Ionelei Nistor nu-i dă nimeni 39 de ani. Și nici nu o crede când spune că are un băiat, Ionuț, în vârstă de 20 de ani, și o fată, Oana, de 14 ani. Cu un corp care le-ar face invidioase pe multe domnișoare obsedate de forme și mușchi, Ionela emană modestie și naturalețe. Este singura femeie din Târgu Neamț care practică culturismul. De loc din Pipirig, Ionela trăiește de 13 ani în orașul de la poalele Cetății, împreună cu cei doi copii. A început să practice sportul de performanță pe când avea 29 de ani. Acum, este instructor de fitness și aerobic la Clubul Sportiv Steel Man Târgu Neamț.
* ”Sportul este un mod de viață”
Mărturisește că, de mică, i-a plăcut sportul și că tot ceea ce face în sport o reprezintă. Până a începe să facă sport de performanță, a fost mamă și soție.
”De mică, mi-a plăcut sportul, dar contactul meu direct cu sportul a început la vârsta de 29 de ani. Am început cu antrenamentele de fitness, la o sală de sport privată, de la Casa Culturii Ion Creangă. Ca o ironie a sorții, acum sunt angajată la acest club, ca instructor de fitness și aerobic. Am mers regulat la antrenamente. Observând că practicarea sportului îmi face bine, atât fizic, cât și psihic, am continuat. Anii au trecut și, peste ceva timp, am devenit membru al acestui club. Mergeam aproape zilnic la antrenamente. De 4 ani de zile, colaborez cu acest club. Am avut și am ocazia să pregătesc elevii din acest oraș, care au participat la concursuri interșcolare, unde au avut rezultate bune. Anul trecut, am participat la Campionatul Național Culturism și Fitness de la Sibiu, la categoria «women fizic», unde am obținut locul al II-lea. Anul acesta, în luna octombrie, am participat la același campionat de fitness și am obținut locul V. Am concurat cu fete de 20 de ani și a fost un pic mai greu. Anul viitor, tot la Sibiu, va avea loc Campionatul Mondial de Master și, dacă voi avea sănătate, voi participa la categoria de vârstă peste 35 de ani. Îmi doresc să fac carieră în acest sport. Tot ce fac o fac din suflet. Asta mă reprezintă. Nu mă văd făcând altceva. Până a începe sportul, am fost mamă și soție. Sportul este un mod de viață și văd asta pe propria piele. Te ajută și fizic, și psihic. Părinții să-și îndrume copiii pe calea sportului”.
* ”Arnold este singurul culturist pe care îl admir”
Spune că nu are idoli în sportul practicat, dar îl admiră foarte mult pe Arnold Schwarzenegger, pentru că, din punctul ei de vedere, este un sportiv care a făcut carieră în culturism fără a apela la ”ajutoare” chimice. De asemenea, este mândră să fie singura femeie din Târgu Neamț care se regăsește în culturism. ”Sunt mândră de asta. La 29 de ani am început să practic și culturismul. Mereu mi-a plăcut să fiu atletică și să am un corp bine modelat. Pe parcurs, mi-am dorit mai mult. Nu pot spune că am neapărat un idol în culturism, însă pe Arnold îl admir foarte mult, mai ales prin prisma faptului că s-a dezvoltat fizic în mod natural, nu ca acum, când mulți care practică culturismul apelează la substanțe interzise sau anabolizante. Arnold este un adevărat sportiv. Poate pe Arnold l-aș avea ca model, din punct de vedere al carierei sportive”.
* ”Pe scenă, la competiții, mă simt ca o vedetă”
Chiar dacă satisfacțiile financiare sunt inexistente în acest sport, Ionela se bine când, pe scenă, e admirată, aplaudată și felicitată.
”În timpul liber, sunt mamă și am grijă de cei doi copii ai mei. Încerc să obțin un echilibru între rolul de mamă și cea de sportivă. Dacă ne străduim, putem fi și mame bune, și sportive bune. Dacă aș da timpul înapoi, aș face același lucruri. Chiar îmi pare rău că nu am început sportul de performanță mai devreme. Visul meu a fost să mă văd pe scenă, la marile competiții naționale și chiar internaționale. De abia după 10 ani de sport am reușit să fiu pe o scenă, în cadrul unei competiții. Nimic nu se compară cu aplauzele publicului. Nu particip la competiții neapărat pentru marele premiu. Nu. Sunt bucuroasă că am participat și că am urcat pe scenă. Preț de câteva minute pe scenă, te simți ca o vedetă. Primești aplauze și felicitări. Gândiți-vă că, pentru locul III, primești un premiu în bani în valoare de 100 de lei! În acest sport nu sunt satisfacții financiare. Mi-ar plăcea să particip și la competiții din străinătate. O femeie, dacă știe să se întrețină, poate participa pe la competiții și la vârsta de 40-45 de ani. Dar asta implică multe sacrificii. Sacrificii financiare și personale. E vorba de regim alimentar”.
