De aproape 10 ani a lăsat munca de polițist de judiciar, care i-a marcat întreaga carieră, și se ”bate” pentru drepturile colegilor săi. După ce-a fost patru ani lider în Neamț, a candidat pentru una din funcțiile de vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. Din 2011, lucrează la București, dar, dacă ar fi să se întoarcă în sistem, tot la judiciar i-ar plăcea să revină.
* ”S-au dat pistoale mitralieră și muniție oricui se ducea cu buletinul”
Neculai Isache s-a născut pe 7 martie 1962, în Petricani, într-o familie ”sănătoasă”, după cum avea să fie calificată mai târziu în dosarul său de cadre. Tata era maistru pe șantier, iar mama – de nevoie – membru cooperator, pentru că, altfel, nu avea cum să țină cei 20 de ari pe care cultiva cereale pentru animalele de pe lângă casă. Primele 8 clase le-a făcut în sat, apoi a plecat la liceu la Târgu Neamț, însă examenul de treaptă, cum era pe vremea aceea, a fost o sită extrem de deasă pentru elevii din cele două clase. Doar 5 au luat din vară, alți 4 în toamnă, însă cu 9 liceeni nu se putea face o clasă și, prin urmare, au fost îndrumați către Roman, unde era un liceu industrial. Imediat după absolvire, a plecat în armată, la Academia Militară București. Scria frumos, a fost furier și a atras atenția celor care se ocupau cu pepiniera de cadre. I s-a propus să meargă la Școala de ofițeri Sibiu, dar el voia să fie milițian și a refuzat, iar la Miliție n-au vrut să-l lase mai-marii unității. S-a întors acasă și s-a angajat la secția de prelucrarea a cauciucului de la Vânători, unde a muncit doi ani, până când un coleg a aflat că se fac încadrări în Miliție. Și s-a dus să se înscrie.
”L-am rugat să întrebe dacă se mai pot face înscrieri și am reușit să-mi depun dosarul printre ultimii. Nici n-am mai avut timp de pregătire, că se mai făcea o selecție și la nivel de județ, și m-am dus direct la examen. La română nu putea să-mi pice ceva mai ușor decât analiza personajului principal din «Baltagul». Fiind din Neamț, știam o mulțime de lucruri despre Vitoria Lipan și despre locurile prin care și-a căutat soțul. La istorie am avut ca subiect Congresul X, despre care puteam să scriu câteva pagini liniștit, numai din ce văzusem seara la televizor. După doi ani de militărie cruntă – aveam învoire 4 ore, o dată pe lună, dar numai dacă nu luam nicio notă sub 7 – am fost repartizat ca ajutor de șef de post la Didești, Teleorman. La sfârșitul anului 1987, a fost revolta din Brașov și ne-au trimis acolo, fără să ne spună ce s-a întâmplat. Erau 300 de milițieni numai la schimbul II, nu mergeai 50 de metri pe stradă fără să vezi o patrulă. Numai clădirile din centru – Consiliul popular și Consiliul Județean – erau păzite de câte doi oameni pe fiecare latură. După 6 luni, s-a eliberat un post de sectorist la Schei și m-am dus acolo. Eram ca un fel de șef de post, doar că în Schei erau 15.000 de locuitori. Acolo m-a prins decembrie 1989, făceam parte din plutonul de intervenție, iar în ziua de 18, peste 500.000 de oameni au ocupat spațiul din fața sediului Consiliului Județean. Am avut noroc că Securitatea avea sediul în Schei, iar Miliția în centru. Oamenii s-au dus la Securitate, au scos armamentul, cașcavalul și măslinele în drum. Așa era la ei, mai găseai o portocală, un pachet de unt. N-au fost incidente majore, dar s-a murit la Brașov. S-au dat pistoale mitralieră și muniție oricui se ducea cu buletinul. Pe urmă, pleca omul acasă, se urca pe bloc și trăgea de curiozitate, să vadă cum merge arma. Iar dacă trecea un TAB pe stradă, îi arunca o ghiulea și-l omora. Armata n-a mai ieșit abia după ce-a fost împușcat barmanul de la «Cerbul carpatin». L-a împușcat un plutonier, că nu i-a adus imediat o sticlă de coniac. Populația s-a revoltat și nu mai vedeai un militar pe nicăieri. Dumnezeu m-a ajutat și am scăpat cu bine! Pe 28 decembrie s-a născut fiul meu și am reușit să ajung la maternitate peste 3 zile. Se trăgea din toate părțile, era un haos! Pe soția mea a dus-o la spital un ungur, bun prieten de-al meu. Tot el venea la sediu, printre gloanțe, să-mi aducă mâncare. Într-o zi, a întârziat și am crezut că l-a împușcat cineva. Iar după decembrie 1989, am prins toate mineriadele și Costești-ul”.
