La Școala specială Ștefan cel Mare, așa cum era cunoscută în Neamț înainte de a deveni liceu tehnologic, niște oameni speciali încearcă să șlefuiască tineri care nu s-au născut sub zodia norocului. Toți vin din familii cu probleme, sărace până la limita suportabilului, iar unii n-au avut parte de lucrul esențial care i-ar fi ajutat să se simtă acceptați: dragostea părinților. Lumea care îi vede vorbind tare, trecând foarte repede de la o stare la alta și având privirea neprietenoasă, are tendința de a-i evita. Dar comportamentul lor, care poate părea agresiv, este tocmai modul în care cer atenție. Profesorii le dăruiesc atenție în fiecare zi. Sunt ochi și urechi la fiecare dintre ei, la nevoile lor, le pun mâna pe frunte să vadă dacă nu au febră, îi iau în brațe atunci când sunt triști, îi mângâie pe obraz și le zâmbesc când fac lucrurile bine. Și viața curge în ritmul ei, copiii de ieri devin adulți, mulți își găsesc rostul și vin, de câte ori pot, la Școala Ștefan cel Mare, unde au crescut, să-și vadă profesorii și să le spună ce-au mai făcut și cum se descurcă. Sunt mândri când reușesc să-și câștige singuri banii pentru o bucată de pâine și de-a dreptul fericiți când au propriile lor familii. Puține lucruri li se par grele, pentru că toată formarea lor s-a bazat pe credința că ei pot. Ei pot fi normali, ei pot fi prieteni, pot empatiza, se pot bucura, pot găti împreună cele mai minunate deserturi, pot lucra, pot coase, își pot clădi viața, pot iubi și pot fi utili.
* ”La noi e cel mai frumos”
La un an de la modernizarea și dotarea tuturor clădirilor din complex, oricine ar putea paria că lucrările abia s-au încheiat. În condițiile în care mai izbucnesc furii care se descarcă pe obiecte, e remarcabil să nu găsești în toată incinta decât vreo clanță care nu se mai închide bine. În rest, de la sala de sport – singura nefolosită, pentru că a avut nevoie de niște lucrări suplimentare – până la ultima cameră din internat, totul arată impecabil.
Pereții internatului sunt decorați, fiecare cameră e cu paturile făcute și hainele așezate în ordine în dulapuri, băile arată de parcă n-ar fi fost folosite niciodată, cantina – ca și cum ar sta cineva permanent cu mopul în mână și cu găleata de var alături, în caz că se murdărește vreun perete. Bucătăria sclipește de curățenie, iar cămările în care sunt păstrate produsele sunt dotate cu rafturi, pe care borcanele, pungile și cutiile stau ca medicamentele în farmacie.
Sălile în care fetele învață să facă diverse cusături pe etamină sunt decorate cu lucrările lor, la fel și cabinetul unde se produc deja adevărate obiecte decorative, din sfoară împletită meșteșugit. Holurile lucesc, dovadă că se fac eforturi să se păstreze tot ce s-a realizat prin proiectul Consiliului Județean. Toată lumea contribuie la curățenie, conștientă că de aici începe conturarea cărții de vizită a instituției, iar o absolventă, pe care am găsit-o lustruind treptele, ne-a spus mândră: ”Să mai veniți la noi, pentru că la noi e cel mai frumos!”.
* ”Sunt extraordinar de mândră când aud cuvântul «mamă» pe atâtea voci”
Să fii învățător sau profesor este o meserie de uzură prin natura ei. E adevărat, pentru oamenii dedicați, cel mai mult contează satisfacțiile și faptul că au parte de ele la fiecare generație de copii. Ca să lucrezi, însă, ani în șir cu tineri ”speciali”, cum sunt cei de la Ștefan cel Mare, nu poți fi un instructor oarecare, ci un pedagog desăvârșit, care să știe să scoată partea bună a fiecăruia la suprafață.
”Dacă nu-i înțelegi, nu-i iubești și nu ai răbdare cu ei, n-ai ce căuta aici”, spune dna pedagog Elena Ciocârlan.
Fiecare din cei 21 de oameni care se ocupă cu instruirea acestor tineri gândește la fel. Și acționează ca un părinte iertător când se întâmplă ca vreo fată să se întoarcă gravidă după vacanța de vară sau să se iște vreun conflict între băieți.
