Luați de valul credinței și al noului, care, de multe ori, minte ochiul în chip plăcut, oamenii din ziua de azi au puțin simț pentru trecut. Mii de pelerini trec, bunăoară, pe sub turnul clopotniță al Mănăstirii Pângărați și pășesc prin curte aproape fără să observe că există un corp de chilii șchiop, cu un contrafort al turnului băgat brutal în zid, iar, de partea cealaltă, niște cărămizi stinghere, care, altădată, erau o construcție, iar acum strigă din toate puterile și se încăpățânează să nu piară.
Biserica, un monument de mare valoare, etajat, o veche tainiță a Moldovei, este și ea ignorată, pentru că toți credincioșii se duc la noul lăcaș, care, de altfel, apare în majoritatea pozelor postate pe internet. Încet, încet, imaginea Mănăstirii Pângărați nu mai este nicidecum ctitoria lui Lăpușneanu, ci biserica ridicată pe timpul starețului Teofil. Nu-i pasă nimănui de corpul vechi de chili, din dreapta turnului, care a găzduit o închisoare și, mai apoi, a fost uscătoria de ierburi a firmei Plantavorel. Cum nu-i pasă nici de zidul din stânga, nici de clădirea de la poartă, care, și ea, rezistă eroic lângă clopotnița abia ”restaurată”.
Lumea se închină la biserica nouă, se duce la magazinul ciupercă din apropiere și, eventual, admiră o construcție, care nu se știe ce hram poartă, dar e modernă, are panou solar pe acoperiș și, probabil, vreun rol administrativ bine stabilit. Și absolut necesar, de vreme ce n-au fost bani pentru restaurarea zidurilor istorice, dar s-au găsit, după cum se vede, și pentru o biserică – a treia, pentru că s-a mai construit una, intermediară, în curte – și pentru acareturile aferente. Desigur, rezultatul final al ”ctitoriilor” recente de la Pângărați este unul pozitiv. Puțini oameni – și aceia nebuni iubitori de istorie și de neam – ar cârti în fața realizărilor recente. Dar toate s-au făcut cu un preț. Oare a meritat?
* Cutremurul care n-a zguduit somnul sfinților părinți, dar a dărâmat un turn
Când a preluat conducerea obștii de călugări de la Pângărați, starețul Teofil Lefter s-a trezit în ruinele unui turn. Clopotnița era restaurată de firma lui Ilie Batâr, om cu multe aventuri în materie de monumente istorice. A murit de câțiva ani, dar tot nu se îndură Institutul Național al Patrimoniului să-l scoată de pe lista specialiștilor care restaurează, consolidează, fac, dreg și sclipesc sub soare. Ei bine, ”specialiștii” din firma lui au săpat un șanț, de jur-împrejurul turnului clopotniță, cu intenția de a lucra la fundație. Și, așa, o banală ploaie, a ajunsă unde nu trebuia să ajungă, a dărâmat turnul într-o noapte. Avea 34 de metri și peste 300 de ani vechime.
O asemenea ”pățanie”, într-o țară normală, s-ar fi lăsat cu urmări zgomotoase, eventual cu arestări până la nivel de minister, monumentul fiind de clasa A, deci cu avize obligatorii de la București pentru orice pai mișcat. Problema s-a rezolvat cât se poate de discret și de local. S-a inventat… un cutremur, care n-a atins nici măcar un fir de păr din viața obștii de călugări, n-a afectat deloc zidul lui Lăpușneanu, datat 1560, dar a prăbușit strict turnul, ridicat aproape 100 de ani mai târziu.
Printr-un proiect recent, Consiliul Județean Neamț și-a asumat această minciună, care nu este consemnată decât într-o singură mențiune, pe site-ul monumenteneamt.ro: «Din vechea incintă, turnul-clopotniță de pe latura sudică, înalt de 34 m și care îndeplinea și rolul de turn de intrare, s-a prăbușit în anul 1996 în timpul cutremurului din noaptea de 11-12 iunie».
În lista oficială a cutremurelor din România, în care s-au consemnat până și atacurile de panică, nu există vreun cutremur soldat cu vreun fel de urmări între 1990 și 2004. Se vede treaba că a fost doar unul la Pângărați și strict sub clopotnița mănăstirii. Măcar articolele din publicațiile religioase n-au inventat niciun cutremur, deși au trecut sub tăcere absolută episodul cu prăbușirea turnului. Iată, de exemplu, o propoziție dintr-un text apărut pe ortodox.ro: ”Capătul nordic a avut, la înființarea mănăstirii, o clopotniță din zid, la 34 m înălțime, care între timp a căzut”. Sec și la obiect! Pardon, la pământ!
