Ne aflăm pe pământ și privim mișcarea stelelor, strălucirea soarelui, ciclul zi-noapte, în vreme ce pământul, în aparență, nu semișcă. Dar, dacă ne aflăm într-un alt punct de observație, de pildă solar, vom vedea lucrurile complet altfel. Există două puncte de vedere: heliocentric și geocentric. Materialiștii au adoptat punctul de vedere geocentric, adică tot ceea ce privește pământul, bogăția, abundența. Inițiații au sesizat faptul că, privind astfel lucrurile, se pot înșela. Ei au punctul de vedere heliocentric, punctul de vedere solar, adică cel conform căruia pământul este acela care se deplasează și se află în continuă schimbare. Iată două filosofii opuse: una pământeană, alta inițiatică. De aici ne vin toate diferențele, interpretările, explicațiile.
* Berbec
Luna Nouă din 30 octombrie a deschis calea veniturilor realizate ușor. Această fază lunară a luminat Casa cardurilor de credit, a împrumuturilor pentru studenți, a asigurărilor, a moștenirilor, a pensiilor alimentare. Berbecii vor simți acest lucru în primele trei săptămâni din noiembrie. Luna Nouă a deschis calea negocierilor fructuoase pentru Berbeci. Aceasta, coroborat cu faptul că Marte mai este în Casa onorurilor, a premiilor, până pe 8 noiembrie, oferă nativilor suficiente condiții pentru a-și pregăti viitorul profesional pentru următoarele 2 luni.
Marte, în Vărsător din 8 noiembrie, aduce Berbecilor o mulțime de întâlniri fructuoase, dar epuizante pentru ei. Vor apărea și prieteni ”scoși de la naftalină”, care vor dinamiza viața Berbecilor.
* Taur
Luna Nouă din 30 octombrie va fi în Scorpion în această perioadă, în Casa parteneriatelor Taurilor. Nativii își pot face planuri de Crăciun împreună cu partenerul lor actual.
Neptun se află într-un unghi benefic cu această Lună Nouă, precum și cu Primul Pătrar din 7 noiembrie, descătușând sentimentele profunde de dragoste ale Taurilor.
Marte, în Vărsător din 8 noiembrie, oferă Taurilor posibilitatea unei cariere de succes, o schimbare fundamentală a vieții nativilor datorită, în principal, locului de muncă. Casa succesului, a realizărilor profesionale și personale a Taurilor este sub tensiune acum, o tensiune binefăcătoare pentru nativi.
Venus și Uranus oferă, pe 4 noiembrie, o surpriză plăcută financiar pentru Tauri.
* Gemeni
Neptun se află în tranzit prin punctul forte al Gemenilor în aceste zile. Neptun își completează ”oferta”, datorită prezenței Lunii Noi. Gemenii beneficiază de ajutorul presei, al mass-mediei în ceea ce privește publicitatea, promovarea realizărilor personale, dar și a imaginii care, poate, a avut de suferit până acum.
Cheltuielile Gemenilor vor avea tendința să se transforme în profit din 8 noiembrie, odată ce Marte va intra în Vărsător. Venus și Uranus, pe 5 noiembrie, traversează Casa parteneriatelor Gemenilor, legând aceasta de Casa prieteniei nativilor. Un weekend plăcut alături de persoana iubită; Gemenii singuri vor primi o invitație neașteptată de la cineva de care sunt atrași.
* Rac
Romantismul se află la el acasă în primele zece zile ale lui noiembrie. Racii au în ajutor efectele Lunii Noi în Scorpion, dar și pe Neptun, care este sincronizat frumos cu astrul nopții.
Neptun ajută și autorii, scriitorii, muzicienii nativi din Rac în această perioadă. Profesorii zodiei reușesc să redacteze o lucrare interesantă, originală, iar cei care lucrează în comerțul exterior vor avea inspirație în domeniul afacerilor internaționale.
O perioadă specială pentru Raci este 5-6 noiembrie, atunci când Venus și Uranus aduc nativilor un partener intrigant, dar foarte plăcut.
Marte se mută în Vărsător, în Casa finanțelor nativilor, din 8 noiembrie, aducând cheltuieli consistente pentru Raci.
* Leu
Prima parte a lunii noiembrie aduce nativilor noutăți legate de originea lor, legate de proprietăți ce le-au fost luate cu mult timp în urmă. Efectele Lunii Noi din 30 octombrie sunt puternice, oferind Leilor posibilitatea de a alege ce doresc să realizeze în viață.
Neptun aduce oportunități de finanțare pentru Lei. Mulți dintre nativi vor alege să realizeze unele renovări ale locuinței cu acești bani.
Venus în Săgetător, în Casa iubirii adevărate a Leilor până în 11 noiembrie, îi ajută pe nativi să trăiască dragostea așa cum nu au mai făcut-o până acum.
Marte, în Vărsător din 8 noiembrie, pune accent pe relațiile de la locul de muncă ale nativilor, pe colaborare, pe succes.
* Fecioară
Călătoriile pe distanțe scurte par să fie imperioase în prima decadă a lui noiembrie. Luna Nouă, în Scorpion din 30 octombrie, îi cam zăpăcește pe nativi, dar în sens benefic. Aceștia se deplasează având speranța, inconștientă, că își vor afla perechea. Neptun răsare, și el, alături de Lună în Casa parteneriatelor Fecioarelor. Nativii pot întâlni un colaborator manager, scriitor, decan, editor pe cinste, care, cu un pic de inspirație, va aduce succesul pentru toată lumea.
