În Spitalul Județean din Piatra Neamț s-au făcut crime. Astăzi, lăsarea unei persoane fără ajutor se pedepsește penal. ”Înainte” era una dintre metodele de ”construire a societății multilateral dezvoltate”. Au murit sute, poate mii de femei în foile cărora s-a trecut simplu ”stop cardio-respirator” sau ”șoc toxico-septic”. Erau acele femei care n-au acceptat să fie transformate în mașini de făcut copii. Despre ele nu s-a vorbit mai deloc, cum nu s-a vorbit nici despre procurorii – unii în viață și acum – care le-au anchetat până la ultima suflare. Aceste lucruri trebuie spuse, însă, spre știința celor care n-au prins acele vremuri și spre împrospătarea memoriei celor care spun că ”înainte era mai bine”.
* Dușmanii natalității – eliminați fără milă
Pe 26 decembrie 1989, la o zi după executarea soților Ceaușescu, a fost anulat Decretul 770. Era decretul prin care femeile erau obligate să nască cel puțin 4 copii, decretul prin care statul comunist înființase ”instituția maternității”. Aparatul, pus pe picioare de regimul care-și propusese să clădească ”omul nou”, ajunsese să controleze intimitatea și să stabilească nu doar norme la producția agricolă și la extracția de cărbune, ci și la făcut copii.
Decretul 770 a fost promulgat pe 2 octombrie 1966, iar primul articol era scurt și ferm: ”Întreruperea cursului sarcinii este interzisă”. Următorul stabilea situațiile, puține și ”cu totul excepționale”, în care întreruperea sarcinii era autorizată: boli ereditare grave, invalidități fizice sau psihice, stare de pericol iminent pentru viața mamei. Mai aveau voie să avorteze doar femeile trecute de 45 de ani, cele care aveau deja 4 copii și cele care fuseseră violate.
Efectul decretului s-a văzut în vara anului 1967, când natalitatea s-a dublat, iar visul lui Ceaușecu de-a conduce un popor de 30 de milioane de oameni părea că se îndreaptă spre realizare. Până în 1972, s-au născut două milioane de copii, însă, imediat, natalitatea a început să scadă, pentru că, scos din zona medicală, sigură, avortul s-a mutat pe masa din bucătărie, cu călușul în gură, făcut de moașe, măcelari sau… mecanici auto.
Răspunsul regimului a fost prompt și gândit în detaliu. S-a instituit obligativitatea consultului ginecologic periodic în întreprinderi, iar în mecanismul de control au intervenit procurorii și milițienii, cu sarcina de a-i aresta pe cei care le ajutau pe femei să scape de copiii nedoriți. Iar pentru a-i identifica pe ”dușmanii natalității la normă” erau interogate femeile care avortau, multe în stare gravă, cu delir și febră, ținute ore în șir cu hemoragii și infecții, pe o targă, femei de care medicul nu avea voie să se apropie până ce pacientele nu ”mărturiseau”.
O statistică neagră, dar cu certitudine incompletă, vorbește de peste 10.000 de femei care au fost lăsate să moară fiindcă n-au vorbit. În realitate, au fost mult mai multe. Unele chiar nu aveau ce mărturisi, pentru că-și provocaseră singure întreruperea de sarcină, altele n-au vrut să trădeze, în vreme ce o a treia categorie a spus orice nume, din auzite, doar ca să scape.
* ”Singurul care avea curajul să dea procurorul afară era doctorul Huianu”
”Cea mai uzitată metodă era crenguța de oleandru, un arbust ornamental care are substanțe toxice, iar în cel mai rău caz o astfel de manevră producea septicemie”, povestește Vicențiu Martin, care a prins perioada de natalitate obligatorie ca asistent medical, atât în spital, cât și la Stația de salvare. ”Se foloseau, însă, băi cu diverse ceaiuri din plante, medicamente vasodilatatoare, dar și… andreaua, care ducea, adesea, la perforații de uter. Multe femei ajungeau la spital cu infecții grave. Prima mea obligație, când lucram la Salvare, era să iau fătul și să-l pun într-o pungă. Ajungea la medicină legală, unde era examinat, să se stabilească dacă există vreun fel de urme de agresiune și dacă s-a născut viu. Femeia era dusă la triaj, la urgență, unde apărea procurorul și o interoga pe loc, fără să permită vreo manevră medicală. Un interogatoriu putea să dureze și 4-5 ore. Unele erau salvate, dar rămâneau mutilate, pentru că adesea li se scoteau uterul și ovarele, altele mureau. Îmi amintesc de fiica unui fost comandant al Miliției Piatra Neamț, care avea 22 de ani și 2 copii acasă. Era în stare toxico-septică, iar doctorița de gardă striga la ea: «Să spui cine ți-a făcut!». N-a spus și, în două ore, a murit. Mi-a rămas în minte și cazul unei femei care a avortat gemeni. După părerea mea, nu făcuse nimic. Era un avort spontan, cu ruptură de uter și hemoragie masivă. Ea încă mai trăia, am apucat s-o duc la spital, dar a murit imediat. Nu i-au făcut nimic”.
