Lumea politică s-a inflamat, iarăși. Turnirul electoral bate la ușă și nu e bine să te prindă mersul la urne în papuci de casă, dacă ești furnicat de pofte politice. În consecință, ”la arme!”, tovarăși, pentru împlinirea mărețelor vise!
Electoratul se cucerește din ce în ce mai greu. Absenteismul e din ce în ce mai mare.
* Amintiri cu Banduly
Cum au luptat înaintașii noștri pentru libertate și democrație? Vă răspund cu un exemplu din cetatea noastră de scaun, Piatra Neamț.
Cu ceva ani în urmă, tot în vremuri de alegeri generale, o gazetă pietreană a prezentat cititorilor săi fideli o poză ”bombă”, care a declanșat mari valuri. Eroii fotografiei: un bărbat cu un picior amputat, stând resemnat într-un cărucior cu rotile, și o Doamnă distinsă, îmbrățișându-l cu privirea pe suferind. Celebrul cuplu a fost imortalizat ziua în amiaza mare pe str. Petru Rareș (fost V.I. Lenin). Emoționant, nu?
Bolnavul din cărucior chiar era suferind. Se numea Titi Buzdugan și era strungar la I.M.S. Ceahlăul din Piatra. Toată viața a muncit și a făcut sport – fotbal, ciclism, înot -, până când destinul l-a lovit în plin. Noi, colegii lui de hârjoană, l-am poreclit Banduly și așa a plecat dincolo. Despre Doamna care s-a oprit să se pozeze cu ”ăl din căruciorul de handicapat”, nu putem oferi prea multe date. E persoană importantă, a ocupat multe jilțuri înalte, avea nevoie de capital politic. Candida la funcția de senator, deci trebuia să fie aproape de oamenii cu necazuri. A fost, dar n-a convins pe nimeni și a căzut la alegeri cu succes, că, deh!, nu toți câștigă la 6 din 49.
Nici nostimada cu Banduly nu s-a terminat. Toată viața, tovarășul nostru din copilărie din mahalaua Precista a pretins că a fost botezat de mareșalul Antonescu. Explicațiile lui? Destul de plauzibile.
În vara lui ’41, când Armata Română a trecut Prutul, să aducă acasă provinciile românești furate de ruși, printre soldații noștri se afla și tatăl lui Banduly. Acoperindu-se de glorie pe câmpul de luptă, a fost decorat chiar de mareșalul Antonescu. Au stat și de vorbă: ”Cum te cheamă, soldat?”. ”Buzdugan Constantin, dle mareșal!”. ”De unde ești?”. ”Din Piatra Neamț!”. ”Ce dorință să-ți îndeplinesc?”. La această întrebare toți soldații decorați cereau o permisie acasă de o săptămână. Soldatul Buzdugan a cerut altceva: ”D-le mareșal, mi-a născut soția un băiat, vă rog să-l botezați dumneavoastră!”. ”Se aprobă, soldat!”.
Un ofițer superior din anturajul mareșalului a venit la Piatra și a oficiat botezul în Sala Tribunalului din târg, în prezența tuturor oficialităților. Mareșalul și-a respectat cuvântul dat pe front soldatului. La terminarea războiului, întors la vatră, soldatul evreu a fost arestat pentru a luptat în Est și pentru că era țărănist. Întrebat de anchetatori de ce a simpatizat cu PNȚ, acuzatul a răspuns tranșant: ”Țăranul este cel mai român dintre românii din România!”. Mă îndoiesc că politicienii de astăzi știu să motiveze de ce fac parte din partidul X, Y sau Z. Probabil de aceea cei mulți și necăjiți văd în orice politician un individ pus numai pe căpătuială, care se gândește numai la buzunarul propriu și familionul său. Sătenii mai trăsniți îi numesc pe majoritatea candidaților de la alegeri: ”buruieni, bufoni politici, politicienii de mucava”.
De fapt, politicienii n-au făcut niciodată o impresie bună. Cu un secol în urmă, P.P. Carp întreba guvernanții: ”Domnilor, ce ne trebuie cultură? Caractere, cinste?”. Și continua mucalit: ”Hoțul hoților, escrocul escrocilor, coruptul corupților poate intra oricând în Guvern, dacă un cutărică zice că-i cinstit”. Altfel spus, am completa noi astăzi, dacă i se face campanie electorală ca la carte.
* Minciuna politică
Ne-am învățat cu minciuna, ca țiganul cu scânteia. Am plutit în minciună 50 de ani, nu am scăpat de ea nici după Revoluție. Trăim într-o societate în care minciuna tronează cu nerușinare. Progeniturile noastre ne mint ca să scape de cafteala părintească. Chefliii își mint nenorocitele de consoarte, ca să nu fie cicăliți că au venit acasă mangă, în crucea nopții. Acuzații din boxă nu recunosc în fața instanțelor că și-au cotonogit nevestele, soacrele sau plozii care le-au ieșit în cale.
