Într-un interviu acordat Mesagerului, în primăvară, sub titlul „Scriitorii nu se cunosc între ei”, Violeta Lăcătușu spunea «Dar scriitorii nu se cunosc între ei. Romanele apar într-o arie anumită, câțiva prind editurile mari, iar restul… Plus că, deși s-au produs destule surprize cu scriitorii din provincie, provincia încă e privită cu rezervă, un buletin de București încă pare să dea o valoare ”ab initio”. La ”Daria”am muncit patru ani, vă vine să credeți? Este cartea luptei unei femei cu ea însăși și am scris-o abordând, pe lângă construcția firului narativ, și niște răsturnări de situație și, mai ales, am fost atentă la construcția romanului. El se bazează pe întâmplări reale, dar, în afară de vreo patru scene și aproape un capitol, este ficțiune.»
A fost, probabil, o premoniție când, din toată opera, scriitoarea s-a referit strict la romanul ”Daria”, fiindcă, iată, munca i-a fost recunoscută și răsplătită.
În prezența întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor din România, în frunte cu președintele uniunii, academicianul Nicolae Manolescu, vineri, 4 noiembrie 2016, la Casa cu absidă din Iași, a avut loc festivitatea de acordare a Premiilor Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România. Au fost prezenți, printre alții, și Mircea Cărtărăscu, Ana Blandiana, Ovidiu Genaru. Juriul din acest an a fost format din criticii literari Vasile Spiridon – președinte, Ioan Holban și Cristian Livescu.
Premiul pentru cartea de proză a fost acordat doamnei Violeta Lăcătușu pentru romanul ”Daria”. Criticul, scriitorul și editorul Cristian Livescu apreciază că «este primul premiu pentru proză care ajunge la Roman în ultimile decenii. Pentru un roman bine elaborat, bine scris. ”Daria” este realmente o reușită în cariera literară a autoarei. Dorința de a construi personaje feminine de paletă densă o aseamănă cu Hortensia Papadat Bengescu, dar și cu Gabriela Adameșteanu, scriitoare de înalt rafinament, cărora alăturarea Violetei Lăcătușu cu noul său roman, nu reprezintă nicio exagerare».
Violeta Lăcătușu a debutat publicistic în anul 1985, în revista Cronica, cu eseul „Mitul orfic în poezia lui Lucian Blaga”. Debutul editorial și l-a făcut în anul 1999, cu romanul Simurgul, apărut la Editura Junimea din Iași.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Violeta Lăcătușu, este și autoarea volumelor: Inițiere astrală (2003), Imprevizibilul este săgeata destinului (2004), Să crezi în imposibil (2008), Prin universul holografic (2012). De asemenea, a publicat eseuri, poezie și proză în revistele Convorbiri literare, Cronica, Analele Universității Al. I. Cuza, Antiteze.
Felicitată de noi cu prilejul premiului obținut, scriitoarea Violeta Lăcătușu ne-a declarat, cu sinceritatea ei deconcertantă: «De data asta, n-am mai avut emoții. M-am ambiționat, fiindcă era Manolescu de față și am zis ”ori acum ori niciodată!”. Totul s-a petrecut într-o atmosferă cu totul rafinată și academică… A fost oarecum copleșitor, un eveniment extraordinar pentru mine, un marcaj foarte solid în biografia mea. Sunt copleșită încă de surpriză, încă nu mi-am revenit…, dar sigur că sunt foarte fericită de această recunoaștere a muncii mele. Am muncit foarte mult la cartea asta, v-am spus și în interviul acela… și țin la ea pe măsură. Nu pot să nu mă bucur că și alții – și nu oricine – au apreciat-o.»
Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România a acordat și două premii speciale, pentru întreaga activitate literară de până acum, scriitorului și criticului Cristian Livescu și poetului Radu Florescu.
Din punct de vedere al literaturii, pentru nemțeni sfârșitul săptămânii a fost mai mult decât fast. Sâmbătă, 5 noiembrie, la Muzeul Hogaș din Piatra Neamț, s-a derulat a 46-a ediție a manifestării intitulate ”Sadoveniana”, manifestare organizată de reprezentanța Neamț a Uniunii Scriitorilor din România și Societatea Scriitorilor din județul Neamț. Cu acest prilej, s-a acordat Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului 2015 scriitorului Constantin Munteanu, pentru romanul (în două volume) Stăpânul licuricilor. (D.A.)