Pornit ca o avalanșă, dosarul Microsoft s-a poticnit la patru personaje, care, zilele trecute, au fost condamnate definitiv. Cea mai mare pedeapsă privativă de libertate a primit-o fostul primar de Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan-Pinalti: 6 ani cu executare. Cum s-a ajuns ca un primar de oraș din Moldova să fie considerat vinovatul principal într-un dosar cu asemenea ramificații, care și-a avut cuibul în interiorul guvernului și în care au fost implicați cel puțin nouă miniștri? Ca să nu mai vorbim despre cei din Guvern care ar fi trebuit să știe pe ce pleacă asemenea sume de bani…
O primă explicație ar fi că nu și-a recunoscut vina, că nu a recunoscut că a primit bani, în ciuda declarațiilor unor martori care susțin că i-au dus banii cu sacoșele sau, în fine, genți tip sport. Explicația nu stă în picioare, fiindcă nu e singurul personaj care ar fi primit bani în respectivul dosar. Ștefan a recunoscut că s-a folosit de funcția politică, că a vorbit cu ministrul Gabriel Sandu și l-ar fi adus la discuții, dar atât. Mai mult nu a spus sau, cel puțin, așa a reieșit din tot ce a apărut despre dosar. Aici ar putea fi cheia condamnării sale.
* Omul din sistem
Gheorghe Ștefan era singurul politician cu ștaif și activitate dintre cei patru reținuți în dosar. Dumitru Nicolae – Niro, chiar dacă avea o funcție în UNPR, era mai mult o pușculiță și o curea de transmisie pentru cei care doreau diverse afaceri. Așa a și ajuns în Microsoft. Dorin Cocoș reprezenta un grup de oameni de afaceri cu legături în lumea politică și, în plus, mai avea o carte de vizită în care spunea că este căsătorit cu Elena Udrea. Nimeni nu-l considera implicat în actul politic, dar toți considerau că poate influența… lucruri. Gabriel Sandu nu a fost luat în serios de nimeni, a ajuns ministru pentru că era perfect folosibil de partid, după cum s-a dovedit că a și fost în Microsoft. În schimb, Gheorghe Ștefan era din categoria grea a politicii. Șef de organizație județeană, a înțeles rapid că voturile aduc influență și posibilitatea de a bate cu pumnul în masă când e vorba de beneficii.
A făcut din județul Neamț un fief al său și, implicit, al partidului din care făcea parte (indiferent care a fost acesta de-a lungul anilor). A câștigat, fluierând, alegeri după alegeri, și pentru sine, și pentru partid, și pentru alții, și nimeni nu i se putea opune, deoarece și-a creat o mașinărie care funcționa perfect. Chiar și în momentele mai delicate pentru partid, a dat măsura capacității sale organizatorice. Chiar și atunci când USL-ul era în vogă, animalul politic care era Ștefan a câștigat alegeri parțiale în Neamț, cu un personaj, Adrian Rădulescu, care nu avea nicio legătură cu județul, în fața unui Liviu Harbuz care avea de toate.
Examenul cel mai greu l-a dat atunci când, împreună cu Laurențiu Leoreanu, a reușit să o scoată pe Elena Udrea deputat de Neamț, inclusiv prin negocieri cu liderii locali ai USL.
Din acest punct de vedere, postura lui Ștefan era cea mai ingrată. Orice recunoaștere a faptelor ar fi însemnat o catastrofă din punct de vedere politic, lucru care s-a și întâmplat până la urmă. El, ca om politic, a chemat la ordine un ministru, căruia i-a spus (sugerat) că semnarea unui contract ar fi echivalat cu plata datoriei către partid, de a da bani în campanie. Ministrul a marșat, s-a conformat, banii au plecat pe circuit și au ajuns, în proporții diferite, la cei patru sau la intermediarii indicați de aceștia.
Cine era Pinalti să își permită să cheme la ordin un ministru? De ce un ministru a acceptat atât de ușor o asemenea tranzacție?
Pentru că Pinalti era foarte puternic în partid. Pentru că toată lumea era convinsă că are intrare liberă la șeful cel mare și că are aprobare pentru ce face.
