După lupte seculare care au durat multe nopți nedormite, multe întâlniri, negocieri, cafele, ape plate sau minerale, PSD Neamț și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie și i-a și ordonat, frumos, pe poziții, unele eligibile, altele mai puțin, iar altele deloc.
Ne aducem aminte, în acest punct, că socotelile social-democraților nemțeni, venite din cunoașterea treburilor interne, externe, dar și din îndelungata experiență, au arătat că, în decembrie, la parlamentare, la până-n 41% prezență la vot, vor căpăta mandat PSD cinci-șase deputați și doi senatori. Ei bine, în acest moment, când filiala se întrunește în ședința Comitetului executiv județean pentru a valida și fixa candidaturile, suntem în măsură să vă spunem cine sunt parlamentarii pe care PSD Neamț îi va avea teoretic începând cu 12 decembrie, practic începând cu ziua când vor depune jurământul.
• Eligibilii PSD Neamț pentru Camera Deputaților:
- Ioan Munteanu
- Mihai Bîrliba
- Dan Andrușcă
- Ciprian Șerban
- Alexandru Rotaru
- Viorel Stan
- Luminița Vîrlan
- Vlad Angheluță
• Eligibilii PSD Neamț pentru Senat:
- Emilia Arcan
- Dan Manoliu
- Adrian Bourceanu
Evident, cei mai mulți dintre ei nu mai au nevoie de nicio prezentare, dar cu siguranță vom reveni asupra listei PSD. (Dana OSTAHIE)