În cultura tradițională românească, spiritele defuncților se manifestă printre cei vii, în perioada marcată de zilele de ajun a două sărbători mari: Sf. Gheorghe (22 aprilie) și Sf. Dumitru (25 octombrie). Perioada de maximă activitate este în ajunul Sf. Andrei (29 noiembrie), moment care marchează și începutul sezonului rece.
În această noapte, spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie la hotare, răspântii de drumuri și prin alte locuri necurate, folosindu-se de limbile de meliță și coasele furate din gospodăriile oamenilor. Duelurile lor durează până la cântatul cocoșilor, când spațiul se purifică și strigoii se întorc la locul lor.
Unii strigoi pot ataca oamenii, sugând sângele celor care nu au grijă să ungă cu usturoi cercevelele ferestrelor, ușa și hornul. Pentru a fi protejați, oamenii se ungeau cu usturoi și pe corp sau pe frunte, în piept, pe spate și pe la încheieturi.
* Strigoii de altădată
În lumea satelor de altădată, existau mai multe tipuri de ființe mitologice denumite cu termenul de ”strigoi”. Despre aceștia, se credea că provin, pe de o parte, din oameni predestinați, numiți strigoii vii sau predestinați, iar pe de altă parte, din morți cu un comportament aberant. Aceștia erau denumiți strigoi morți sau strigoi prin accident. O categorie aparte o constituie pricolicii, strigoi caracterizați de capacitatea de a se metamorfoza în animale.
În societatea tradițională, strigoii sunt temuți, deoarece ei acționează ca inamici ai fertilității, afectând belșugul culturilor agricole și aducând boli, atât animalelor din gospodărie, cât și oamenilor.
Babele descântătoare de altădată aveau alcătuită și o clasificare a acestor ființe. Astfel, strigoii puteau proveni din copii concepuți la sărbători mari sau în zilele de ajun, din copii născuți din mame care au făcut farmece sau au furat în timpul sarcinii, din copii ai căror părinți care au fost veri sau frați, copii lepădați sau abandonați, nebotezați sau nelegitimi, copii născuți prin tufe, din copii înțărcați care sug din nou, fără știrea mamei sau care plâng în timpul sarcinii, din cel de-al 7-lea sau cel de-al 12-lea copil de același sex sau din frați născuți în aceeași lună.
Pricolicii erau caracterizați de capacitatea de a se transforma în animale, respectiv în lup sau câine, voluntar sau involuntar, respectiv în timpul somnului. Existau credințe care atribuiau pricolicilor puterea de a seca fântânile, capacitatea de a lua mana animalelor sau de a speria copiii.
* Protecții împotriva strigoilor
Pentru a proteja casa, gospodăria și pe membrii familiei de acțiunea malefică a strigoilor, se recurgea la o serie de acte și gesturi magice, mai ales din partea femeilor. Substanțele cu cea mai mare eficiență erau usturoiul, sarea sau semințele de mac.
Ușile și ferestrele se ungeau cu usturoi, iar la vitele de parte bărbătească se lipea, pe cornul din dreapta, o cruce de ceară, pentru a fi feriți de acțiunea strigoilor.
În această noapte, femeile înconjurau vitele cu semințe de mac, după mersul soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele și strigoaicele care le pot lua mana laptelui.
Femeile mergeau cu două lumânări și un colac la biserică. Una dintre lumânări era adusă acasă și, cu ea aprinsă, se făcea un ocol al curții și oborului vitelor, spre a fi ferite de animalele sălbatice și de boli.
Pentru ca vitele să fie protejate de acțiunile răuvoitoare, se făcea un drob de sare, care se descânta și apoi se îngropa sub pragul ușii staulului. Acest drob de sare se scotea la Sf. Gheorghe și se amesteca în porumbul sau în tărâțele care se dădeau de mâncare la vite, spre a fi ferite de farmece și vrăjitorii.
