Aproximativ 250 de maidanezi sunt acum la padocul societății Salubritas, dar au fost cazați tot în țarcurile vechi, deoarece societatea așteaptă noul aviz de la DSV, care să includă și amenajările făcute recent.
„Ieri a fost o comisie de la Primărie care a verificat modul în care s-au finalizat lucrările. Așteptăm acum să vedem ce ne spun cei de la Direcția Sanitar Veterinară, dacă putem sau nu să folosim și noile țarcuri. Adăpostul este avizat DSV, dar acum este nevoie de un nou aviz, care să includă și padocurile noi. În ultimele săptămâni, au fost cei de la Prieten Credincios care au mai luat câțiva căței, în rest nu avem doritori care să adopte, dar noi am continuat să adunăm maidanezi de pe străzi, iar acum avem aproximativ 250 de exemplare”, a spus Tatiana Ciucanu, directoarea societății Salubritas.
În afară de extinderea adăpostului, o altă noutate pentru Piatra Neamț o reprezintă eutanasierea maidanezilor, care nu sunt revendicați după 14 zile de la capturare. Deși marea majoritate a câinilor din adăpost au depășit respectiva perioadă, s-a început timid, primii eliminați fiind câinii bolnavi sau cei agresivi, pe care nu i-ar adopta nimeni. Chiar dacă anunțul că se vor eutanasia și maidanezii de la Piatra Neamț a fost făcut încă de săptămâna trecută, se pare că pietrenii au înțeles în cele din urmă necesitatea unei astfel de acțiuni, operațiunile scăpând fără obiecții din partea susținătorilor drepturilor animalelor.
„Au fost făcute și primele eutanasieri, până în 10 exemplare. Chiar dacă nu poate părea cea mai fericită variantă, este o soluție pentru a-i elimina de pe străzi și pentru a nu le mai crea probleme pietrenilor. Până acum, nu am avut parte de obiecții sau de alte reacții din partea celor care nu susțin acest lucru”, a adăugat Tatiana Ciucanu. (Andreea AMARIEI)