Motto: ”Curăță câmpul, ca să aibă loc să aterizeze îngerii” – Nichita Stănescu
Vine Crăciunul! O, ce nespusă bucurie! Ați pregătit bradul? Moșul abia așteaptă să vă dăruiască multe și mărunte. Încep eu… Am rămas datoare anul trecut cu povestea despre miresmele care inundau micuța bucătărie de la mine, de la Ștefan cel Mare, în care bunica și mama, trezite cu noaptea în cap, framântau aluatul pentru colaci, învârtită, pâine de casă, pregăteau turta cu julfă și, bineînțeles, celelalte bucate tradiționale.
Mamaia Zamfira era neîntrecută în prepararea unor gustoase, da’ gustoase de tot!, mâncăruri pentru sărbători. Joi sau chiar vineri înainte de Crăciun, în jur de patru dimineața, împreună cu mama, se apuca de frământat între 8 și 10 kg de făină, ca, până se lumina de ziuă, aluatul să crească frumos, pentru a fi transformat în colaci apetisanți. Mama excela la făcutul vergelelor, iar bunica îi împletea cu o dexteritate de autentic patiser. Ieșeau cam 120-150 de colaci, în două și în patru.
După ce așezau în tăvi primul rând de colaci, pregăteau, în paralel, și focul în cuptor. Foloseau mai ales lemn de fag, bine uscat și tăiat de bunicul Mihai în bucăți lungi, de măcar jumătate de metru. Pereții cuptorului trebuiau să devină albi, iar jarul rezultat se distribuia uniform pe toată suprafața cuptorului, urmărind în principal colțurile. Trăgeau apoi grămada incandescentă de cărbuni cu o cociorbă (vătrai), de-o parte și de alta a ”gurii” cuptorului, și, înainte de a băga primele tăvi, aruncau un pic de făină, să vadă dacă este bine ars. Fiecare rând de copt dura cam 30 de minute. Dragele mele continuau cu plăcinte poale-n brâu, cornulețe cu nucă, un fel de biscuiți fragezi pe care-i numeam ciucălăi și câte și mai câte. Ciucălăi erau preferații mei. Știți care, cei făcuți cu untură. Îmi plăceau așa de mult încât îi așteptam ca pe nu știu ce delicatesă. Cu untură, biscuiții șprițați ies mult mai fragezi. Cine nu suportă untura, o poate înlocui cu unt sau margarină. Ciucălăii, recent am aflat, pot fi acoperiți cu ciocolată. Dacă vă plac, să aveți poftă când îi savurați!
Și am ajuns și la delicioasa Turtă cu julfă sau Pelincile Domnului. Ehe, aici e aici! Ingredientul principal, semințele de cânepă, nu lipsea în vremea copilăriei mele. Cânepa, bunicii mei o cultivau pe hat în grădină. O recoltau și o puneau la uscat pe sobă, după care o băteau în piuă. Chiar copil fiind, îmi dădeam seama că procesul de ”fabricare” a turtei cu julfă nu era ușor. Bunica începea, bineînțeles, cu foile (turtele), cam 25 la număr, care, deși ieșeau tari și aspre, aveau o transparență deosebită. Acestea se făceau cu o zi-două înainte de a fi folosite. Îmi amintesc că umplutura avea, pe lângă un gust minunat, și o ușoară aromă de rom. Bunica îmi spunea că turtele cu julfă se mănâncă de obicei în Ajunul Crăciunului, dar cine mai avea răbdare până atunci? Crăciun liniștit și plin de înțelepciune!
Ana MOISE