Sunt realități pe care nimeni nu încearcă să le ascundă, pentru că nu aceasta este soluția. Sunt lucruri care se petrec și la școlile ”normale”, darămite într-un loc în care niciunul dintre elevi nu are intelectul la capacitate deplină, iar unii se află sub tratament psihiatric.
Profesorii au învățat să nu-i condamne pentru greșeli și să nu-i pună la zid, ci să încerce să îndrepte, împreună, lucrurile. Tocmai această relație, sinceră și plină de iubire, se vede la orice pas în școala specială și explică legătura care se creează, puternic, între tinerii de aici și pedagogii lor.
Săptămâna trecută, directoarea Liliana Apachiței, care lucrează din 1997 la Ștefan cel Mare, iar din 1999 conduce instituția, a dat examen pentru funcția pe care o deține. A primit mesaje de susținere, în ziua testului, de la actuali și foști elevi. Multe începeau protocolar cu ”dna director” și se terminau cu ”vă pup mama”. Iar ea este, într-adevăr, mamă pentru toți acești copii.
”Fiecare elev este o poveste”, spune Liliana Apachiței. ”De cele mai multe ori, o poveste tristă, pe care noi trebuie s-o transformăm într-una frumoasă. Ne bucurăm de fiecare dată când cineva merge la olimpiada de arte și meserii și obține rezultate, ne bucurăm când lucrările copiilor noștri sunt apreciate la expoziții, dar ne bucurăm, în egală măsură, când le ies fetelor niște negrese nemaipomenite în laboratorul de alimentație publică și le servesc, la desert, la cantină. Fiecare realizare, oricât ar părea de neimportantă, are rolul ei în evoluția lor. Avem copii care lucrează la Kaufland, la Adridan, la o firmă «Furnicuța» – care se ocupă de curățenie prin blocuri și pe la sedii de societăți – și, cu fiecare viață care-și găsește rostul, cu fiecare om care-și găsește locul, avem confirmarea că munca noastră a rodit. Ne dorim să facem mai mult pentru ei, acum, că avem condiții atât de bune după finalizarea proiectului, pentru care mulțumim de câte ori avem ocazia Consiliului Județean Neamț. Acest proiect le-a schimbat viața vizibil în bine și a trezit în ei dorința de a se ridica la un alt nivel și a păstra tot ce au acum. Intenționăm să facem un atelier protejat pentru absolvenți în domeniul confecțiilor textile, pentru început, deoarece, pentru unii dintre ei, asistența post-profesională este necesară în vederea integrării lor pe piața muncii.Proiectul îl avem, a fost depus la CJ acum câțiva ani, dar nu a fost suficient de bine fundamentat și nu aveam baza materială de care dispunem acum. Finalitatea muncii noastre este integrarea socio-profesională a absolvenților. Este foarte importantă pentru ei. La fel cum sunt importante respectul și iubirea pe le-o dăruim noi, cei care formăm echipa și ne străduim să facem treabă bună. Mie îmi place ceea ce fac și sunt convinsă că nu doar mie. Sunt extraordinar de mândră când aud cuvântul «mamă» pe atâtea voci”.
* Excelență pentru Consiliul Județean
Proiectul de la Ștefan cel Mare a adus Consiliului Județean Neamț ”Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale”, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Galei Premiilor de Excelență în Administrație. Au fost premiate cele mai importante proiecte derulate în acest an de instituțiile publice. Potrivit datelor tehnice făcute publice după primirea premiului de administrația județeană, condusă, la vremea aceea, de Constantin Iacoban, proiectul ”Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Special Ștefan cel Mare” a inclus construirea unei săli de sport de 777 metri pătrați, reabilitarea și modernizarea cantinei, a școlii, a internatului și a centralei termice, amenajarea unui teren de sport exterior, cu suprafața de 510 metri pătrați, amenajarea unui teren de socializare-recreere și joacă în aer liber, cu suprafața de 300 metri pătrați, dotarea cu mobilier a sălilor de clasă, a camerelor de cazare, a sălilor de mese și a bucătăriei, a atelierelor și cabinetelor de specialitate, a sălii de sport și a spațiilor de socializare. Prin proiect, au fost asigurate echipamente IT și softuri specializate, plus materiale de instruire multimedia și programe informatice de gestionare a activității specifice, precum și echipamente speciale de recuperare pentru beneficiarii școlii.
Valoarea totală a proiectului a fost de 25.486.365,96 de lei, din care finanțarea nerambursabilă 19.495.342,07 lei.
Cristina MIRCEA
