ”prostul obicei” sau ”necuviința” de a trăi prea mult!!! Și, de parcă nu ar fi de ajuns, cât timp trăiesc, se fac vizibili în România, prin cozile pe care le creează la farmacii la ”compensate”, la ușile medicilor de familie sau ale specialiștilor. Deseori sunt îmbrânciți, umiliți și batjocoriți de cei care se cred deștepți și le adresează expresii de genul ”Ce mai vrei și mata, moșule? Vezi că te caută moartea pe acasă!” Personal, mă doare sufletul când îi văd așteptând, umili și triști, la ușile cabinetelor medicilor, crezând că doamna sau domnul doctor le face o mare favoare că îi primește! Ei, care au școala vieții, a bunului simț și a suferințelor colectivizării comuniste, care nu le-a permis să meargă la școli, cred că medicii tineri, care au putut studia medicina la distanță și încă ”învață” prin Google search, sunt cu mult mai importanți decât ei! Nu este așa, dragilor! Nu este deloc așa, ba este chiar invers! MEDICII, PRIN STATUT ȘI PRIN LEGE, SUNT SERVITORII DUMNEAVOASTRĂ, sunt servitorii noștri, ai tuturor care suntem asigurați! Tot la fel cum aleșii politici sunt, prin Constituție, servitorii noștri, ai tuturor alegătorilor, și ai intereselor noastre!
- Teoretic, așa stau lucrurile, practica, însă, ne omoară. Unde intervine ruptura dintre ce este și ce ar trebui să fie? De ce vedem mereu acea preocupare pe fața omului bolnav, să nu supere, să nu deranjeze, ba câteodată chiar un sentiment de vină, de parcă ar fi greșit grav că s-a îmbolnăvit?
- Problema este că pensionarii, dar și noi, celelalte categorii de asigurați, nu ne cunoaștem drepturile ca pacienți asigurați! Există reprezentanți ai centrelor medicale care chiar își imaginează că fac servicii gratuite! Dar nu este deloc așa: acele servicii sunt deja plătite, din banii noștri către fondul de sănătate de-a lungul anilor! Și gândiți-vă ce sume uriașe plătim lunar către fondul de sănătate, pentru ca, la pensie, să ni se spună sau să ni se sugereze că nu producem pentru stat, că suntem dispensabili și că ni se asigură ”gratuit” de către stat servicii medicale! Fie că noi, asigurații, apelăm într-o lună la serviciile unui medic de familie sau, ACEL MEDIC ESTE PLĂTIT ORICUM de Casa de Sănătate! Pentru că e plătit în funcție de numărul de pacienți înscriși pe listele lui și în funcție de serviciile medicale pe care le prestează!
Așadar, doresc să demitizez faptul că avem voie să beneficiem de trimiteri de la medicul de familie doar o dată la șase luni sau o dată pe an, cum au înțeles unii pensionari! Este vorba de o lipsă de informare și de un neadevăr.
- Tot ca efect al lipsei de informare, vedem oameni care stau acasă până în ultimul moment, crezând că nu mai ”dreptul” să meargă la medic, pentru că și-au epuizat cele două consultații anuale? Și, să nu uităm, există medici care le spun, ei înșiși, pacienților să nu vină după trimiteri în fiecare lună.
-
Tocmai de aceea mă voi adresa direct pacienților: dragilor, vă rog, mergeți la cabinetele medicilor ori de câte ori considerați că starea dumneavoastră de sănătate este în pericol! Prevenția este mult mai utilă, mult mai puțin costisitoare și nedureroasă! Iar dacă dumneavoastră considerați că medicul de familie nu-și face meseria așa cum trebuie sau pare ”deranjat”, trebuie să știți că AVEȚI DREPTUL LEGAL SĂ VĂ SCHIMBAȚI MEDICUL DE FAMILIE o dată la șase luni! La fel este și în privința medicului specialist, în orice domeniu, inclusiv în psihiatrie, unde se pune problema discernământului!!! De asemenea, aveți dreptul la trimiteri medicale pentru toate specialitățile atunci când constatați că sănătatea dumneavoastră este în pericol, iar pe biletul de trimitere se scrie un diagnostic, astfel având DREPTUL SĂ MERGEȚI LA ORICE MEDIC considerați dumneavoastră că este potrivit pentru consultație și tratament, în centrele private sau de stat, ÎN MOD GRATUIT, pentru că TOȚI MEDICII se află în contract cu CAS, iar dumneavoastră aveți statutul de asigurat .
