Asociația de părinți din Colegiul Petru-Rareș a obținut ”binecuvântare” din partea ISU Neamț să organizeze balul bobocilor în Sala Polivalentă. Un bal atipic, dacă e să ne uităm pe documente. Pentru că 1100 de participanți sunt ”autorizați” să stea în tribune, cu bilete achiziționate, și să se uite, ca la spectacol la cele 150 de persoane, care vor sta, tot autorizat, pe suprafața de joc. Sau, poate, activitatea va include rotații atent planificate între categoriile de participanți din tribune și cei de pe suprafața de joc și cineva va sta să-i numere pe cei care coboară din tribune pe teren, la dans, si cei care urcă la pauză, astfel încât să se respecte, la nivel de detaliu, numărul de persoane autorizat de ISU.
Așadar, ISU dixit:”Prin documentația prezentată de organizator se stabilește că la nivelul terenului de joc vor fi 150 de persoane, iar în tribună 1100 persoane. Această propunere se situează sub nivelul maxim admis comunicat de instituția noastră organizatorului: 630 de persoane la nivelul terenului de joc și 1577 persoane în tribună. Considerăm că este relevant să menționăm că gabaritele căilor de evacuare a întregii Săli Polivalente sunt proiectate pentru evacuarea unui număr total de 3519 persoane.
Documentația prezentată de organizator include și un Plan de organizare a evacuării utilizatorilor care detaliază modul de organizare a evacuării. Astfel vor fi angrenați și un număr de 15 angajați ai unui operator economic specializat în furnizarea serviciilor de pază/securitate evenimente. Cadrul tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, desemnat de organizator, va asigura instruirea personalului menționat anterior, premergător desfășurării evenimentului.
În cazul în care se impune evacuarea, se va opri programul desfășurat, se va pune funcțiune iluminatul normal în locurile în care programul se desfășoară cu lumină obscură, iar prin instalația de sonorizare aferentă evenimentului vor fi transmise instrucțiuni pentru public. Pentru evacuare vor fi urmate căile de evacuare ale Sălii Polivalente, urmărindu-se semnalistica specifică”.
În autorizația de securitate la incendiu, emisă de același ISU Neamț, pentru Sala Polivalentă, în ianuarie 2016, ia în calcul ”prezența simultană a unui număr maxim de 40 de persoane (echipa de joc, staff, arbitri etc)”, dar se menționează că gabaritele căilor de evacuare aferente terenului asigură evacuarea în siguranță a unui număr de 630 de persoane. Deci 150 pe teren este o cifră care se înscrie în parametrii de siguranță aprobați. Chiar dacă – așa cum precizează administratorul clădirii (Locativserv SRL), ”în incinta acestei săli sunt materiale inflamabile: mochetă, huse scaun, parchet”.
Balul Bobocilor de la Colegiul Național Petru Rareș ridică, din nou, câteva probleme de fond. Prima, că nu există prea multe posibilități unde să poți organiza ceva similar pentru mai multe persoane. A doua, că există o birocrație cruntă, făcută parcă special pentru a descuraja orice inițiativă. Iar în momentul în care o asemnea activitate începe nu cu autorizarea ei ci cu vânzarea de bilete, te poți întreba dacă chiar autorizarea în sine a fost făcută sub presiune și în felul acesta activitatea a fost pusă între limitele legii. ( V.B.)