De cinci ani încoace, la Mănăstirea Secu se organizează, în fiecare toamnă, un simpozion național despre rolul lăcașului de cult în viața religioasă a Țării Moldovei. Vin oameni – unii din instituții de cultură – și vorbesc despre istorie, despre biserică, despre săpături arheologice, dar și despre subiecte colaterale, care nu se raportează neapărat la tema simpozionului. Poate tocmai de aceea, în încheierea manifestării de anul acesta, starețul Vichentie Amariei i-a rugat pe participanți ca, pe viitor, să pregătească măcar o treime din comunicări și materiale pe tema istoricului Mănăstirii Secu, pentru că ”istoria e cea mai valoroasă”. Iar dovada vie că lucrurile stau astfel este biserica din cimitirul mănăstirii, un lăcaș care, prin el însuși, este istorie.
În vreme ce pelerinii și obrazurile fine care trec pe la mănăstire sunt primite în corpurile din partea din față, unde este biserica în care se slujește, în mijlocul cimitirului, cealaltă biserică, ridicată în 1832, cu hramul Nașterii Sf. Ioan Botezătorul, pare părăsită. Tabla este ruginită și, de aici, au apărut o mulțime de probleme. Apa de ploaie s-a scurs mai cu seamă pe peretele nordic, din care a început să ”rupă” deja, iar tencuiala cedează în mai multe locuri, pe întreaga construcție.
Singura investiție de care pare să se fi ”bucurat” lăcașul de cult în ultima vreme este niște gresie, pusă în fața ușii principale, unde, de altfel, este lăsată o năsălie – semn că înmormântările sunt singurele ocazii când se mai deschide ușa -, pictată chiar cu scena nașterii Sfântului Ioan. Curtea este îngrijită, până și arbuștii ornamentali sunt tunși în formă de cruce, însă cine se ocupă cu păstrarea curățeniei în cimitir a strâns niște cruci de pe morminte și le-a aliniat în partea din spate a bisericii. Pare, însă, cel mai puțin important aspect, comparativ cu starea construcției. Și, dacă nu se aplică principiul ”propovăduit” de un clasic în viață, care i-a spus unui preot că o biserică este în stare de urgență abia când are niște crăpături în ziduri cât să încapă piciorul unui om, atunci ar trebui să se ocupe cineva ca biserica de la Secu să nu ”moară” în mijlocul cimitirului mănăstiresc.
* 1821 – an de răscruce pentru întregul ansamblu mănăstiresc
Mănăstirea Secu are faima uneia dintre cele mai vechi vetre monahale din Moldova, fiind datată în secolul al XVII-lea, când Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche, a ctitorit mănăstirea de piatră, în formă de cetate dreptunghiulară, cu biserica mare în mijlocul zidurilor – cea în care se slujește și acum și are hramul ”Tăierea capului Sf. Ioan”.
”În anul 1821, lupta revoluționarilor eteriști cu turcii provoacă mari daune Mănăstirii Secu: aici s-a desfășurat ultima confruntare, din nefericire câștigată de turci, în urma căreia mănăstirea a fost incendiată și distrusă în mare parte de flăcări”, se arată în istoricul lăcașului de cult. ”După 1821 s-au reconstruit corpurile de chilii din incintă, refâcandu-se din temelii și Paraclisul «Sfântul Nicolae», distrus de incendiu. De asemenea, în anul 1832 se construiește din zid, pe temelie de piatră, biserica cu hramul «Nașterea Sf. Ioan Botezătorul» din cimitirul mănăstirii, pe locul bisericuței de lemn a lui Zosima, distrusă și aceasta în incendiul din 1821”.
Este singura referire la bisericuța din cimitir, care apare în istoricul de pe site-ul oficial al Mănăstirii Secu. În rest, nicăieri, nici măcar în anunțurile despre pelerinaje, nici în descrierile de pe nenumărate site-uri cu profil religios, nu apare vreo mențiune despre acest ”pui” al mănăstirii, care are statut de monument, dar nu este tratat ca atare. Și nici nu pare să aibă șanse mari în viitorul apropiat, pentru că, după cum zice starețul, fondurile mănăstirii sunt prea puține pentru câte nevoi ar fi de acoperit.
Ultimele lucrări de restaurare a întregului complex monahal s-au încheiat în 1984. De atunci, nu s-a mai făcut decât restaurarea catapetesmei și a picturii din biserica de incintă. În schimb, s-au construit două arhondarice în care pot fi cazați 250 de pelerini. De anul trecut, din decembrie, au început lucrările pentru racordarea mănăstirii la gaz metan, o altă investiție costisitoare. Și soldată cu un dosar penal pe numele starețului, pe motiv că n-a cerut supraveghere arheologică pentru săpături, iar muncitorii au spart un tunel cu excavatorul.
Comisarul Vitalie Josanu, care a întocmit dosarul penal pentru ”efectuarea de lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică”, s-a abținut să instrumenteze cauza, în numele vechii prietenii care l-a legat de stareț. Dosarul este în lucru la un alt polițist. În schimb, comisarul Josanu a susținut o comunicare în cadrul simpozionului ținut la Secu și a vorbit exact despre problemele mănăstirii. Pentru că tot erau mulți preoți de față, inclusiv părintele stareț Vichentie Amariei.
”Preotul care nu-și va mătura biserica și să o curățească, nu o va înfrumuseța și nu o va îngriji în toate sâmbetele, unii ca aceștia să se lase de preoție”.
”Iar preotul care nu va purta grijă de biserica lui și o va urgisi, și de nu o va curăți cu toată cinstea și de nu o va mătura și de nu va cinsti odăjdiile, acela să se pedepsească cu lipsa de preoție a lui”.
Și, printre enunțuri, comisarul de poliție care se ocupă cu patrimoniul cultural al județului a vorbit despre starea bisericii din cimitirul mănăstiresc de la Secu, despre ”termopanele lui Ureche” de pe biserica din incintă, despre depozitul de lemne de foc de pe toată latura de chilii – Doamne ferește de-un incendiu, că nu mai rămâne nimic! -, dar și despre depozitul de icoane de la mănăstire, în care oamenii de rând nu au acces. Desigur, au fost trecute în revistă și alte exemple nefericite, începând cu Almaș și Tazlău și terminând cu Bisericani.
* Proiect european pe o latură
”Încă din 2012, am avut o discuție cu părintele Vichentie și i-am arătat, la fața locului, efectele umezelii asupra bisericii din cimitir, care este la marginea preocupărilor sale, după cum se vede”, a declarat comisarul Vitalie Josanu. ”I-am explicat despre exfolieri, despre pete și despre pericolul cel mai mare care apare în timp: afectarea structurii de rezistență. Tot timpul spune că nu are bani pentru câte lucruri sunt de rezolvat, așa cum spun mulți preoți. În schimb, toți au găsit o cale să contribuie la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, unde și cea mai amărâtă parohie de la țară a cotizat. E ciudată ordinea asta a priorităților la Secu. Nu știu cum le dă voie ISU să funcționeze așa, cu stivele de lemne sub ferestre! Asta pentru mine ar fi o prioritate. Ca și depozitul de icoane, aduse de la alte biserici în vremea în care s-au constituit marile colecții. Toate sunt ținute în condiții inadecvate”.
Părintele stareț ne-a asigurat că va rezolva trebuințele, cu răbdare. Deocamdată, a depus un proiect de reabilitare a laturii de vest a clădirilor de incintă. Și speră să obțină finanțare europeană. Pe latura respectivă sunt două ”celule” importante din complexul monahal: stăreția și bucătăria.
Cristina MIRCEA