* ”Ctitorie” marca de top ”Construcții UNU”
După ce isprava cu Ilie Batâr a fost dată uitării, au apărut alți restauratori faimoși, care au ridicat un alt turn. Mai mic și, probabil, mai trainic. Este vorba despre firma Construcții UNU Iași, care, conform propriului site de prezentare, face și acum restaurări de monumente, cu avizul Ministerului Culturii. Totuși, printre fotografiile cu care-și face reclamă societatea, nu este nici măcar una cu turnul de la Pângărați. Poate pentru că nu prea are ”față” de realizare notabilă.
”Aceiași «restauratori», cu blazon, proptele zdravene și prieteni cât lumea, s-au apucat de lucrări și la Manastirea Agapia, acolo unde maicile se felicită și acum că au scăpat de ei”, ne-a declarat comisarul Vitalie Josanu, din cadrul Poliției Neamț. ”S-au dus, în schimb, la Pângărați și ce-au lăsat în urmă se vede cu ochiul liber. Iar dacă Ministerul Culturii încă îi mai păstrează în registrul experților și al agenților economici autorizați în domeniu, înseamnă că acesta este, în continuare, modelul. Pe scurt, turnul ce trebuia ridicat s-a dovedit mai mare în plan și, probabil pentru că desenul era mai greu de corectat, Doreii noștri au făcut loc printre clădirile ce le stăteau în cale. Slavă Domnului, nu au fost multe și au spart doar colțul corpului de chilii, atât cât să încapă contrafortul. Așa cum arată acum, într-o notă cu totul insolită în materie, corpul de chilii – monument istoric – dă impresia că se sprijină pe contrafortul turnului clopotniță. În dreptul laturii de est a turnului, se mai văd câteva elemente constructive foarte ciudat lăsate în plata Domnului. Din păcate, cercetarea penală nu rezolvă asemenea practici distructive asupra identității noastre, atâta vreme cât atitudinea ministerului de resort este anemică și îngăduitoare, cât nu se constată oficial că s-a adus un prejudiciu monumentului, iar (i)responsabilii de atunci continuă să semneze avize și în ziua de astăzi”.
Părintele Teofil Lefter a avut un dosar penal pe numele lui, dar nu pentru turn – că problema s-a rezolvat pe bază de cutremur -, ci pentru spargerea zidului de incintă, în vederea construirii unui drum direct către biserica nouă. N-a mai ajuns să răspundă pentru distrugerea zidului, pentru că a murit, răpus de o boală necruțătoare. Noul stareț a promis că se va ocupa cu restaurarea corpului de chilii și a zidurilor de incintă. Chiliile din dreapta turnului s-au degradat vizibil, porțiuni din fațadă pică, la acoperiș a lucrat apa, iar bucata în care este contrafortul a rămas exact așa cum au lăsat-o constructorii.
Zidul din stânga, deși aflat într-o stare avansată de degradare, este ”sprijin” pentru o movilă de nisip, care întreține umezeala, și are o grămadă de cărămizi adăpostite alături. Plus niște table și niște lemne, care or fi trebuind, și ele, cândva. Singurul lucru îmbucurător era plasa de protecție, așezată în dreptul zidului dinspre nord, unde se vedeau ceva lucrări de consolidare. Și o grămadă de saci de ciment în așteptare. Nu era niciun muncitor în zonă și nici starețul, plecat la Ierusalim. Ne-a lămurit, oarecum, părintele Luca Diaconu, starețul Mănăstirii Bistrița, care are în subordine și Mănăstirea Pângărați: ”Eu știu că părintele a avut un proiect european pentru stabilizarea versantului, dar l-a sistat. Nu știu exact din ce motiv, dar probabil că a tras linie, a văzut cât îl costă și nu are atâția bani”.
Cât despre turnul clopotniță, părintele Luca nu are nicio îndoială că așa a fost și înainte: ”Este la fel, ca plan, cum era cel vechi, eu așa îmi amintesc. Mai curând am avut niște nemulțumiri legate de acoperiș, dar asta este, așa e făcut, merge și așa”.
Cristina MIRCEA