* ”În 28 de ani, n-am stat departe unul de altul decât 20 de zile”
Imediat ce s-au limpezit apele, Neculai Isache a plecat la Serviciul de Pașapoarte. Tot scrisul caligrafic l-a ajutat pentru noua slujbă. Numai că și acolo a prins perioada cea mai aglomerată, când abia se deschiseseră granițele și toată lumea voia să plece ”afară”. Erau zile în care se așezau la coadă câte 1.000 de oameni, așa încât cu greu se strecura personalul printre ei să intre în sediu. Până la urmă, după câteva luni, a reușit să vină ”acasă”. Voia să lucreze la Poliția Târgu Neamț, dar a fost repartizat la Brusturi. În doar două luni, a ajuns șef de post, după ce vechiul titular, care nu prea era agreat de oamenii din sat, s-a retras din funcție. Peste un an și jumătate, agentul Isache a fost repartizat, în sfârșit, la Poliția Târgu Neamț. Iar peste alți doi a ajuns să lucreze la judiciar, unde a rămas, în diverse structuri, până în 2011.
”Unul dintre cazurile care mi-au rămas în minte a fost la Lunca, Nemțișor. Un tânăr de 27 de ani a fost găsit într-o dimineață, mort, cu fața în jos, în apă. Inițial erau suspiciuni de înec, dar, după ce l-am scos, mi-au atras atenția niște urme pe iarbă, cam la 100 de metri de malul râului. Am simțit că ceva nu e în regulă și am cerut echipă de la județ. În timp ce făceam cercetările, au venit vreo 3 tineri din Lunca, pe care i-am rugat să fie martori asistenți. Mai târziu, a mai apărut unul, cu un scuter, și am observat pe mâna lui niște urme, care arătau de parcă s-ar fi tăiat într-un dinte. Atunci am avut o sclipire. L-am luat și l-am trimis imediat la post. El era autorul. Dar participaseră la bătaie și doi din cei trei pe care eu credeam că-i voi avea doar martori asistenți. Și s-au gândit ei că dacă târâie victima și o așază în apă, cu fața în jos, unde e râul mai adânc, o să ne păcălească. De fapt, tânărul fusese omorât în bătaie, iar ei voiau să creeze aparența că s-a înecat din cauza beției”.
Timp de 4 ani, în paralel cu munca de judiciar – care presupunea zile întregi de alergat după hoți, violatori și criminali -, Neculai Isache s-a ocupat și cu drepturile colegilor săi. A fost ales lider județean pe 7 martie 2007, chiar de ziua lui. A apărut în sala de ședințe cu un sfert de oră înainte de alegeri. Unii dintre polițiști nici nu-l cunoșteau, dar i-a convins, după un discurs scurt, că vrea să schimbe lucrurile și nu are de gând să ”joace” după cum îi cântă alții. A obținut peste 120 de voturi, dintr-un total de 140. Și chiar s-a implicat în orice problemă, de la locuințele de serviciu ale polițiștilor de la țară, până la drepturile lor salariale și îmbunătățirea condițiilor de muncă. În 2011, s-a dus la congres, la București, fără să știe că i se va propune să candideze. A promis că va da un răspuns cert a doua zi, iar seara și-a sunat soția.
”Împlinim 28 de ani de căsnicie și am fost mereu împreună în tot acest timp. Plecarea la București implica niște lucruri, nu puteam lua o astfel de decizie de unul singur. I-am spus că voi face cum hotărâște ea. Iar ea mi-a spus să fac ce-mi doresc. Am fost 29 de candidați pe 7 posturi, adică n-a fost chiar ușor. Bineînțeles că mi-am luat și soția la București, după ce-a demisionat de la Primăria Petricani, unde lucra. În 28 de ani, n-am stat departe unul de altul decât 20 de zile, cât am făcut eu un stagiu de pregătire. Să le dea Dumnezeu tuturor o viață de familie cum am eu! Iar în condițiile muncii de judiciar, când te încarci negativ, când pleci și nu știi cum și când te întorci, este esențial ca acasă să găsești calm, bine și înțelegere. Numai așa poți face față”.
Acum, dacă se uită la trecutul său, Neculai Isache spune că nu are niciun regret. A avut o vreme, când a ratat de două ori trecerea în corpul ofițerilor, de fiecare dată fiind primul sub linie. Însă, de când are funcție la Capitală și merge la întruniri prin Europa, nu-i mai pare rău și crede că Dumnezeu a avut grijă să-l recompenseze altfel.
Cristina MIRCEA
