Rodica Bălan este asistent social angajat la Centrul Primiri Urgențe din Spitalul de Urgență Roman din anul 2001, ”de ziua Americii”, cum subliniază ea. Este angajată la CPU, dar, de fapt, se ocupă de cazurile sociale din tot spitalul. Și are foarte mult de muncă.
O mare parte din munca Rodicăi Bălan o reprezintă copiii abandonați în maternitatea spitalului. ”Bate” toate comunele din jurul Romanului, ducându-le copiii acasă mamelor care au încercat să-i facă uitați în spital.
”De obicei, este vorba de familii deja numeroase, care continuă să se înmulțească numai pentru alocația de 200 de lei. La ei e anul și copilul… Dar, dacă mama solicită o măsură de protecție, dacă, după naștere, ea spune că are destui copii acasă și pe ultimul nu vrea să-l mai crească, atunci copilul este preluat de cei de la Protecția Copilului și alocația merge la familia substitut sau la asistentul maternal. 200 de lei, la care se adaugă plasamentul, adică încă 600 de lei”.
Acum 15 ani, la începutul carierei, când se ducea prin comune să ducă mamelor copiii ”uitați” în maternitate, i s-a întâmplat de multe ori să revină cu pruncul la spital, fiindcă mama nu voia să-l primească. ”Mi s-a întâmplat, de exemplu, să vorbesc chiar cu mama copilului, care îmi spunea «Eu sunt fata cea mare, mama nu-i acasă, s-a dus la tata, la pușcărie». Întrebând prin sat, aflam că tocmai ce stătusem de vorbă cu mama, nu cu sora bebelușului. Întorcându-mă înapoi, nu o mai găseam, fugise cine știe prin ce porumb, prin ce crâng… După ce am început să-i cunosc , nu m-au mai putut păcăli…”
* Alocația – un blestem, nu un sprijin
O altă categorie, care tinde să depășească stadiul de fenomen și să devină de care se ocupă Rodica Bălan este cea a mamelor minore. ”Sunt foarte multe, din ce în ce mai multe, mame minore. Am un caz, o minoră în vârstă de 16 ani, care a născut al treilea copil! Înainte vreme, dacă o elevă rămânea însărcinată, era exmatriculată. Acum nu mai e așa… Sunt mame minore care nu mai merg la școală, dar primesc, totuși, alocația de 84 de lei. Păi, pentru ce? E vorba despre alocația ei, dar ea, fiind minoră, o primește, de fapt, mama ei. Alocația pentru copilul minorei o primește, de obicei, tatăl copilului. Dacă acesta recunoaște copilul… Fiindcă, în 99% din cazuri, tatăl este major”.
În Spitalul Roman, în primele șapte luni din 2016, s-au înregistrat 51 de mame minore. Cea mai tânără mamă are 13 ani, iar copilul ei a fost declarat pe baza certificatului de naștere al mamei, că nu avea buletin.
Au fost 5 mame cu vârsta de 14 ani, una singură în vârstă de 15 ani, 20 – de 16 ani și 24 de mame cu vârsta de 17 ani, unele din ele la a doua naștere.
Există mai multe curente de opinie în privința maternității la vârste fragede. Cel mai des întâlnit – firesc din punct de vedere medical, social, economic și tot ce mai vreți – este cel care dezaprobă fenomenul copiilor care nasc copii. Indiferent că-i spun ”cădere în păcat”, ”dezmăț” sau altfel, se axează incapacitatea unei minore de a naște și, mai ales, de a crește un copil. Lucru care nu poate fi contestat nici măcar de ceilalți, cei care reprezintă un al doilea curent de opinie, unul care câștigă tot mai mult teren. Aceștia consideră că, de fapt, abia așa lucrurile reintră în normalul ancestral, că mama trebuie să fie cât mai tânără și că femeile ar trebui să nască încă din anul primei menstruații. Se invocă tinerețea mamei ca o garanție a sănătății și vitalității copilului, în antiteză mamele în vârstă de 30-40 de ani, care dau naștere unor copii cu probleme. Se clamează tradiția populară care taxa o femeie nemăritată la 20 de ani drept ”fată bătrână” și o soție în vârstă de 23 de ani, fără copii, drept ”stearpă”…
O proaspătă bunică, aflată la a doua tinerețe, întrebată fiind ce părere are fiica ei adevenit mamă la numai 15 ani bătuți pe muchie, a avut o reacție halucinantă: ”Deh, ce să fac dacă am fată frumoasă și are căutare?”
Iată, deci, că familia are o influență mai mare decât am fi putut crede. Iată că nu e vorba despre fete prea independente, influențate de internet, răzvrătite împotriva familiei conservatoare, ci de un soi de… consens, ca să nu spunem chiar încurajare, tacită sau fățișă. Fata e sub puterea hormonilor, iar familia înțelege asta și e îngăduitoare cu ea. Ce departe sunt anii când o fată, care năștea fără să fie măritată, stârnea oprobiul public, iar familia – în cel mai fericit caz – o exila pe la niște rude îndepărtate din alt județ, iar în cel mai nefericit caz o arunca în uliță, să se ducă unde o ști…
Nu se mai poate invoca lipsa de informație, fiindcă, dacă li se explică mijloacele de protecție existente, mamele pubere au replica pregătită și, de regulă, o rostesc răspicat: ”A, steriletul? Da, știu, dar de la sterilet faci cancer… Ce? Prezervativ? Păi, poate nu știți ce nașpa e… Anticoncepționale? Nu știți că îngrașă?”
