Ședința Consiliului Local Piatra Neamț a avut, pe lângă momentele mai mult decât jenante în care se votează pe bandă rulantă hotărâri, fără ca cineva să facă minimum de efort de a explica despre ce este vorba, unul care merită consemnat. În momentul în care trebuia să se voteze o hotărâre privind gratuitățile pentru transportul în comun, consilierii PSD au anunțat că ei nu vor vota, că le trebuia o calculație de preț de la Urbtrans. În loc să lase PSD în offside, să se facă de râs și de baftă în fața pensionarilor, cărora ar fi trebuit să le explice de sunt lăsați fără gratuități taman după o campanie electorală în care li s-au promis atâtea, Dragoș Chitic a intervenit, fără să respecte regulamentul de ședință și i-a atenționat pe pesediști că fac o greșeală. În fața încurcăturii acestora, probabil Ionel Arsene nu le răspundea la telefon să le spună ce să facă, tot din zona liberală a venit “soluția salvatoare”, adică să ceară pesediștii o pauză de consultări. Pauza s-a acordat, probabil șeful a răspuns la telefon, i-a luminat pe aleșii săi, le-a explicat că nu pot da înapoi, dar nici nu pot să nu voteze gratuitățile, așa că s-a ales varianta unui vot pentru luna ianuarie.
Dincolo de ridicolul situației, cu niste consilieri care au intrat în ședință fără să înțelegă consecințele unui vot, trebuie să remarcăm, intervenția lui Chitic, care a reușit să rezolve problema gratutăților și să scoată din încurcătură grupul PSD surprins, a câta oară, cu lecția neînvățată. De data aceasta chiar a dat dovadă de seriozitate, de atitudine de primar nu de politician.
Valentin Bălănescu
P.S. : A fost total de neînțeles de ce toți consilierii au votat planul de reorganizare a CMI Urban fără să pună cea mai mică întrebare. Ori au înțeles totul din plan și se vor înghesui să facă plângeri penale ori nu au citit materialul.
5 comentarii
Vor circula gratuit de la un supermarket la altul, pana la urmatoarele alegeri.
Pe alte meridiane,unii pensionari aleg sa fie utili societatii…
Să nu uităm că domnul primar a fost agentul comercial al celor de la NEPI. Iar “seniorii” din occident se plimbă cu vaporul prin croaziere, merg în țări exotice iar ai noștri de la un market la altul!
Turma PSD nu judeca, asteapta directia de urmat din bata. A se vedea faptul ca nici un sef din PSD nu a stiut care va fi propunerea de premier.Nici nu mai sunt cuvinte de adaugat.
Domnule Bălănescu, pentru corectitudine, pălărie în franceză se scrie ” chapeaux “!!!!!!
Pentru că nu toată lumea cunoaște limba lui Voltaire, ar fi trebuit titlul articolului să fie în limba lui Eminescu!
Va da pesedeul o lege sa facem cheta, sa-i plimbam prin tari exotice. Doar e baza lor de votanti.