De fapt, pare tot mai clar că, de fapt, asta și era miza reținerii lui Ștefan: devoalarea unui sistem cunoscut de toată lumea, pentru care era nevoie de mărturia unui om cu antecedente în a fi crezut. Iar el le avea. Scandalul folcloristelor, cu suspendarea din fotbal pentru o perioadă, după încercarea de a îmbuna niște arbitrii, celebrele ieșiri de genul ”Ti fac io pi tine”, episodul cu bacnotele lipite pe capul lui Axinte, imaginea de om care joacă la poker sume imense și de aranjor de meciuri, toate erau ingrediente suficiente și necesare pentru a-l prezenta pe Ștefan ca pe un tip de politician de care trebuie curățată clasa politică. Dacă s-ar fi și pocăit și ar fi spus cum funcționează sistemul, atunci chiar ar fi fost un spectacol complet.
* Ce putea să spună Ștefan?
Nu este greu să ne închipuim cam ce se aștepta de la el. A spus, în parte, Gabriel Sandu, care nu se aștepta să fie condamnat cu executare și care, din punctul său de vedere, a aruncat bomba: ”Vreau să ne înțelegem foarte clar: nu există ministru în România care să fi ajuns ministru fără să fi fost condiționat să finanțeze partidele! Toți miniștrii au avut obligația să finanțeze partidele și să angajeze oamenii partidelor. Dar, în toată chestia asta, doar unii dintre trebuie să plătim. Gândiți-vă că o campanie pentru alegerile prezidențiale costă 60 de milioane de euro. Nu există niciun partid care să plătească într-un județ mai puțin de un milion de euro pe alegeri parlamentare. De unde sunt acești bani? Toți banii au fost asigurați de fiecare dintre cei care au fost puși pe posturi”.
Fostul ministru a continuat cu devoalarea sistemului, când a vorbit despre angajările făcute pe baza tabelor venite de la șefii filialelor de partid: ”De la tot partidul, venea cu delegație, de la președintele de partid, și fiecare spunea. Se făcea repartiție, pe fiecare funcție; eu primeam notă scrisă de la fiecare președinte de filială. În general, eu am ținut cont și de competențe, de-aia m-am și pus rău cu partidul”.
Dacă declarația ar fi fost făcută de Gheorghe Ștefan, ar fi fost mult mai interesantă, mai credibilă și mai greu de contrazis. Pentru că a fost șef de filială, pentru că a promovat și susținut oameni pe funcții importante, pentru că a avut o poziție importantă în partid. Și pentru că anchetatorii știau deja – dovadă dosarele deschise acum în cazul Vasile Blaga sau Poșta Română – că fostul primar de Piatra Neamț era văzut ca unul dintre principalii finanțatori ai partidului, tocmai de pe urma unor asemenea numiri de oameni în funcții de conducere și, apoi, din negocierea unor contracte.
În dosarul în care este cercetat alături de fostul lider PDL și PNL Vasile Blaga, anchetatorii precizează foarte clar rolul lui Ștefan. În perioada 2011-2012, Gheorghe Ștefan, pe atunci vicepreședinte PDL, l-a informat pe Vasile Blaga asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei, se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma celui de-al treilea suspect în acest dosar, Bruno Horațiu Berdilă, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor. ”Astfel, în perioada 2011-2012, suspectul Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT. În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar, în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei”, se arată în comunicatul DNA.
Trebuie menționat că dosarul care-l privește pe Blaga a explodat doar cu câteva zile înainte de decizia finală în cazul Microsoft, iar în ziua când s-a dat sentința, Ștefan era chemat la audieri la DNA Ploiești. În același dosar, în calitate de martor (deocamdată?) a apărut și Elena Udrea, soția lui Dorin Cocoș, încă deputat de Neamț și fost ministru.
Cam pe aici se găsește cheia condamnării lui Gheorghe Ștefan, un om care a folosit sistemul, l-a preluat și l-a perfecționat. La un moment dat, a crezut, probabil, că este chiar sistemul și asta l-a pierdut.
Valentin BĂLĂNESCU
