”Și bate clopotul
La Alba în cetate,
Chemând Românul
La ceas de rugă,
Crez și pietate,
Vestind în patru zări
C-avem, de-a pururi,
Un ideal – UNIREA,
Un tricolor
Și-o gardă
La drapel – OȘTIREA” – Constantin Costandache
”Pe-al nostru steag e scris UNIRE!”. La ceas aniversar, românii rostesc vorbe mari, tonice, precum: ”Suntem aici dintotdeauna!”, ”Suntem nepoți de daci și de romani!”, ”Ardealul e acuma România!”, ”Alba-Iulia este cetatea de scaun a sufletului românesc”… Exagerări? Nicidecum.
În fiecare an, la Alba-Iulia, în prima zi de decembrie, glasul de bronz al clopotului a răsunat din nou, solemn, ca un orologiu al istoriei noastre, măsurând încă un an – al nouăzeci și optulea – al împlinirii celui mai scump ideal al românilor – MAREA UNIRE. Reverberând în cele patru zări, glasul său s-a îngemănat cu cel al clopotelor din turnurile cetății lui Bucur, Vlad și Brâncoveanu, din turnurile Sucevei Marelui și Sfântului Ștefan, din cele ale Hunedoarei lui Iancu, din cetățile ce străjuiesc țărmul stâng al Pontului Euxin…
La unison, chemării solemne i-a răspuns ecoul din milioane de piepturi cu inimă românească, precum un singur și uriaș glas al conștiinței de sine ce este emanația unei națiuni, a unui popor de același sânge și aceeași plămadă.
Glasul de bronz al clopotului din Alba-Iulia a răzbătut dincolo de fruntariile desenate de vremuri, dincolo de Prut, de Dunăre, de Ocean, până departe, oriunde în lumea asta unde se găsesc teritorii de același blagoslovit trunchi de neam vechi și vorbitori ai aceleiași limbi strămoșești.
Zvonul său a trecut și dincolo de fruntariile timpului și atâția eroi și martiri ai luptei noastre pentru supraviețuire în vatra străbunilor au tresărit de sub zăpezi imaculate, cernute blând, în același început de iarnă, peste morminte știute și neștiute.
Sub drapelele lor, vegheate de vulturii strămoșeștilor legiuni romane, ostașii țării au adus în această zi de sărbătoare, omagiul lor sobru, cinstit și sincer înaintașilor eroi, de la care iau nemuritor exemplu de strajă mereu trează a unui simbol – TRICOLORUL – și a unui ideal – UNIREA. Evident, MAREA UNIRE. ROMÂNIA MARE!
Căci așa cum vecinii, prieteni și neprieteni, s-au convins, prin timp, acest neam blând, bun și pașnic al românilor, vesel și negâlcevitor din fire, are câteva crezuri cu care nimeni nu se poate juca, câteva simboluri, între care cel mai sfânt, cel mai legitim și mai de înțeles este UNIREA.
Dincolo de furtunile istoriei, dincolo de răscruci, de căutări de sine, de opinii politice, de patimi ce par a răvăși aceste vremi de reașezare a nației pe calea ei firească, există o legătură ce unește, etern și de nedesfăcut, toți oamenii cu suflet românesc. Este firul ceasului sfânt, măsurat cu orologiul istoriei din turnurile de la Alba-Iulia, an de an adăugându-se ca o infinită coloană a CREDINȚEI în steaua, destinul și dreptul sub Soare al neamului nostru.
Ziua Națională a României, 1 Decembrie, nu poate fi scoasă din Istorie de nimeni. Ați înțeles? De absolut nimeni!
Prof. Dumitru RUSU
