Cătălina Tanasă, ofițer de investigarea a fraudelor economice, a trecut de examenul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și va pleca de la Poliția Neamț. O așteaptă încă doi ani de școală, timp în care va fi auditor în justiție, apoi un an în care va fi stagiar și abia după aceea va avea statutul de procuror, spre care a țintit în urmă cu 4 ani.
”Era și cazul să reușesc; după 3 încercări, iată că a patra a fost cu noroc”, ne-a declarat Cătălina Tanasă.
INM a scos 200 de locuri la concurs în acest an, 130 alocate pentru ocuparea funcției de judecător și 70 pentru funcții de procurori. Nu s-au ocupat toate locurile (7 au rămas libere), pentru că examenul (care a constat în probe de verificare a cunoștințelor juridice, test de verificare a raționamentului logic și interviu) a fost, ca în fiecare an, foarte greu. Cătălina Tanasă mai are de susținut doar testul psihologic, de care nu-i este teamă: ”Nu am emoții, doar trebuie să mă liniștesc un pic, pentru că am fost cam agitată în perioada asta, iar acum sunt foarte bucuroasă și nici așa nu e bine, trebuie să ajung la o stare de echilibru”.
Despre Cătălina Tanasă, Mesagerul de Neamț a scris, acum mai bine de un an, iar după apariția textului, colegii și șefii au încurajat-o, inclusiv prin mesaje postate pe site-ul Mesagerul, considerând că profesia de procuror i se potrivește foarte bine. (C.M.)