Capitolul ”minciuni politice” e dificil de tratat. Sunt extrem de multe, evident, minciuni. Promisiunile electorale făcute de puzderia candidaților din anii ’90, ’92, ’96, 2000 sunt edificatoare în acest sens. Cum aleșii noștri nu s-au spetit muncind pentru prosperitatea țării și bunăstarea celor mulți, vorbele lor au rămas simple gogorițe, vrăjeli electorale. În ’92, nea Nelu de la Cotroceni a promis 1 milion de locuri de muncă și, alături de PDSR, s-a erijat în apărător al săracilor împotriva bogaților. Și-au respectat promisiunile simplu, râzând în dreapta și stânga, la toate ieșirile în teren. Iar zâmbetul președintelui de atunci? Cam așa: ”Vă iubesc, măi dragă și să ne vedem sănătoși la viitoarele alegeri”. Și am ajuns. Cu cei 15.000 de specialiști a rămas ca-n tren. Nu ne mai putem încrede în ”De acum înainte nu va mai fi sacrificat poporul, ci conducătorii”, asta e SF.
Decepționați de situația actuală, tot mai mulți români aseamănă politica cu o femeie de moravuri ușoare. Atenție!, nu confundați politicienii mari, de prestigiu, cu politicienii de doi bani. Chestiile de tipul ”pleacă ai noștri, vin ai noștri” sau ”la vremuri noi, tot noi” au cam îngrețoșat electoratul actual. Și creșterea numerică a candidaților pentru fotoliile Parlamentului a provocat discuții aprinse. Unii numesc această buluceală o democrație de admirat, alții infantilism politic. Cine are dreptate? În timp ce marile națiuni ale lumii au maximum două-trei partide, republican, democrat sau conservator, noi, mioriticii, punem de un partid pe fiecare scară de bloc. Motivul: dorința de căpătuire. Patriotismul și naționalismul s-au ofilit, total, definitiv. Cuvântul ”politică” produce indigestie românilor adevărați. Venit din Țara lui Pericle, din îndepărtata antichitate, ”polis” înseamnă cetate, oraș, iar ”logos” – știință. Politica a fost definită în fel și chip. Democrit spunea, la vremea lui, că ”nu era artă mai frumoasă decât cea politică”. Și avea perfectă dreptate. Xenofon, un alt gigant al antichității, considera politichia drept: ”cunoașterea a aceea ce trebuie știut – sau mai exact – a ceea ce trebuie să fii pentru a administra și a guverna bine”. Ați reținut? Pentru a guverna bine.
Dacă analizăm cei 26 de ani de libertate și democrație, constatăm că toate guvernele au promis poporenilor o viață ”ca afară” și n-am realizat nimic. Viața e istorică și ireversibilă. Vrem, nu vrem, din 4 în 4 ani mergem la urne să alegem grâul de neghină, să deosebim delicvenții de oamenii de onoare. Din păcate, noi ștampilăm, nu alegem. Vă mai amintiți, la Piatra Neamț, după Revoluție, s-a ales un primar fesenist, nici măcat nu era băștinaș. M-am întrebat atunci, mă întreb și acum, chiar dacă nu se găsește un român adevărat, local, care să-și iubească baștina și concetățenii? Se pare că răspunsul e afirmativ. Ce rușine!
După ’90, ’92, ’96, greșelile politicienilor noștri au fost cam aceleași: declarații mincinoase, incapacitatea parțială sau totală, promisiuni fără acoperire și dezbaterea unor evenimente total nesemnificative (v. ”cazul” ursului împușcat în Sibiu). Nu se discută nimic despre economia țării, despre recolta României care putrezește pe câmpuri, despre inundațiile de la Galați. Așa-i românul ajuns în fruntea bucatelor naționale…
Se apropie furtuna electorală. Partidele politice colindă prin județe. Liderii cerșesc voturi de la electoratul religios, rural și urban. Ascultă poporul ca să-i afle necazurile, dorințele neîmplinite de ani și ani. Plâng de mila pensionarilor care se târâie de la o farmacie la alta. Nu mai sunt trimiși pe banchiză, ca la eschimoși. Mai întâi să voteze, apoi mai vedem. Sunt anunțați oaspeți dragi și la Piatra Neamț. Ce ne vor spune nouă, nemțenilor? Ce am mai auzit de un sfert de veac: ”O să fie bine țării și tot românul o să prospere”. După 11 decembrie, economia românească va prospera fără respirație artificială. Sub ce partid se va întâmpla minunea? Asta-i bună! ”Sub partidul nostru, madam Trahanache!”. ”Adică, dumneata, nenea Zaharia, noi și ai noștri”. E timpul deja să benchetuim după atâta politică, făcută la botu’ calului prin cele iarmaroace și târguri săptămânale. Ce se va întâmpla cu Pristanda după alegeri? Se descurcă, nu-i bai: ”Dacă nu curge, pică”. Așa a fost dintotdeauna, de la ’48 încoace. Curat murdar! Ne-am ars! Trăiască iarna care ne aduce alegerile!
Prof. Dumitru RUSU