Argumentul ”Abține-te, până mai crești” este desuet.
* ”Mama are 16 ani, 3 copii deja, e în concubinaj cu tatăl copiilor, care mai are 5 copii, cu o altă femeie, pe care a părăsit-o pentru asta”
O discuție cu un tată, cu oricare din cei care și-au recunoscut copilul, scoate la iveală și alte aspecte ale așa-zisei ”educații din familie”.
În primul rând, mamele minorelor, proaspete bunici, afirmă, senine, că ”Așa e acum, fetele tinere se mărită cu bărbați mai copți… Da, uneori cu acte, dar alteori și fără acte, că nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu, și nu le merge rău deloc…”
Apoi, tatăl copilului declară că el i-a făcut pe plac ei, că fata și-a dorit să aibă un copil. Din experiența Rodicăi Bălan, cuplurile rezultate astfel, pe baza unui copil cu tată major și mamă minoră, se rezumă la cel mult cu un concubinaj, nici vorbă de căsătorie cu acte…
”Ca exemplu, mama de 16 ani, care are 3 copii, trăiește în concubinaj cu tatăl copiilor, care mai are 5 copii, cu o altă femeie, pe care a părăsit-o pentru asta… Pe care, probabil, la un moment dat, o s-o lase, și pe ea, dacă iar apare una mai tânără… Și iată cum se constituie, din start, familii dezorganizate, în care nu se pune problema vreunei educații oarecare… Acum câțiva ani, aveam o mamă de 13 ani, care, până a împlinit 18 ani, a născut 5 copii, dar mama ei avea 12!… Până la urmă, singura educație din aceste familii este «faci și tu ce-a făcut mama ta»… Și, în concluzie, nu se pune problema lipsei de informație, naivității, credulității ori mai știu eu ce. Nu, este vorba despre un act asumat. Ele, fetele, știu exact ce fac și ce urmează să se întâmple… Da, își doresc să facă dragoste și, dacă rămân însărcinate, doresc să păstreze copilul. Mamele minore, de regulă, nu-și abandonează copiii în maternitate. Sigur, în mare măsură se pune și problema celor 200 de lei, alocația… Și nu, nu se pune problema că aceste cazuri sunt mai numeroase în mediul rural sau etnia rromă. Câte cazuri sunt de la țară, cam tot atâtea sunt și din oraș. Ca să nu mai spun că sunt și fete din familii prospere, cărora nu le lipsește nimic, nu că ar fi vorba doar despre familii amărâte… Cât despre rromi, am avut o singură mamă minoră de etnie rromă, dar acolo lucrurile sunt mai delicate, fiindcă ei au regulile lor…”
Ceea ce rămâne dintr-o încercare de sinteză este faptul că, în toate cazurile de mame minore, factorul determinant, decidentul, partenerul alfa, pare să fie ea, fata minoră. Ea pare să fie cea care determină relația, care insistă, care își asumă riscul unei sarcini și creșterea copilului.
Încolo, dacă Rodica ar povesti tot ce aude de la prea tinerele ei mămici, ar ieși o mulțime de scenarii de telenovele. De la copila sărind geamul noaptea și întâlnindu-se cu el în spatele șurii, până la copila chiulind de la școală și întâlnindu-se cu el în poiana unei păduri, între satele în care locuiesc cei doi, culminând cu copila care fuge de acasă și se mută la el… Povești… unele romantice, incredibil de romantice pentru vremurile acestea, altele prozaice, oarecare, altele cu destul dramatism neasumat de niciunul din cei doi parteneri, din lipsa conștiinței dramatismului. Iar când ei vor deveni conștienți, drama va fi deja consumată.
Rodica Bălan își iubește profesia și face cu drag tot ce este de făcut. Are, în același timp, o foarte strictă demarcare între ce are de făcut și ce are dreptul să facă: ”Trebuie să-ți faci meseria, dar trebuie să fii foarte atentă cum o faci, fiindcă, orice educație ai fi primit tu, orice opinie ai, nu ai dreptul să judeci un om. E vorba despre viața lui și are dreptul să facă ce vrea cu ea. Și, dacă cere o măsură de protecție pentru copilul lui, nu ai dreptul să-l judeci, să-l întrebi «dar de ce nu-l crești tu, de ce îl dai?» Dacă o mamă crede că acel copil, plasat undeva, la o familie substitut să zicem, o va duce mai bine, va avea alte condiții decât i-ar fi putut oferi ea, e dreptul ei să decidă… Problema este că, după naștere, ea abandonează școala, iar, în condițiile în care tatăl copiilor o părăsește, rezultă încă o familie dezorganizată… copii fără educație, fără școală, care nu vor lucra nicăieri, care nu vor plăti asigurări, care nu vor avea pensii… Pe bună dreptate, îți vine să te întrebi încotro ne îndreptăm?”.
Dan AILINCĂI