Vă rog, dragi pacienți, să înțelegeți că nu sunteți vinovați că vă îmbolnăviți, că aveți dreptul și obligația morală față de dumneavoastră înșivă de a vă alege furnizorii potriviți de servicii medicale! Nu mai acceptați sa fiți manipulați și dirijați, fără să întrebați de ce și fără să vi se explice de ce! Nu mai acceptați să fiți direcționați către anumiți furnizori de servicii medicale, către anumite centre medicale sau către anumite farmacii! În afara faptului că acceptăm, de la medicii de familie sau specialiști, să cumpărăm cele mai scumpe medicamente, deși există medicamente cu aceeași substanță activă, românești, CARE SUNT GRATUITE sau foarte ieftine! Știți de ce e posibilă această anomalie, costisitoare pentru noi? Pentru că medicii primesc excursii și beneficii de la firmele de medicamente respective! Aveți dreptul la analize medicale nu o dată pe an, ci ori de câte ori considerați că starea dumneavoastră de sănătate este alterată! Fondul pentru analizele medicale se afla la centrele medicale, nu la medicii de familie, și doar centrele medicale vă pot comunica dacă mai sunt sau nu fonduri în contract cu CAS.
- Pacienților nu li se spune, apropo de ”dirijare”, să meargă la un anumit centru dintr-un alt motiv decât că acolo li se fac investigații ”corecte”. Și se întâmplă, e adevărat, ca, la analize, de exemplu, aceeași persoană să obțină rezultate complet diferite de la laboratoare diferite.
-
Din punctul meu de vedere, ca specialist în oferirea de servicii medicale, toate centrele medicale din județul Neamț care se află în contract cu CAS Neamț oferă servicii de foarte bună calitate! Acestea sunt centre acreditate să efectueze analize medicale și servicii medicale, nu sunt simple centre de recoltare probe biologice, cu autorizație sanitară de funcționare pentru spațiul minim!
Trebuie să știți, există și centre medicale agreate de medici, autorizate doar pentru recoltare de probe biologice, pe care le trimit în alte județe pentru a putea fi prelucrate! Și normal că apar diferențe. În cazul hemoleucogramei, de exemplu, prelucrarea este necesară imediat după recoltare. Dacă proba nu ajunge imediat la laborator, trebuie refrigerată. În plus, este recomandat ca probele să fie analizate în primele 6 ore de la recoltare. Gândiți-vă că transportul probelor și toate aceste demersuri medicale, astfel încât rezultatul analizei medicale să fie corect, ar trebui să fie foarte costisitoare. Însă avem surpriza să constatăm că, în centrele de recoltare – deci, fără laborator propriu -, analizele sunt mai ieftine decât cele efectuate în laboratoarele locale, specializate și verificate anual pentru conformitate! Aceste centre de recoltare, care nu se află în contract cu Casa de asigurări de Sănătate Neamț, dar trimit probele pentru a fi ”prelucrate” în alte județe, oferă comisioane medicilor care dirijează pacienții către ele! Această informație este personală și cu dovezi proprii, dar este și logică și de bun-simț, atâta timp cât medicii preferă centrele medicale neacreditate celor acreditate și aflate în contract direct cu CAS, dar și verificate anual pentru conformitate de către RENAR, organismul de acreditare a laboratoarelor!
- În concluzie, sistemul însuși e o loterie, în care e o chestiune de noroc să fii tratat corect pentru boala de care suferi. Credeți că reprezentanții sistemului vor accepta ”diagnosticul” pus de dumneavoastră?
-
Să nu uităm, înainte de toate, că toți suntem oameni, iar, mai devreme sau mai târziu, vom deveni pacienți ai acestui sistem, acum compromis. Eu mă ghidez după vechiul proverb românesc ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!” și l-am extins la ”Sănătatea ta contează!”, pentru că trăiesc pentru îmbunătățirea sistemului medical. Tocmai de aceea OFER INFORMARE și CONSULTANȚĂ GRATUITĂ cu privire la drepturile pacienților oricui are nevoie! Și mă revolt când văd nevoile din sistem și risipa cu bună știință. Verifică cineva câte internări de zi se fac? Există mulți medici specialiști care consultă la cabinetul propriu, unde n-au cu ce face investigații, și apoi internează pacienții în secțiile de spital în care lucrează. Și, astfel, același serviciu este raportat și decontat de două ori de CAS.
Desigur, mă aștept ca, în urma acestui demers al meu și a acestui articol informativ, unii medici lipsiți de profesionalism să încerce să mă denigreze, pe mine și activitatea mea în cadrul Centrului Medical Katimed, făcându-mi anti-reclamă prin diverse mijloace. Dar vreau să cred că adevărul și dreptatea vor ieși la lumină și vor triumfa, mai devreme sau mai târziu. La urma urmei, am învățat de la bătrânii mei pacienți pensionari că speranța moare ultima…
A consemnat Cristina MIRCEA