Între frica de a fi considerați ”dușmanii regimului” și dramele care se desfășurau sub ochii lor, medicii au ales să supraviețuiască. Unii afișau un comportament docil față de procurori și milițieni, chiar dacă asta venea în contradicție flagrantă cu jurământul lui Hipocrate, dar făceau tot ce puteau pentru a salva femeile, alții erau de-a dreptul fericiți să-și arate atașamentul față de regim și să participe la interogatorii, cu atitudine de anchetator. ”Singurul care avea curajul să dea procurorul afară era doctorul Huianu. Îi spunea scurt că nu-l interesează partea medicală. Toți știau că doctorul Huianu cântă romanțe la petrecerile lui Ceaușescu de la Nemțișor și credeau că are un ascendent asupra altora. Și el a crezut asta și s-a luat în gură cu Maria Gheorghe. Ea l-a întrebat câte facultăți are. «Două» – a răspuns doctorul. «Ei, ai s-o faci și pe-a treia!». Și i-a fabricat un dosar cu mită și avorturi clandestine. Doctorul a sărit din ambulanță la Tarcău, în timp ce aduceam o gravidă de la Bicaz, a trecut munții și s-a dus la București. Trei zile a făcut antecameră, dar Ceaușescu nu l-a primit. Pe urmă a fost arestat”.
* Orfelinatele pline, ”rebuturile” la Păstrăveni
Creșterea bruscă a natalității a avut multe efecte secundare. Se construiau, cu frenezie, grădinițe și școli în care să fie educați ”decrețeii”, dar, în egală măsură, se umpleau orfelinatele. Copiii erau ținuți în condiții mizere, desculți pe pavimentul rece, îmbrăcați doar cu niște cămășuțe care abia le ajungeau până la genunchi, iar semnalul de chemare la masă – un castron de tablă bătut cu lingura – declanșa lupta pentru supraviețuire. Se năspusteau la mâncare, cu mâinile goale, se împingeau și se băteau între ei. Cine era mai puternic, reușea.
”Rebuturile” erau duse la Păstrăveni, unde era un adevărat centru de exterminare. Copiii cu malformații și cei bolnavi psihic erau așezați pe niște paturi metalice, fără saltele, dezbrăcați, în niște cămăruțe de un metru și jumătate pe doi metri, cu ciment pe jos și un sifon de pardoseală în mijloc. Erau spălați direct cu furtunul cu apă rece, urlau din toate puterile și se înghesuiau toți în colțul în care apa ajungea cel mai puțin. Mureau, lent, în chinuri, sub privirile dezumanizate ale salariaților care tăceau ca să-și păstreze locul de muncă. Cei, puțini, care ajungeau la vârsta majoratului, erau mutați apoi în spitalele de bolnavi cronici.
Și, în timp ce era evident că natalitatea la comandă dă rateuri, medicii aveau obligația să controleze, lunar, salariatele și să raporteze orice sarcină depistată. Se ajungea la scene ridicole, când se adunau doi-trei ginecologi și mergeau la Săvinești, unde lucrau sute de femei, puneau 3 mese obișnuite într-un colț de hală și le ”separau” cu un fel de draperii improvizate dintr-un marterial sintetic, fabricat acolo. Era o umilință în plus, pe care femeile o suportau cu greu, cu ochii în pământ, ajungând să urască medicii care le adresau mereu aceeași întrebare, devenită laitmotiv al fiecărei întâlniri, despre data ultimei menstruații.
* Medici uciși sau spălați pe creier
Nu doar femeile care se sustrăgeau obligației ”patriotice” de a face copii aveau de suferit, ci oricine era inutil sau se opunea regimului. Ambulanțele, bunăoară, aveau cotă de combulstibil – 5 litri pe tură – care ajungeau exact pentru două urgențe. Aveau prioritate gravidele și copiii, vârstnicii nu mai contau. A doua zi, se făcea bilanțul și se raportau, sec, morții la care salvările n-au mai ajuns. De multe ori erau 7 din 10. Au fost alte crime ale regimului, la nivel național cifra estimată fiind de 60.000 de morți. Iarăși, cu posibilitatea ca limitele să fi fost mult mai largi.
În toată atmosfera de teroare, trei medici de la Bisericani, care aveau o stație de transmisiuni, au început să transmită informații despre adevărata stare a lucrurilor din țară la ”Europa liberă” și la ”Vocea Americii”. Au fost descoperiți, însă, și s-au luat măsuri.
”Primul era neurolog și a fost găsit mort, în magazia de lemne de acasă. Era înjunghiat de 11 ori în spate. S-a făcut o așa-zisă anchetă și concluzia a fost că s-a sinucis. Al doilea a fost găsit spânzurat, iar al treilea – un evreu – a scăpat cu vreun an și jumătate de pușcărie. Un alt medic-inspector a participat la un congres la Alba Iulia și a vorbit despre lipsurile din alimentația copilului 0-1 an. După consfătuire, a dispărut din cameră. A fost găsit peste două săptămâni, rătăcind într-un lan de grâu de lângă oraș. Era desculț, cu tălpile umflate și spălat pe creier. Nu și-a mai revenit niciodată. Spălarea creierului se făcea relativ simplu, primele studii apăruseră la dr. Mengele. Se folosea așa-numitul ser al adevărului – scopolamina -, un hipnotic care induce un fel de transă, fără cenzura gândului. Pe acest fond se putea implanta o sugestie de tipul «uiți ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani». Iar dacă omul este bătut și asociază durerea cu sugestia, efectul este dezastruos”.
Cristina MIRCEA
N.red.: Pentru nostalgicii care lăcrimează după ”înainte”, că ”era mai bine”, dar și pentru cei care vor să afle despre fața hâdă a Epocii de Aur, mai multe informații și foto se găsesc aici.