Marte intră în Vărsător din 8 noiembrie, generând o mulțime de proiecte, de idei inovatoare. Toate acestea vor constitui o sursă de venit importantă pentru Fecioare.
* Balanță
Noiembrie este o lună puternic pozitivă, iar acest fapt se răsfrânge și asupra nativilor. Nevoile personale ale Balanțelor ar trebuie puse înaintea celor profesionale în această perioadă. Casa venitului obținut a fost luminată de Luna Nouă din 30 octombrie, astfel că Balanțele au șanse mari să câștige mai mulți bani.
Pe 8 noiembrie, Marte se mută în Casa locuinței, a casei nativilor. Energia nativilor îi epuizează pe cei din familia lor, dar și aduce plus-valoare. Jupiter traversează Balanța până pe 10 octombrie 2017, astfel că nativii își pot planifica o serie de activități de amploare. Ajutorul lui Jupiter este neprețuit în astfel de cazuri.
* Scorpion
Luna Nouă, în Scorpion din 30 octombrie, oferă nativilor să alerge după împlinirea unei dorințe dragi lor. Dacă își propun acest lucru, Scorpionii nu pot fi opriți, împiedicați să își atingă scopul.
Trigonul format din Soare, Mercur și Neptun, la începutul lui noiembrie, dă posibilitatea nativilor să se bucure de schimbarea din viața lor, pe care o așteaptă de mult timp. Se pare că mareea vieții aduce pentru nativi multe elemente de noutate. Neptun traversează Casa dragostei adevărate la începutul lui noiembrie, astfel că Scorpionii au mari șanse să găsească dragostea adevărată în această lună.
Marte, în Vărsător din noiembrie, pune accent pe casă, proprietăți și familie.
* Săgetător
Bilanțul anului trecut, precum și planurile pentru anul viitor sunt bine de făcut în prima decadă a lui noiembrie. Luna Nouă din 30 octombrie, precum și prezența lui Neptun favorizează Săgetătorilor o atitudine obiectivă față de realizările lor, dar și față de ceea ce își propun.
Nativii care lucrează în domeniul artistic îl au de partea lor pe Marte, care își începe călătoria prin Vărsător o dată cu 8 noiembrie. Condițiile astrale îi împing pe nativi către realizarea unui proiect costisitor. Acesta, odată finalizat, va aduce recunoaștere Săgetătorilor care l-au realizat. Această recunoaștere este mai importantă decât banii.
Marte în Vărsător va lumina Casa comunicațiilor Săgetătorilor. Cei care lucrează în PR, publicitate, vor printre cei mai avantajați.
* Capricorn
Sociabilitatea este cuvântul definitoriu pentru Capricorni în această perioadă. Luna Nouă, în Scorpion din 30 octombrie, produce efectele descrise în prima decadă a lui noiembrie. Imprevizibilul Neptun se alătură astrului nopții, astfel că nativii pot folosi aceste zile pentru a-și vizita prietenii, chiar pentru a trăi o aventură cu persoane necunoscute.
Marte, în Vărsător din 8 noiembrie, aduce o creștere a cheltuielilor pentru Capricorni. Multe dintre acestea vor fi făcute de nativi pentru propria lor plăcere, pentru a se alinta.
Marte este coordonatorul natural al Casei de acasă a Capricornilor, astfel că nativii vor îndrepta o serie de investiții către copii, locuință, partenerul de viață.
* Vărsător
Cariera Vărsătorilor este pe cale să atingă noi culmi de succes în prima decadă a lui noiembrie. Luna Nouă, din 30 octombrie, în Scorpion, influențează diferit zodiile, dar pentru Vărsători aduce cele mai mari șanse în domeniul succesului profesional.
Uranus se întâlnește cu Venus pe 4 noiembrie, aruncând peste weekendul din 5-6 noiembrie dragoste. Aceste zile trebuie fructificate de nativi așa cum au fost pregătite de astre.
Marte intră în semnul nativilor din Vărsător, din 8 noiembrie, oferind acestora ocazia să ia o decizie importantă în viața lor.
Pasiunea de care dau dovadă nativii în aceste zile atrage o mulțime de susținători ai Vărsătorilor alături de ei.
* Pești
Casa oamenilor străini a Peștilor a fost luminată de Luna Nouă, în Scorpion din 30 octombrie. Precizăm că efectele vor fi în prima decadă a lunii noiembrie, astfel că Peștii, ajutați și de Neptun, se pot aștepta la întâlniri imprevizibile, dar benefice pentru ei. Neptun, coordonatorul lor, oferă condiții pentru descătușarea creativității Peștilor.
Soarele și Pluton se întâlnesc pe 7 noiembrie, aducând în calea nativilor o persoană importantă, un VIP.
Marte, în Vărsător din 8 noiembrie, îi înconjoară pe Pești cu prieteni, cu dovezi de dragoste din partea acestora. Unele cheltuieli, aduse de Marte în Vărsător, vor fi suportate de prietenii nativilor, fără mare efort.