După nefericita decizie de taxare a intrării/ ieșirii din curtea Spitalului Județean, indiferent de timpul petrecut, am primit informația că, de fapt, intenția conducerii de a fructifica la maximum potențialul de vizitare a unității nu se manifestă doar la barieră, ci și la tot ce mișcă, râul, ramul și, mai ales, biserica din ogradă. Surse din apropierea colegiului de conducere a SJU Piatra Neamț ne-au spus că preacucernicii care păstoresc turma Domnului în incinta Spitalului ar fi fost somați înștiințați că trebuie să plătească utilitățile. Sau lucrări. Sau ceva, orice. În momentul când s-a invocat protocolul de acum vreo 20 de ani, când Mitropolia a primit folosință gratuită a terenului pe care, ulterior, a apărut biserica ”Sf. Spiridon”, tonalitatea cu care au fost expuse cerințele s-a mai înmuiat și s-a ajuns doar la recomandarea ca donațiile de la cutia milei să ajungă la cei de la Paliație din spital.
Asta pentru că tot vine Crăciunul și, nu-i așa, intrăm cu toții în spiritul ”să fim mai buni, mai darnici”.
Este de admirat faptul că managerul Spitalului ia măsuri atât de nepopulare într-o perioadă în care toți politicienii au mare grijă la imagine și la sensibilitățile care ar putea afecta alegătorii. La fel, este de admirat consecvența de care dă dovadă acesta în urmarea crezului ”Prin noi înșine”, mai ales inclusiv la Spitalul Județean. (D.O.)