* ”În acest sport, sunt multe sacrificii”
Ca să ajungă până la acest nivel și, mai ales, pentru a se menține fizic, Ionela depune mari eforturi, atât materiale, cât și fizice. Are un regim alimentar drastic. ”În perioada de dinaintea concursului, cam cu trei luni înainte, fac o pregătire intensă. În fiecare dimineață mă trezesc la ora 7, iar la ora 9 iau micul dejun. Sunt mai multe etape ale regimului alimentar. O să vă dau un exemplu de regim alimentar pe care-l am înainte cu două săptămâni de competiție. După ce mă trezesc dimineața la ora 7, beau, pe stomacul gol, un pahar de limonadă cu apă călduță. Apoi, fac întinderi, abdomene, iar la ora 9 este prima masă: 70 de grame de iaurt 0,1 grăsime; 10 grame de chia, care conține omega, și jumătate de lingură de fulgi de ovăz; patru albușuri de ou fiert și un gălbenuș. La ora 10, trebuie să fiu la antrenamente. La 12,30, iau prânzul: 150 de grame de piept de pui, 100 de grame de salată de varză și trei albușuri de ou fiert. La ora 17, este a treia masă: 150 de grame de salată cu ton, roșii, castravete, apoi iar la sală, iar la ora 21 ultima masă: 150 de grame de salată de țelină, morcov și 150 de grame de pește la grătar. Asta mănânc în fiecare zi timp de două săptămâni înaintea concursului. Este ultima etapă a regimului alimentar. În acest sport, sacrificiile sunt mari, mai ales financiare. Ca să ții un regim alimentar, ai nevoie de bani. Trebuie să-mi asigur suplimente nutritive necesare unei pregătiri în vederea participării la o competiție sportivă. E nevoie de minerale, vitamine, aminoacizi, etc. Astea costă bani. Dacă nu iei aceste suplimente, nu poți avea rezultate bune”.
* ”Am cunoscut multe domnișoare, fete care au un corp ce lasă de dorit pentru vârsta lor. Cred că unul din motivele pentru asta este comoditatea lor. Apoi, lipsa de control în alimentație. Niciodată să nu ne ridicăm de la masă sătui! Poate și mie îmi e poftă de o prăjitură, dar mă abțin. Nu pot și nu am voie. Nu spun că trebuie să fii strict în alimentație, dar… totuși… De pe masa domnișoarelor trebuie să lipsească produsele de fast-food și pâinea, mai ales cea albă. Eu, uneori, cam de două ori pe săptămână, mănânc o felie de pâine neagră sau cu secară”.
De aproximativ un an de zile, s-a apucat și de karate. I-au plăcut, de mică, filmele chinezești și visa să poarte kimono. ”Zilnic, îmi aloc pentru antrenamente cam o oră jumătate. Doar seara. La sală, ca instructor, predau aerobic luni, miercuri și vineri, iar marți și joi predau lecții de fitness. Am elevi doar femei de toate vârstele. Bărbați nu am la sală. Mă bucur că lumea pleacă relaxată de la cursurile mele. Chiar dacă multe eleve de-ale mele vin la cursuri posomorâte, crispate, poate din cauza grijilor cotidiene, la finalul lecției pleacă acasă cu zâmbetul pe buze. Sportul pentru mine a fost și este un refugiu. Sportul m-a ajutat să rămân la suprafață, atunci când valurile vieții erau prea agitate”.
* ”Îmi doresc să fiu remarcată de un sponsor”
”În situația mea de acum, nu pot spune că-mi permit să le ofer copiilor mei traiul pe care-l doresc. Având în vedere că suntem și în Târgu Neamț, unde posibilitățile financiare sunt reduse… Îmi doresc foarte mult să am o casă a mea, unde să trăiesc liniștită, cu copiii mei. Îmi doresc sănătate, putere de muncă, pentru a avea rezultate bune la competiții. Nu am timp de nimic altceva. Sală și acasă. Nu ies nicăieri și nu mă distrez. Îmi doresc să pot fi remarcată de cineva care să mă sponsorizeze, măcar în perioada pregătitoare competițiilor sportive”.
Ciprian Traian STURZU
foto: frcf.ro
Un comentariu
Candva un mare filozof afirma un lucru care inclin sa cred ca o defineste cel mai bine pe Ionela – ,,Trebuie intretinuta vigoarea trupului pentru a pastra pe cea a spiritului,,.Ea a reusit acest lucru in pofida lucrurilor mai putin placute pe care le primim de la viata deseori.Si ptr.ca ea tot a amintit de Arnold voi incheia cu aceste cateva cuvinte spuse chiar de el – ,,Puterea nu e in faptul ca esti campion sau esti celebru.Cand in viata te confrunti cu incercari grele si le depasesti – ACEASTA ESTE PUTEREA,,
Bine a mai spus-o nu credeti?